Redacția

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, diagnosticat cu COVID. Șeful său de cabinet a murit în urmă cu zece zile

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, diagnosticat cu COVID. Șeful său de cabinet a murit în urmă cu zece zile

27 sept. 12
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor a fost diagnosticat cu COVID și urmează un tratament medical, însă nu este spitalizat, au anunțat reprezentanții arhiepiscopiei. ”La acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical și proceduri specifice după ce a fost diagnosticat și tratat corespunzător în urma contactării virusului Covid-19; precizăm […]
Ionuț Moșteanu (USR PLUS): Dacă CCR respinge moțiunea de cenzură, depunem imediat încă una

Ionuț Moșteanu (USR PLUS): Dacă CCR respinge moțiunea de cenzură, depunem imediat încă una

27 sept. 31
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a afirmat luni că formațiunea politică pe care o reprezintă va depune o nouă moţiune de cenzură alături de AUR, în cazul în care Curtea Constituţională a României (CCR) va decide că procedura depunerii moţiunii care este deja depusă în Parlament este declarată neconstituţională. Întrebat, la Palatul […]
Alegerile parlamentare din Germania: Două femei transgender din partea Verzilor au intrat în parlamentul german

Alegerile parlamentare din Germania: Două femei transgender din partea Verzilor au intrat în parlamentul german

27 sept. 25
Două membre ale partidului Verzilor din Germania au scris istorie, devenind primele femei transgender care intră în parlamentul german, în urma alegerilor legislative de duminică, relatează Reuters. Tessa Ganserer şi Nyke Slawik au candidat din partea partidului Verzilor, care a ieşit pe poziţia a treia în alegeri. Formaţiunea şi-a crescut cota de voturi la 14,8%, […]
Timişoara a depăşit pragul de 7 la mie al incidenţei COVID. Creşte şi numărul minorilor infectaţi

Timişoara a depăşit pragul de 7 la mie al incidenţei COVID. Creşte şi numărul minorilor infectaţi

27 sept.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, luni, că Timişoara a ajuns la o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de 7,17 la mie, iar pe judeţ indicatorul a urcat la 5,32 la mie, în timp ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate 294 de cazuri de COVID, dintre care 165 în Timişoara, relatează […]
VIDEO Președintele francez Emmanuel Macron, lovit cu un ou la un eveniment din Lyon / Bărbatul care a aruncat oul a fost arestat

VIDEO Președintele francez Emmanuel Macron, lovit cu un ou la un eveniment din Lyon / Bărbatul care a aruncat oul a fost arestat

27 sept. 11
Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost luat din nou drept ţintă, luni, la Salonul Internaţional al Restauraţiei şi domeniului Hotelier (SIRHA), la Lyon, unde un ou fost aruncat în direcţia sa, care a sărit, fără să se spargă, de pe umărul şefului statului, iar un tânăr care a aruncat oul, al cărui motiv rămâne necunoscut […]
Cum a ajuns Bucureștiul la un număr record de infectări cu coronavirus: La o zi după congresul PNL, direcția de sănătate publică a alocat circa 1400 de cazuri anterioare

Cum a ajuns Bucureștiul la un număr record de infectări cu coronavirus: La o zi după congresul PNL, direcția de sănătate publică a alocat circa 1400 de cazuri anterioare

27 sept. 10
MAE anunţă că momentan nu există victime de cetăţenie română în urma cutremurului din insula Creta

MAE anunţă că momentan nu există victime de cetăţenie română în urma cutremurului din insula Creta

27 sept. 2
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că Ambasada României la Atena s-a autosesizat în contextul seismului care a afectat luni insula Creta, şi a întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile elene, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia persoanelor afectate şi starea acestora de sănătate. Potrivit datelor comunicate de […]
Dacian Cioloș: Cred că am fost la o spirală la mare odată / Nu le-am pus niciodată în opoziție, cum am văzut că unii le pun, spunând că dacă fac yoga nu mai pot să fiu creștin

Dacian Cioloș: Cred că am fost la o spirală la mare odată / Nu le-am pus niciodată în opoziție, cum am văzut că unii le pun, spunând că dacă fac yoga nu mai pot să fiu creștin

27 sept. 55
Kremlinul susține că extinderea NATO în Ucraina încalcă o „linie roșie” pentru Vladimir Putin

Kremlinul susține că extinderea NATO în Ucraina încalcă o „linie roșie” pentru Vladimir Putin

27 sept. 7
Extinderea infrastructurii militare NATO în Ucraina trece o „linie roșie” pentru președintele rus Vladimir Putin, a transmis luni Kremlinul, precizând că Rusia și Belarus vor acționa pentru a-și proteja propria securitate. Președintele belarus Alexander Lukashenko a declarat luni, că el și Putin au fost de acord în timpul discuțiilor să reacționeze la ceea ce el […]
Alegerile parlamentare din Germania: Liderul social-democrat Olaf Scholz preferă un guvern de coaliție cu Verzii și liberalii

Alegerile parlamentare din Germania: Liderul social-democrat Olaf Scholz preferă un guvern de coaliție cu Verzii și liberalii

27 sept. 3
Liderul Partidului Social-Democrat german, Olaf Scholz, a declarat luni că are mandatul de a conduce viitorul guvern de la Berlin după ce social-democraţii au înregistrat cel mai mare scor în alegerile parlamentare desfăşurate în Germania, el anunţând că intenţionează să formeze o coaliţie guvernamentală cu Verzii şi cu liberalii (FDP), transmit DPA, Reuters şi AFP, […]
Președintele Senatului, Anca Dragu: PNL să decidă cum vede guvernarea – alături de PSD sau de USR PLUS

Președintele Senatului, Anca Dragu: PNL să decidă cum vede guvernarea – alături de PSD sau de USR PLUS

27 sept. 17
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că PNL trebuie să decidă cum vede guvernarea în continuare, alături de PSD sau alături de USR PLUS. ‚În acest moment, decizia e la PNL, ei trebuie să decidă cum văd guvernarea: dacă vor să funcţioneze alături de PSD sau alături de USR PLUS”, a afirmat Dragu, luni, la […]
BREAKING 2559 de cazuri noi de COVID raportate luni în București din 5.655 la nivel național / 109 decese și 1.218 pacienți la ATI / 290 de minori internați

BREAKING 2559 de cazuri noi de COVID raportate luni în București din 5.655 la nivel național / 109 decese și 1.218 pacienți la ATI / 290 de minori internați

27 sept. 47
Alba: Activitate reluată la patru centre de vaccinare anti-COVID. În alte şase, revenire la program de 12 ore

Alba: Activitate reluată la patru centre de vaccinare anti-COVID. În alte şase, revenire la program de 12 ore

27 sept. 4
Patru centre de vaccinare anti-COVID-19 din judeţul Alba îşi vor relua de marţi activitatea, iar în celelalte şase în care fluxul nu a fost întrerupt se va reveni la programul mărit de 12 ore pe zi, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, de către Biroul de Presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba. „Începând […]
Aproximativ 1.300 de clase din aproape jumătate din școlile din București au activitatea fizică suspendată

Aproximativ 1.300 de clase din aproape jumătate din școlile din București au activitatea fizică suspendată

27 sept. 3
Aproximativ 1.300 de clase au luni activitatea fizică suspendată şi desfăşoară cursuri online, informează Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care menţionează că datele sunt în curs de actualizare, relatează Agerpres. „În acest moment, avem aproximativ 1.300 de clase cu activitatea fizică suspendată (dintr-un total de aproximativ 12.000 de efective – datele sunt în curs de […]
Franța: S-a deschis o anchetă după ce o fotografie cu președintele Franței în vacanță a fost expusă într-o expoziție

Franța: S-a deschis o anchetă după ce o fotografie cu președintele Franței în vacanță a fost expusă într-o expoziție

27 sept. 3
O anchetă a fost deschisă pentru „atentat la viaţa privată” după expunerea unei fotografii a preşedintelui Emmanuel Macron în costum de baie, a indicat duminică Parchetul din Paris pentru AFP, confirmând o informaţie a Europe 1, anunță Agerpres. Emmanuel şi Brigitte Macron ar fi la originea plângerii, care îl vizează în special pe un paparazzo, […]
Delegația PSD în Parlamentul European: Câștigarea alegerilor din Germania de către candidatul SPD, Olaf Scholz, un pas către o schimbare necesară

Delegația PSD în Parlamentul European: Câștigarea alegerilor din Germania de către candidatul SPD, Olaf Scholz, un pas către o schimbare necesară

27 sept. 10
Sibiu: Medie zilnică de 180 de persoane care ajung la Secția de Urgențe a Spitalului Județean /  A fost montat un cort pentru cei care așteaptă să fie preluați de medici

Sibiu: Medie zilnică de 180 de persoane care ajung la Secția de Urgențe a Spitalului Județean /  A fost montat un cort pentru cei care așteaptă să fie preluați de medici

27 sept. 17
Italia: Două surori, acuzate că și-au ucis mama / Femeia, o văduvă de 55 de ani, care deține mai multe proprietăți, a fost dată dispărută în urmă cu trei luni

Italia: Două surori, acuzate că și-au ucis mama / Femeia, o văduvă de 55 de ani, care deține mai multe proprietăți, a fost dată dispărută în urmă cu trei luni

27 sept. 3
Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo

Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo

27 sept. 16
Imunizarea cu a treia doză de vaccin anti-COVID începe marţi la centrele de la Romexpo, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis, luni, Agerpres. „Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi (…) la […]
Și municipiul Ploieşti a intrat în scenariul roşu, cu o rată de infectare de peste 3 la mie

Și municipiul Ploieşti a intrat în scenariul roşu, cu o rată de infectare de peste 3 la mie

27 sept. 9
Municipiul Ploieşti a intrat, luni, în scenariul roşu, cu o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 3,08 la mia de locuitori, arată datele comunicate de Prefectura Prahova, relatează Agerpres. Potrivit sursei citate, 24 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT) se află în scenariul roşu, fiind vorba despre şase oraşe, inclusiv municipiile Ploieşti şi Câmpina, şi 18 comune. […]
SURSE Orban a trimis la partid demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților

SURSE Orban a trimis la partid demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților

27 sept. 15
Ludovic Orban a trimis la sediul PNL demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce a anunțat public că va pune la dispoziția lui Florin Cîțu demisia sa. Orban și-a nunanțat declarația făcută imediat după ce a pierdut alegerile, când a anunțat că va demisiona luni. Orban a explicat ulterior că nu dorește […]