Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele american Joe Biden a glumit marți pe seara vârstei sale înaintate (81 de ani) și a spus în debutul întâlnirii de la Casa Albă cu Klaus Iohannis că ”pe vremea când eram senator, acum 180 de ani, am luptat foarte mult pentru admiterea României în NATO”.
Vârsta președintelui Biden, cel mai bătrân șef al statului american, este o temă constantă de campanie în SUA, mai ales că politicianul Democrat va candida în noiembrie pentru un al doilea mandat de președinte.
”Ne-am amintit pentru o clipă, înainte de a intra dumneavoastră, că, pe vremea când eram senator, acum 180 de ani, am luptat foarte mult pentru admiterea României în NATO. Și dumneavoastră – ați depășit orice așteptări. Și acum 20 de ani, când ați aderat cu adevărat la NATO, națiunile noastre – și în fiecare an de atunci, națiunile noastre au devenit doar mai apropiate, din punctul meu de vedere – din ce în ce mai apropiate”, a mai spus Joe Biden.
El a lăudat România atât pentru contribuția în NATO, cât și pentru ajutorul dat Ucrainei după ce Rusia a declanșat invazia ilegală în februarie 2022.
Președintele Iohannis a făcut o vizită oficială la Casa Albă. Miercuri, el va primi un premiu din partea think-tankului American Council și va avea o întâlnire cu președintele Republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.