Preşedintele în exerciţiu al SUA, aflat la sfârşit de mandat, Joe Biden, i-a îndemnat pe americani să-şi „păstreze credinţa”, duminică, în ajunul inaugurării rivalului său politic Donald Trump, în timpul unei ultime vizite în inima comunităţii de culoare din Carolina de Sud, care a fost decisivă pentru victoria sa la prezidenţiale în 2020, transmite France […]
Pompierii americani care se luptă cu incendiile ce fac ravagii în Los Angeles de câteva zile şi au dus la moartea a cel puţin 27 de persoane se pregătesc pentru o revenire a vântului puternic, luni, guvernatorul Californiei declarând că speră ca acesta să fie „ultimul” astfel de episod, relatează AFP, preluată de News.ro. Potrivit […]
În ajunul depunerii jurământului, Donald Trump și-a început ziua de duminică cu un moment de reculegere, în timp ce revenirea sa la putere domină deja știrile internaționale din Orientul Mijlociu până la Tiktok, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com. Republicanul în vârstă de 78 de ani, care va deveni luni cel de-al 47-lea președinte al […]
Hamas a difuzat un videoclip de propagandă care arată eliberarea ostaticelor Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher din captivitatea din Fâșia Gaza în cursul zilei de duminică, potrivit Times of Israel. Videoclipul arată agenți Hamas care le oferă ostaticelor „pungi de cadouri” și „certificate” înainte ca acestea să fie eliberate. Pungile ar fi inclus […]
Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres. „Trebuie să creştem numărul brigăzilor mecanizate”, a subliniat generalul Sîrski, într-o declaraţie acordată radioului […]
Un tribunal iranian l-a condamnat la moarte, în apel, pe rapperul iranian Amir Tataloo, după ce acesta a fost găsit vinovat de „blasfemie”, a anunțat duminică presa locală, citată de Le Figaro. „Curtea Supremă a acceptat apelul procurorului” împotriva unei sentințe anterioare de cinci ani de închisoare, iar “de această dată acuzatul a fost condamnat […]
TikTok a declarat duminică că este în curs de restabilire a serviciului după ce președintele ales Donald Trump a anunțat că va prelungi un termen limită pentru vânzarea companiei, transmite agenția Bloomberg. „Îi mulțumim președintelui Trump pentru că a oferit claritatea necesară și asigurarea furnizorilor noștri de servicii că nu se vor confrunta cu penalități […]
Un cerb care a rămas blocat “pe o întindere fragilă de gheață” a fost salvat de pompierii brașoveni, a anunțat duminică Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Brașov, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. “Un cerb aflat în pericol, blocat pe o întindere fragilă de gheață, a fost salvat în urma unei intervenții […]
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniţă Kursk, a susţinut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu şi-au atins obiectivul de a-l elibera complet până […]
Preşedintele AUR, George Simion, se află în Statele Unite ale Americii, acolo unde va participa la evenimentele prilejuite de învestirea noului preşedinte, Donald Trump, a precizat duminică un comunicat de presă al partidului AUR, transmite Agerpres. Simion a fost invitat în SUA în calitate de vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) şi de […]
Noul ministru al Apărării din Siria, Murhaf Abu Qasra, a declarat duminică că nu ar fi corect ca forţele kurde sprijinite de SUA, cunoscute sub numele de Forţele Democrate Siriene (SDF), să păstreze un un bloc militar autonom în cadrul forţelor armate integrate ale Siriei, transmite qgenția Reuters, citată de News.ro. Într-un interviu acordat Reuters […]
Președintele ales Donald Trump și-a anunțat duminică intenția de a emite un decret odată cu învestirea sa în funcție, luni, pentru a suspenda legea care interzice TikTok în Statele Unite și a propus ca rețeaua socială să fie controlată în proporție de 50% de acționari americani, transmite BFM TV. Legea adoptată de Congres în 2024 […]
Trei femei ținute ostatice de Hamas în tunelurile de sub Gaza în timpul a 15 luni de conflict devastator, dintre care două au origini românești, au fost eliberate și reunite cu mamele lor în primul act al unui acord de încetare a focului menit să pună capăt conflictului. Damari, în vârstă de 28 de ani, […]
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă, că furnizarea agentului termic pentru încălzire şi apă caldă pentru punctele termice din Sectorul 6 şi din anumite zone ale Sectorului 5 este afectată de o avarie la CET Vest (ELCEN), transmite Agerpres. În aceste condiţii, CET Vest a redus, duminică dimineaţa, sarcina termică […]