Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un prim caz recenzat în Franţa al unei pisici infectate cu COVID-19, cel mai probabil de la stăpânii ei, i-a făcut pe cercetători să le ceară bolnavilor de coronavirus să-şi limiteze contactele cu felinele lor pentru a le proteja, informează sâmbătă EFE.
Şcoala Naţională de Medicină Veterinară din Alfort (EnvA) îi sfătuieşte sâmbătă, într-un comunicat, pe proprietarii care au fost bolnavi de coronavirus şi care au pisici să limiteze contactele cu ele, să-şi pună mască atunci când se află în preajma lor şi să se spele pe mâini înainte de a le mângâia.
Unităţile de virologie din cadrul EnvA, Agenţiei Naţionale de Siguranţă Sanitară a Alimentelor, Mediului Înconjurător şi Muncii (Anses) şi Institutului Naţional pentru Cercetări în Agronomie (INRAE), în asociere cu Institutul Pasteur, au detectat o pisică în apropiere de Paris care a fost testată pozitiv la coronavirus.
Animalul, care prezenta simptome clinice de ordin respirator şi digestiv, este al patrulea caz de acest tip recenzat la nivel mondial, iar concluzia specialiştilor a fost că „cel mai probabil a fost infectată de stăpânii ei”.
Dar cu pestisorii de acvariu cum procedam?
Ce mai intrebi? Masca!
De scafandru.
Sa te vad cum pastrezi distanta de 1.5m fata de pisica. Cand are chef sa fie mangaiata, va asigur ca nu ai cum sa scapi.