Canalul Fox News a fost postul cu cea mai mare audienţă în seara alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, în care Donald Trump şi Joe Biden se află într-o luptă strânsă pentru a obţine 270 de voturi în Colegiul Electoral, informează joi DPA, preluată de Agerpres. Datele companiei de audienţă Nielsen arată însă că mult mai […]
Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că un fost ofiţer de poliţie din Constanţa nu poate justifica suma de 141.000 de euro prin veniturile realizate, fiind sesizată în acest sens Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa […]
Europol, Portugalia, Spania și Regatul Unit au coordonat o zi de acțiune comună la nivelul întregii Europe vizând traficul de copii. Operațiune, susținută și de Frontex, s-a desfășurat în 5-11 octombrie și a implicat 12 țări, transmite RTL Today, citată de Rador. O gamă largă de instituții precum poliția, autoritățile pentru imigrație, grănicerii, poliția transporturilor, […]
Președintele Klaus Iohannis l-a numit joi pe Mircea Fechet în funcția de ministru al mediului, apelor și pădurilor, luând totodată act de demisia din această funcție a lui Costel Alexe, ales pe 27 septembrie în funcția de președinte al Consiliului județean Iași. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noului ministru va avea loc […]
Biserica Evanghelică C. A. din România anunță într-o postare pe pagina oficială de Facebook prăbușirea, în cursul zilei de miercuri, a tavanului bisericii fortificate din Alțâna, conform Turnul Sfatului. Biserica este monument istoric și a fost construită în secolul al XVI-lea. ”Au venit vești despre prăbușirea tavanului, în zona navei centrale, azi, pe 4 noiembrie […]
Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri ”acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea ”slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice”, relatează AFP, citată de Agerpres. ”Nimeni – niciun politician, niciun ales – nu ar trebui să limiteze dreptul […]
Echipa de campanie a preşedintelui SUA Donald Trump şi republicanii din statul Georgia au intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor, fiind al treilea demers legal cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA, relatează dpa, citată de Agerpres. În cadrul procesului un judecător va cere autorităţilor din Chatham County, unde domină democraţii, să ”securizeze” […]
Ministerul Justiţiei a trimis, miercuri, o nouă cerere autorităţilor din Republica Moldova având ca obiect extrădarea fostului deputat Cristian Rizea, care are de executat în România o condamnare de 4 ani şi 8 luni de închisoare. Potrivit unui comunicat al Ministerului, Ministerul Justiţiei a formulat o primă cererea de extrădare din Republica Moldova a lui […]
La propunerea Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență din Cluj, Timiș și Sălaj, comandantul acțiunii, secretarul de stat în MAI Raed Arafat a semnat ordinele de carantinare zonală pentru următoarele localități: Gherla din județul Cluj; Becicherecu Mic, Dudeștii Noi, Dumbrăvița, Fibiș, Ghiroda, Giroc, Moșnița Nouă, Pesac, din județul Timiș; Zalău, Cehu Silvaniei, Jibou din județul […]
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat miercuri seară, cu o majoritate covârşitoare, intrarea Angliei în al doilea lockdown pentru a ţine sub control pandemia de COVID-19, măsură care va rămâne în vigoare 30 de zile. După patru ore de dezbateri, parlamentarii britanici au aprobat, cu 516 voturi pentru şi 38 de voturi împotrivă, planul […]
Potrivit iefimerida.gr, autoritățile din Grecia se pregătesc să reinstituie starea de urgență pe întreg teritoriul țării, prin adoptarea unor măsuri foarte stricte. Publicația relatează că premierul Kyriakos Mitsotakis urmează să anunțe joi, de la ora 12.00, lockdown total în Grecia, în speranța limitării extinderii epidemiei de Covid-19. Carantina ar urma să intre în vigoare de […]