G4Media.ro

Australia afirmă că va relua finanţarea agenţiei ONU din Gaza

Sursa foto: captura video

Australia afirmă că va relua finanţarea agenţiei ONU din Gaza

Guvernul australian a anunţat, vineri, că va relua finanţarea Agenţiei Naţiunilor Unite (UNRWA), în urma paşilor făcuţi pentru a întări integritatea operaţiunilor organizaţiei, relatează CNN, citată de News.ro.

UNRWA sprijină ajutorarea şi dezvoltarea umană a refugiaţilor palestinieni.

Reluând finanţarea, guvernul australian a afirmat că ”răspunde la o situaţie umanitară în Gaza, care este disperată”, se arată într-o declaraţie.

Acesta a afirmat că decizia sa se aliniază paşilor făcuţi de Canada, Suedia şi UE.

”Este de aşteptat ca mai multe ţări care au sistat (finanţarea) să aibă o abordare similară”, a arătat guvernul australian.    

„Plătind 8 milioane de dolari (3,9 milioane de dolari americani) la apelul UNRWA, Australia finalizează un acord de finanţare care va include condiţii stricte precum garantarea neutralităţii personalului şi încredere în lanţurile de aprovizionare”, a adăugat sursa citată.

Australia a oprit finanţarea UNRWA în ianuarie, în urma acuzaţiilor din partea Israelului conform cărora o parte a personalului agenţiei a fost direct implicat în atacurile Hamas din 7 octombrie.

„Guvernul australian va lucra cu UNRWA pentru a se asigura că integritatea şi neutralitatea sa sunt fără reproş”, a afirmat ministrul de Externe Penny Wong, în declaraţie.

Australia va livra, de asemenea, 140 de paraşute pentru a fi folosite în lansări de ajutoare umanitare de către Iordania şi Emiratele Arabe Unite, a transmis Guvernul australian.

Totodată, Australia va oferi 4 milioane de dolari australieni (2,6 milioane de dolari americani) către UNICEF şi 2 milioane de dolari australieni (1,3 milioane de dolari americani) unui nou mecanism al Coordonatorului ONU pe probleme umanitare şi de reconstrucţie în Gaza, pentru a facilita accesul extins al ajutoarelor umanitare în enclavă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...