Redacția

Panică în Coreea de Sud după un test ratat cu racheta

Panică în Coreea de Sud după un test ratat cu racheta

05 oct. 3
Eşecul unui test cu rachetă balistică a provocat panică într-un oraş de obicei liniştit din Coreea de Sud, după ce dispozitivul s-a izbit de sol şi a generat un incendiu puternic, au comunicat miercuri oficiali locali, potrivit AFP, transmite Agerpres. Armata sud-coreeană a lansat marţi seară o rachetă balistică Hyunmoo-2, cu rază scurtă de acţiune, […]
Președintele Bulgariei: O decizie privind aderarea Ucrainei la NATO ar trebui luată numai după elaborarea unor parametri clari privind soluționarea pașnică a conflictului dintre Rusia și Ucraina, care să fie acceptați și puși în aplicare de ambele țări beligerante

05 oct. 9
Parlamentul de la Budapesta a votat înființarea Autorității de Integritate/ Instituția, cerută de UE, va investiga fraudele, conflictele de interese și corupția în utilizarea fondurilor europene

Parlamentul de la Budapesta a votat înființarea Autorității de Integritate/ Instituția, cerută de UE, va investiga fraudele, conflictele de interese și corupția în utilizarea fondurilor europene

05 oct. 2
Parlamentul European se teme că angajamentele Guvernului ungar pe tema combaterii corupţiei vor rămâne doar pe hârtie / Europarlamentarii pun la îndoială faptul că Guvernul Orbán își va îndeplini angajamentele asumate

Polițiștii americani caută un posibil criminal în serie din California/ 125.000 de dolari recompensă

Polițiștii americani caută un posibil criminal în serie din California/ 125.000 de dolari recompensă

05 oct. 1
Un ucigaş în serie din California pare să fie „în misiune”, după ce şase bărbaţi au fost împuşcaţi mortal, iar o femeie a fost rănită anul trecut. Autorităţile au publicat imagini cu un bărbat pe care ar dori să-l interogheze şi oferă o recompensă de 125.000 de dolari pentru informaţii care duc la o arestare, […]
Cod galben de ceață, miercuri dimineață, în localități din județele Alba, Brașov, Mureș și Sibiu

Cod galben de ceață, miercuri dimineață, în localități din județele Alba, Brașov, Mureș și Sibiu

05 oct.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, două atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în ora următoare în mai multe localităţi din judeţele Alba, Braşov, Mureş şi Sibiu. În Alba (Aiud, Sebeş, Ocna Mureş, Teiuş, Unirea, Galda de Jos, Mihalţ, Pianu, Şpring, Sântimbru, Şibot, Mirăslău, Săliştea, Rădeşti, Cut), Braşov (Făgăraş, Victoria, Şinca, Recea, Mândra, […]
Le Monde: Creșterea prețurilor la gaz împinge sectoarele să își închidă fabricile din Europa. Temporar? Sau suntem în ajunul unei mari dezindustrializari?

Le Monde: Creșterea prețurilor la gaz împinge sectoarele să își închidă fabricile din Europa. Temporar? Sau suntem în ajunul unei mari dezindustrializari?

05 oct. 21
SUA şi Coreea de Sud au testat rachete, ca răspuns la lansarea din Coreea de Nord

SUA şi Coreea de Sud au testat rachete, ca răspuns la lansarea din Coreea de Nord

05 oct.
Statele Unite şi Coreea de Sud au lansat, miercuri dimineaţă, ora locală, patru rachete în largul coastei de est a Peninsulei Coreene, potrivit Statului Major interarme sud-coreean, transmite CNN, citată de News.ro. Testul a fost al doilea exerciţiu al aliaţilor în mai puţin de 24 de ore, după un test de lansare provocator marţi dimineaţa […]
Libertatea: În pandemia COVID a apărut jobul de mituitor în contractele cu statul/ Angajat să mituiască vameșii din Portul Constanța pentru a trece măștile neconforme din China (STENOGRAME)

Libertatea: În pandemia COVID a apărut jobul de mituitor în contractele cu statul/ Angajat să mituiască vameșii din Portul Constanța pentru a trece măștile neconforme din China (STENOGRAME)

05 oct. 1
Ucraina îşi propune să repornească reactoarele de la Centrala Nucleară Zaporojie pentru a asigura siguranța acesteia

Ucraina îşi propune să repornească reactoarele de la Centrala Nucleară Zaporojie pentru a asigura siguranța acesteia

05 oct.
Ucraina ia în considerare repornirea celei mai mari centrale nucleare din Europa – Zaporojie – pentru a asigura siguranţa acesteia, la doar câteva săptămâni după temerile legate de un dezastru cauzat de radiaţii la instalaţia ocupată de Rusia, a declarat marţi preşedintele companiei care operează centrala pentru Associated Press, transmite News.ro. Centrala nucleară Zaporojie a […]
Angajații Institutului Național de Statistică protestează miercuri la sediile PNL și PSD, din cauza "situației salariale discriminatorii"

Angajații Institutului Național de Statistică protestează miercuri la sediile PNL și PSD, din cauza „situației salariale discriminatorii”

05 oct. 5
FOTO VIDEO Ucraina susține că a descoperit o "cameră de tortură" într-un oraș care a fost ocupat de ruși, în regiunea Harkov

FOTO VIDEO Ucraina susține că a descoperit o „cameră de tortură” într-un oraș care a fost ocupat de ruși, în regiunea Harkov

05 oct. 2
Franţa a început procesul de naţionalizare completă a grupului de energie nucleară EDF, după ce legea a fost adoptată în vară

Franţa a început procesul de naţionalizare completă a grupului de energie nucleară EDF, după ce legea a fost adoptată în vară

04 oct. 5
Franţa a început marţi procesul de naţionalizare completă a grupului de energie nucleară EDF, încărcat de datorii, în demersul său de a-și asigura un control mai mare asupra aprovizionării cu energie, în timp ce Europa se străduiește să înlocuiască gazul rusesc, relatează news.ro Guvernul de la Paris a depus o ofertă la autoritatea de reglementare […]
Finlanda ia în calcul să ridice un zid de-a lungul frontierei cu Rusia / Din frontiera ce separă Finlanda de Rusia de 1300 de km, proiectul prevede ca doar 260 de km să fie securizați

Finlanda ia în calcul să ridice un zid de-a lungul frontierei cu Rusia / Din frontiera ce separă Finlanda de Rusia de 1300 de km, proiectul prevede ca doar 260 de km să fie securizați

04 oct. 8
Zelenski a salutat sprijinul Indiei pentru Ucraina, într-o conversație telefonică avută cu premierul indian Narendra Modi

Zelenski a salutat sprijinul Indiei pentru Ucraina, într-o conversație telefonică avută cu premierul indian Narendra Modi

04 oct.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat „sprijinul” Indiei pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, în cursul unei rare conversaţii telefonice cu premierul indian Narendra Modi, la o lună după ce Kievul a criticat New Delhi, relatează Agerpres. Volodimir Zelenski i-a „mulţumit lui Narendra Modi pentru sprijinul indian privind suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a […]
AIEA: Rafael Grossi, vizită la Kiev și Moscova pentru a discuta despre stabilirea unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie

AIEA: Rafael Grossi, vizită la Kiev și Moscova pentru a discuta despre stabilirea unei zone de protecţie în jurul centralei nucleare ucrainene Zaporojie

04 oct.
Decât o Revistă se închide după 13 ani. Mesajul fondatorului Cristi Lupşa: "Oricum aş scrie propoziţia asta, tot greu e"

Decât o Revistă se închide după 13 ani. Mesajul fondatorului Cristi Lupşa: „Oricum aş scrie propoziţia asta, tot greu e”

04 oct. 6
Publicaţia de jurnalism narativ DoR(Decât o Revistă), fondată de Cristian Lupşa se închide, la 13 ani de la apariţia primului număr, relatează paginademedia.ro. Decizie vine după o perioadă de dificultăţi financiare, potrivit fondatorului publicaţiei. „Oricum aş scrie propoziţia asta, tot greu e: din 2023 DoR nu va mai spune poveşti noi, iar redacţia, aşa cum […]
Slovenia, prima ţară din Europa de Est care legalizează căsătoria între persoanele de acelaşi sex, precum şi adopţia

Slovenia, prima ţară din Europa de Est care legalizează căsătoria între persoanele de acelaşi sex, precum şi adopţia

04 oct. 11
Parlamentul sloven a adoptat, marţi, un amendament prin care devine prima ţară din Europa de Est care legalizează căsătoria cuplurilor de acelaşi sex, precum şi adopţia, relatează news.ro, conform AFP. Modificarea dreptului familiei a fost votată de 48 de deputaţi, 29 de parlamentari au votat împotrivă şi unul s-a abţinut. Slovenia este prima ţară fost […]
În judeţul Vâlcea, spitalele nu reuşesc să cheltuie toţi banii alocaţi pentru investigaţiile medicale / CAS Vâlcea: ”Nu este posibil ca un furnizor privat de imagistică medicală să realizeze în iulie servicii de trei ori mai multe decât a reușit spitalul județean”

Organizaţia Naţiunilor Unite, sesiune de urgenţă pentru a dezbate anexarea de către Rusia a patru regiuni din estul Ucrainei

Organizaţia Naţiunilor Unite, sesiune de urgenţă pentru a dezbate anexarea de către Rusia a patru regiuni din estul Ucrainei

04 oct.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-a programat începând de lunea viitoare o sesiune de urgenţă pentru a dezbate anexarea de către Rusia a patru regiuni din estul Ucrainei, relatează Agerpres. O scrisoare privind decizia a fost trimisă marţi tuturor celor 194 de state membre ale ONU. Adunarea va vota o rezoluţie prin care condamnă […]
S-au scurtat orele de curs în școlile din Gorj, de la 45, la 40 de minute / Decizia a fost luată pentru a reduce costurile cu întreținere

S-au scurtat orele de curs în școlile din Gorj, de la 45, la 40 de minute / Decizia a fost luată pentru a reduce costurile cu întreținere

04 oct. 6