Home » Articole » Stat nefuncțional: Ministerul Apărării și Autoritatea Navală își pasează răspunderea pentru că nu au identificat drona explodată în Portul Constanța / MApN e condus de Radu Miruță de la USR, ANR de Dan Catană susținut de PSD

Stat nefuncțional: Ministerul Apărării și Autoritatea Navală își pasează răspunderea pentru că nu au identificat drona explodată în Portul Constanța / MApN e condus de Radu Miruță de la USR, ANR de Dan Catană susținut de PSD

552
Stat nefuncțional: Ministerul Apărării și Autoritatea Navală își pasează răspunderea pentru că nu au identificat drona explodată în Portul Constanța / MApN e condus de Radu Miruță de la USR, ANR de Dan Catană susținut de PSD
Sursa foto: www.portofconstantza.com
Ascultă articolul

În plină criză declanșată de explozia unei drone ucrainene în Portul Constanța, la fix o săptămână după ce o altă dronă a explodat pe acoperișul unui bloc din Galați, Ministerul Apărării și Autoritatea Navală Română își pasează răspunderea pentru că nu au identificat drona. MApN e condus de Radu Miruță de la USR, iar ANR de Dan Catană susținut de PSD, două partide aflate în plin scandal politic. 

- articolul continuă mai jos -

Ministerul Apărării a acuzat Autoritatea Navală Română că era în responsabilitatea instituției să monitorizeze traficului naval în Marea Neagră:

  • ”Responsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră este în competența Autorității Navale Române. În acest moment, forțe ale Ministerului Apărării Naționale – ambarcațiuni și elicoptere – supraveghează zona. Amintim că o dronă s-a autodetonat astăzi, în jurul orei 10.30, în Portul Constanța, fără a produce victime. Obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre. Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi disponibile. Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța”, transmitea MApN după explozie.

Ulterior, Autoritatea Navală Română s-a apărat spunând că drona marină ucraineană nu putea fi detectată de radarul ANR:

  • ”Ambarcațiunile de mici dimensiuni, precum și obiectele pentru utilizare militară care nu au o structură metalică sau sunt construite pentru a împiedica observarea pe radar, sunt dificil sau imposibil de detectat în mod constant. În asemenea situații, identificarea, confirmarea și urmărirea unei ținte devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă cu echipamentele din dotarea Autorității Navale”, a transmis instituția.

știre în curs de actualizare

Comunicatul integral

Autoritatea Navală Română a acționat în conformitate cu procedurile aplicabile încă din primele ore ale dimineții, în legătură cu obiectul identificat astăzi în portul Constanţa, în dreptul danei 78.

În conformitate cu atribuțiile legale ce îi revin, Autoritatea Navală Română asigură monitorizarea traficului navelor prin sistemele VTS/VTMIS și gestionează aspectele care țin de siguranța navigației în zonele aflate în competența sa. Cadrul legislativ aplicabil conferă ANR responsabilități privind monitorizarea și managementul traficului naval, respectiv al navelor aflate în apele naționale navigabile, și nu atribuții de monitorizare operațională a vehiculelor maritime fără echipaj cu destinație militară, responsabilitate care revine instituțiilor competente în domeniul apărării și securității naționale.

Totodată, trebuie subliniat faptul că afirmațiile potrivit cărora incidentul analizat ar fi putut fi prevenit prin simpla detectare radar de către Autoritatea Navală Romană a țintei respective nu corespund realității tehnice. Sistemele radar utilizate pentru supravegherea traficului naval sunt proiectate în principal pentru detectarea și urmărirea navelor și a obiectelor care prezintă o semnătură radar. Ambarcațiunile de mici dimensiuni, precum și obiectele pentru utilizare militară care nu au o structură metalică sau sunt construite pentru a împiedica observarea pe radar, sunt dificil sau imposibil de detectat în mod constant. În asemenea situații, identificarea, confirmarea și urmărirea unei ținte devine extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă cu echipamentele din dotarea Autorității Navale.

Autoritatea Navală Română este în permanent contact cu toate instituțiile competente, iar în baza schimbului de informații și a măsurilor preventive adoptate, manevrele navelor în porturile Constanța Nord și Constanța Sud au fost suspendate la ora 08:15.
Manevrele au fost reluate începând cu ora 15.00

Comentarii
  • Bine baieti! Ia ziceti cum a intrat drona in rada portului dupa digul de potectie, prin zona de acces, dupa care a urcat cca 1,2 km si s-a proptit in dana 77-78. In fine…mana destinului, bruiajul rusesc, ghinionul, Precista.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole