Poliţia Capitalei a demarat o anchetă şi face cercetări, după ce emblema Mișcării Legionare a fost desenată pe unul dintre stâlpii Pasajului Basarab. Potrivit legislaţiei, promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, ori incitarea la ură sau discriminare, reprezintă infracţiune, transmite News.ro. Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu […]
Noul prim-ministru libanez, Nawaf Salam, a declarat marţi că „le întinde mâna” tuturor partidelor pentru a salva ţara din criză, după ce luni a obţinut sprijinul majorităţii parlamentare, cu excepţia mişcărilor Hezbollah şi Amal, transmite agenția de știri AFP. „Nu sunt un om care exclude, ci un om care strânge laolaltă”, a declarat Salam într-un […]
Apple are o gamă vastă de produse care vor fi lansate în 2025, inclusiv trei noi dispozitive din categoria Home, șase produse ce vor primi actualizări rare, cinci noi iPhone-uri și multe altele, potrivit 9to5Mac. Iată o listă a ceea ce urmează, bazată pe rapoartele unor analiști specializați în companie, precum Mark Gurman și Ming-Chi […]
Primele audieri de confirmare a membrilor administraţiei lui Donald Trump încep marţi în Senatul american, un proces care va dura mai multe săptămâni şi care se anunţă plin de dificultăţi pentru anumite personalităţi controversate, cum ar fi Pete Hegseth, cel care a fost ales să conducă Pentagonul, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters, citate […]
Kyoto, bijuteria istorică a Japoniei afectată de o prezenţă în masă a turiştilor, a anunţat marţi o creştere semnificativă a taxei sale pentru vizitatori, a cărei valoare variază în funcţie de preţul cazării, din dorinţa de a promova „turismul durabil”, transmite marţi AFP, transmite Agerpres. Măsura, care trebuie aprobată de consiliul municipal, se va aplica […]
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat marţi crearea unei noi misiuni pentru protejarea infrastructurii submarine din Marea Baltică, denumită „Baltic Sentry”, cu ajutorul mai multor nave, aeronave şi drone, după recentele cazuri de sabotaj care au vizat mai multe cabluri submarine de telecomunicaţii din regiunea baltică, relatează EFE, dpa şi AFP, transmite Agerpres. […]
Criza energetică şi umanitară din regiunea separatistă Transnistria este provocată de Federaţia Rusă cu scopul de a destabiliza situaţia politică din Republica Moldova, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, liderul de la Chişinău, Maia Sandu, transmite Agerpres. Declaraţia a fost făcută la finalul unei şedinţe a Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova în […]
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi ca elevul care şi-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenţie pentru minori, transmite Agerpres. Iniţial, Tribunalul Bucureşti stabilise ca elevul să fie internat şapte ani în centrul de detenţie, perioadă scăzută la cinci ani de Curtea de Apel […]
Marea Britanie a interzis marţi importul de jambon precum şi de alte produse din carne şi lactate provenite din Germania, în încercarea de a împiedică răspândirea febrei aftoase în Marea Britanie, după ce săptămâna trecută au fost descoperite trei cazuri de febră aftoasă în apropiere de Berlin, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. […]