
Australia anulează viza lui Kanye West din cauza unui cântec care îl glorifică pe Hitler / Rapperul cu mesaje naziste strânge milioane de vizualizări pe rețeaua X a lui Elon Musk
Australia i-a anulat viza controversatului rapper american Kanye West din cauza unui cântec al acestuia care îl glorifică pe liderul nazist Adolf Hitler, a anunţat miercuri Guvernul de la Canberra, citat de AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Promovarea acestui gen de nazism: nu avem nevoie de aşa ceva în Australia”, a declarat ministrul australian de Interne, Tony Burke, pentru postul public de televiziune ABC.
Muzicianul american, în vârstă de 48 de ani, care şi-a schimbat legal numele în Ye, a lansat single-ul „Heil Hitler” pe 8 mai, cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a înfrângerii Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Acest cântec, interzis pe marile platforme online, precum YouTube, a adunat însă foarte repede milioane de ascultări pe reţeaua de socializare X. Videoclipul său arată un ansamblu de figuranţi afro-americani care poartă piei de animale şi intonează în cor titlul piesei, care îl salută pe Adolf Hitler, aflat între 1933 şi 1945 la conducerea unui regim responsabil pentru exterminarea a aproximativ 6 milioane de evrei în Europa.
Cântecul se termină printr-un discurs pronunţat de dictatorul nazist.
Rapperul Kanye West, a cărui soţie, Bianca Censori, este cetăţean australian, vine în Australia de ceva timp pentru a-şi vizita familia din această ţară, a adăugat Tony Burke.
„A făcut multe comentarii ofensatoare. Însă funcţionarii mei au reexaminat situaţia atunci când el a lansat cântecul ‘Heil Hitler’ şi acum el nu mai are o viză validă în Australia”, a mai spus el.
Potrivit ministrului australian, nivelul de anulare al vizei nu se aplică organizării de concerte.
Întrebat despre viabilitatea unei interdicţii care vizează o vedetă atât de populară precum rapperul american, Tony Burke a răspuns că, după părerea lui, „ceea ce nu este viabil este faptul de a importa ură”.
El a precizat totuşi că funcţionarii serviciului australian de imigraţie reevaluează fiecare cerere de viză. Cetăţenii australieni se bucură de dreptul la liberă exprimare, a adăugat Tony Burke, „dar avem deja destule probleme în această ţară pentru a nu importa în mod deliberat şi fanatism”.
Cândva celebru pentru compoziţiile sale, care i-au adus 24 de premii Grammy, Kanye West a făcut în ultimii ani o serie de declaraţii antisemite şi de susţinere a naziştilor.
Admirator al preşedintelui american Donald Trump, el s-a deplasat pentru a îl susţine în luna iunie, la tribunal, pe cântăreţul hip-hop P.Diddy, judecat pentru trafic de persoane în scopul exploatării sexuale şi pentru activitate infracţională.
Kanye West urmează să susţină singurul său concert european din acest an pe 20 iulie în Slovacia, la Bratislava. Peste 3.000 de persoane au semnat o petiţie împotriva venirii sale în această ţară, iar două asociaţii l-au acuzat că „a aderat în mod deschis la ideologia nazistă”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.