Home » Sportz » Audi dă lovitura înainte de debutul în F1 și anunță numele partenerului oficial

Audi dă lovitura înainte de debutul în F1 și anunță numele partenerului oficial

2238
Audi și monopostul pentru F1: Sursa foto: Andreas Beil / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

Audi a anunțat numele unui nou sponsor important pentru sezonul 2026 din Formula 1, echipa de la Hinwil prezicând că Gillette va deveni partener oficial în Marele Circ. Portofoliul Audi continuă să crească inainte de intrarea oficială din Formula 1, transmite racingnews365.com.

După ce pe finalul lui iulie 2025 a precizat că Revolut va fi noul sponsor principal, acum Audi anunță că a mai dat o lovitură la nivel financiar.

- articolul continuă mai jos -

Echipa a declarat că este vorba despre un contract pe mai mulți ani, iar colaborarea include și Braun și Gillette Venus.

„Brandul Gillette va fi prezent în mod vizibil pe mașina Audi R26 F1 și pe echipamentele echipei, marcând o prezență complet integrată începând cu acest sezon, începând cu lansarea echipei la Berlin, în data de 20 ianuarie”, transmite sursa citată.

Fostul mecanic șef al lui Verstappen, manager de echipă la Audi F1

Audi are planuri clare pentru participarea în Marele Circ, iar aspirațiile echipei se bazează pe ideile RedBull Racing. De ce acest lucru? Mai mulți ingineri importanți de la RedBull au făcut pasul la Audi și ocupă funcții de conducere.

Lee Stevenson este un nume important în lumea Formulei 1. A petrecut aproape două decenii la RedBull Racing. A început ca mecanic și a trecut până la funcția de mecanic șef.

A fost parte importantă a puzzle-ului care a adus trei titluri mondiale lui Max Verstappen.

În sezonul 2023, unul în care RedBull a câștigat 21 din cele 22 de curse, Stevenson a fost omul din garaj care stabilea ritmul, transmite sursa citată.

În aprilie 2024, Lee a acceptat să se mute la echipa din Hinwil, în calitate de mecanic șef.

Acum când Audi a scos pentru prima dată pe circuit mașina pentru 2026, Stevenson a aflat că a fost promovat în funcția de manager al echipei.

Practic, Lee se va ocupa în noul sezon de fluxul din garaj, de execuția pit-stopurilor, de tot ce înseamnă reguli pentru evitarea penalizărilor și de micile decizii care fac diferența între o duminică bună de cursă și una excelentă.

Lansarea oficială a mașinii Audi are loc pe 20 ianuarie, la Berlin.

Datele de lansare a mașinilor pentru sezonul 2026 din F1

  • 15 ianuarie – Red Bull și Racing Bulls (Michigan, SUA)
  • 20 ianuarie – Audi (Berlin, Germania)
  • 20 ianuarie – Unitatea de propulsie Honda (Tokyo, Japonia)
  • 22 ianuarie – Mercedes
  • 23 ianuarie – Alpine (Barcelona, Spania)
  • 23 ianuarie – Ferrari (Maranello, Italia)
  • 23 ianuarie – Haas (online)
  • 3 februarie – Williams
  • 8 februarie – Cadillac (Super Bowl, California)
  • 9 februarie – Aston Martin
  • 9 februarie – McLaren (Bahrain).

Lista completă pentru sezonul 2026 din Formula 1 și numărul de start de pe monopost

  • Lando Norris / McLaren / 1
  • Oscar Piastri / McLaren /81
  • George Russell /Mercedes /63
  • Andrea Kimi Antonelli / Mercedes / 12
  • Max Verstappen / Red Bull Racing / 3
  • Isack Hadjar / Red Bull Racing / 6
  • Charles Leclerc / Ferrari / 16
  • Lewis Hamilton / Ferrari / 44
  • Carlos Sainz / Williams / 55
  • Alexander Albon / Williams / 23
  • Liam Lawson / Racing Bulls / 30
  • Arvid Lindblad / Racing Bulls / 41
  • Fernando Alonso / Aston Martin / 14
  • Lance Stroll / Aston Martin / 18
  • Esteban Ocon / Haas / 31
  • Oliver Bearman / Haas / 87
  • Nico Hulkenberg / Audi / 27
  • Gabriel Bortoleto / Audi / 5
  • Pierre Gasly / Alpine / 10
  • Franco Colapinto / Alpine / 43
  • Valtteri Bottas / Cadillac / 77
  • Sergio Perez Cadillac / 11
Sezonul 2026 al Formulei 1 va avea 24 de etape și va debuta pe 8 martie, pe circuitul Albert Park din Melbourne. Vor fi la start 11 echipe: numele noi sunt Cadillac și Audi (a preluat Sauber).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole