Redacția

„Festivalul Lavandei din Bărăgan”, organizat pe cea mai mare plantaţie de lavandă din România, în perioada 2-3 iulie

„Festivalul Lavandei din Bărăgan”, organizat pe cea mai mare plantaţie de lavandă din România, în perioada 2-3 iulie

15 iun. 3
Cea mai mare plantaţie de lavandă din România va găzdui, timp de două zile, evenimentul intitulat „Festivalul Lavandei din Bărăgan”, manifestare care va cuprinde momente artistice, filme, caricatură, ateliere de creaţie şi se va încheia cu un foc de tabără, potrivit organizatorilor, relatează Agerpres. „Am gândit Festivalul lavandei din Bărăgan ca pe o bucurie, pe […]
Organizaţia Mondială a Sănătăţii creează un mecanism de distribuire a vaccinurilor pentru a opri focarul de variola maimuţei, pe fondul temerilor cu privire la inechitatea distribuirii dozelor

Organizaţia Mondială a Sănătăţii creează un mecanism de distribuire a vaccinurilor pentru a opri focarul de variola maimuţei, pe fondul temerilor cu privire la inechitatea distribuirii dozelor

15 iun.
Xi Jinping i-a spus lui Putin că toate părțile trebuie să conlucreze pentru soluționarea crizei din Ucraina „într-un mod responsabil”

Xi Jinping i-a spus lui Putin că toate părțile trebuie să conlucreze pentru soluționarea crizei din Ucraina „într-un mod responsabil”

15 iun. 8
Cseke Attila: Am semnat contractele pentru construirea primelor 15 creşe noi

Cseke Attila: Am semnat contractele pentru construirea primelor 15 creşe noi

15 iun.
Au fost semnate primele contracte de execuţie pentru 15 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, incluse în Programul naţional de construire de creşe, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a anunţat ministrul Cseke Attila. Valoarea totală a proiectelor este de peste 224 milioane lei, relatează News.ro. Astfel, primele creşe mari […]
Turcia aşteaptă un „răspuns scris” din partea Suediei şi Finlandei înainte de a-și ridica obiecțiile față de aderarea celor două țări nordice la NATO

Turcia aşteaptă un „răspuns scris” din partea Suediei şi Finlandei înainte de a-și ridica obiecțiile față de aderarea celor două țări nordice la NATO

15 iun.
Rusia susține că a distrus cu rachete Kalibr un depozit de arme furnizate de NATO în regiunea Liov din vestul Ucrainei

Rusia susține că a distrus cu rachete Kalibr un depozit de arme furnizate de NATO în regiunea Liov din vestul Ucrainei

15 iun. 3
Ministerul rus al Apărării susține că a distrus marți un depozit de arme furnizate de statele NATO în regiunea Liov din vestul Ucrainei, relatează CNN. „Rachete Kalibr de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune în apropiere de Zolochev, regiunea Liov, au distrus un depozit de muniție pentru arme străine transferate Ucrainei de către țările […]
Metallica, cap de afiş la Hellfest care debutează vineri în Franţa / 350 de trupe printre care Guns N'Roses, Deep Purple şi Scorpions vor cânta în mijlocul podgoriilor din Nantes

Metallica, cap de afiş la Hellfest care debutează vineri în Franţa / 350 de trupe printre care Guns N’Roses, Deep Purple şi Scorpions vor cânta în mijlocul podgoriilor din Nantes

15 iun. 1
Festivalul de Teatru de la Sibiu: 60 % din spectacole sunt în aer liber. ”Atunci când îi aduci miracol azi, mâine, poimâine, calitate permanent, determini acel public să se schimbe”

Festivalul de Teatru de la Sibiu: 60 % din spectacole sunt în aer liber. ”Atunci când îi aduci miracol azi, mâine, poimâine, calitate permanent, determini acel public să se schimbe”

15 iun. 2
 Şarpe, filmat în Spitalul Orăşenesc Balş / Reptila a intrat pe uşa de acces a personalului şi s-a refugiat într-o sală de mese

 Şarpe, filmat în Spitalul Orăşenesc Balş / Reptila a intrat pe uşa de acces a personalului şi s-a refugiat într-o sală de mese

15 iun. 20
Un șarpe a fost filmat în timp ce se afla în sala de mese a Spitalului Orășenesc Balș, anunță Olt Alert. Șarpele a pătruns pe ușa de acces a personalului angajat, s-a plimbat pe holul instituției, apoi, speriat de oameni, a intrat într-o sală de mese. Imediat au fost anunțați jandarmii, care au ajuns la […]
Europarlamentarul Vlad Gheorghe: Am solicitat Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneția pentru decizia CCR privind prescripția faptelor

Europarlamentarul Vlad Gheorghe: Am solicitat Comisarului pentru drepturile omului al Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneția pentru decizia CCR privind prescripția faptelor

15 iun. 6
Mesajele antidrog, incluse în programul evenimentelor din judeţ prin ordin al prefectului / ”Fenomenul consumului de droguri ia amploare şi acest lucru ne determină să reacţionăm ferm”

Mesajele antidrog, incluse în programul evenimentelor din judeţ prin ordin al prefectului / ”Fenomenul consumului de droguri ia amploare şi acest lucru ne determină să reacţionăm ferm”

15 iun. 2
Moșteanu: Prietenii Moscovei din Parlament lovesc din nou. AUR s-a opus ca un proiect care scoate România dintr-o convenție de cooperare economică cu o bancă de la Moscova să fie discutat în regim de urgență

15 iun. 17
AUR a depus un proiect de lege pentru creşterea numărului parlamentarilor care reprezintă diaspora

AUR a depus un proiect de lege pentru creşterea numărului parlamentarilor care reprezintă diaspora

15 iun. 9
Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a anunţat, miercuri, într-o conferință de presă, depunerea unui proiect de lege care vizează mărirea numărului de parlamentari care să îi reprezinte pe românii din diaspora. „Am făcut calculele necesare şi potrivit lor ar trebui să avem cel puţin 37 de senatori care să reprezinte diaspora şi 83 de deputaţi […]
Kremlinul afirmă că o eventuală operațiunea militară turcă în Siria nu va facilita stabilitatea țării

Kremlinul afirmă că o eventuală operațiunea militară turcă în Siria nu va facilita stabilitatea țării

15 iun. 2
Kremlinul a declarat miercuri că o eventuală operațiune militară turcă în Siria nu va aduce stabilitate, relatează Reuters. „Nu credem că această operațiune specială va contribui la stabilitatea și securitatea Republicii Arabe Siriene”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Ankara susține că trebuie să acționeze în Siria deoarece Washingtonul și Moscova […]
Moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Sorin Cîmpeanu va fi dezbătută săptămâna viitoare

Moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Sorin Cîmpeanu va fi dezbătută săptămâna viitoare

15 iun. 4
Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, relatează Agerpres. Moţiunea simplă este intitulată „Ministru. Dezastru. Educaţie fără viitor”, iar Biroul permanent al Camerei a decis ca aceasta să fie dezbătută luni şi votată miercurea viitoare. sursa foto: gov.ro
Stoltenberg: NATO va continua să aprovizioneze Ucraina cu arme grele

Stoltenberg: NATO va continua să aprovizioneze Ucraina cu arme grele

15 iun. 11
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri înaintea unui summit NATO că „Ucraina se află într-o situație critică, așa că este nevoie urgentă de sprijin”, transmite BBC. Stoltenberg spune că membrii alianței vor continua să furnizeze Ucrainei arme grele și sisteme cu rază lungă de acțiune și se așteaptă ca la summit să […]
A fost finalizat al treilea bazin didactic de înot din Bihor, un proiect unic în România / Bazinele din Salonta, Săcueni și Nucet sunt destinate exclusiv elevilor

A fost finalizat al treilea bazin didactic de înot din Bihor, un proiect unic în România / Bazinele din Salonta, Săcueni și Nucet sunt destinate exclusiv elevilor

15 iun.
Separatiștii pro-ruși din Lugansk susțin că Ucraina a întrerupt coridorul umanitar de la uzina din Severodonetsk

Separatiștii pro-ruși din Lugansk susțin că Ucraina a întrerupt coridorul umanitar de la uzina din Severodonetsk

15 iun. 2
Separatiștii susținuți de Rusia din autoproclamata Republică Populară Lugansk au declarat că Ucraina a întrerupt un coridor umanitar de la uzina chimică Azot din Severodonetsk, a relatat miercuri agenția de presă RIA, citată de Reuters. Serhiy Haidai, guvernatorul regiunii Lugansk, a declarat că aproximativ 500 de civili se adăpostesc în uzină, care a devenit ultimul […]
Un parlamentar din grupul celor 11 care pleacă din USR își anunță demisia din partid: „Voi continua acest mandat ca senator neafiliat”

Un parlamentar din grupul celor 11 care pleacă din USR își anunță demisia din partid: „Voi continua acest mandat ca senator neafiliat”

15 iun. 14
Director regional UNICEF: „Aproape două treimi dintre copiii din Ucraina sunt strămutați”

Director regional UNICEF: „Aproape două treimi dintre copiii din Ucraina sunt strămutați”

15 iun. 1
Invazia rusă a forțat marea majoritate a copiilor ucraineni să își părăsească locuințele, a declarat un director regional al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) într-o conferință de presă la New York, potrivit CNN. „Aproape două treimi dintre copiii ucraineni sunt strămutați – fie că sunt strămutați în interiorul țării, fie că sunt cei care […]
Locuitorii din regiunea ucraineană Herson au depus mii de cereri de obținere a cetățeniei ruse, susține presa de la Moscova

Locuitorii din regiunea ucraineană Herson au depus mii de cereri de obținere a cetățeniei ruse, susține presa de la Moscova

15 iun. 10
Agenția rusă de știri RIA Novosti relatează în această dimineață că în regiunea ocupată Kherson din Ucraina sunt depuse mii de cereri de obținere a cetățeniei ruse, potrivit The Guardian. Kherson se află la nord de Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. RIA Novosti îl citează pe Kirill Stremousov, adjunctul șefului administrației militaro-civile […]