Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul orăşenesc din Mariupol a anunţat joi că armata rusă bombardează constant şi intenţionat infrastructuri civile de importanţă critică din acest oraş-port din sudul Ucrainei, lăsându-l fără apă, căldură sau electricitate şi împiedicându-l să aducă provizii sau să evacueze oameni, transmite Reuters, citată de Agerpres.
„Ne distrug ca naţiune. Acesta este un genocid împotriva poporului ucrainean”, a avertizat consiliul orăşenesc din Mariupol.
„Ne distrug proviziile de alimente, ne prind într-o blocadă, ca în vechiul Leningrad. Intenţionat, timp de şapte zile, au distrus infrastructura de importanţă vitală a oraşului. Nu avem electricitate, apă sau căldură”, a anunţat consiliul orăşenesc într-o declaraţie.
Autorităţile locale au transmis că încearcă să creeze un coridor umanitar pentru oraş, dar şi să refacă infrastructura.
Sursa foto: Twitter/ Генеральний штаб ЗСУ
Ce vrea să spună cu Leningrad?
Că rușii, când erau asediați de nemți la Leningrad și-au distrus rezervele de hrană și apă?
Totuși, propaganda e amuzantă
Nu, inteligentule, vor sa spuna ca si la Leningrad atacatorii la fel au procedat. E greu cu intelesul unui text de 3 randuri?
istorie de unde ai citit ? banuiesc ca nu prea!