Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La exact un an de la lansarea licitației pentru execuție, niciunul dintre cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău încă nu are contract de execuție semnat, dar pentru primele două tronsoane semnarea contractelor poate fi doar o chestiune de câteva zile. În schimb, pentru lotul 3, atribuirea este și mai întârziată, CNAIR fiind obligată prin decizia CNSC să reevalueze oferta Selina.
Chiar și cu acest calendar destul de întârziat, toate cele trei loturi au șanse reale de execuție până în august 2026 pentru a „prinde” finanțarea prin PNRR. Autostrada Ploiești – Pașcani (320 km) este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Europa inclus în PNRR.
Compania de Drumuri a lansat licitația pentru execuția celor trei loturi ale Autostrăzii Ploiești – Buzău pe 1 iunie 2021 în mandatul fostului ministru Cătălin Drulă, în septembrie 2021 au fost depuse 39 de oferte și se aștepta evaluarea acestora cel târziu în decembrie. Însă desemnarea constructorilor a venit de-abia în februarie, au fost și contestații și chiar o schimbare a constructorului (situația Lotului 1 Dumbrava – Mizil 21 km).
Citește integral pe economedia.ro