Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Atlético de Madrid s-a calificat în optimile de finală ale UEFA Champions League, după ce a învins categoric, marți seară, scor 4-1, pe Club Brugge KV, pe stadionul Riyadh Air Metropolitano. Eroul serii a fost Alexander Sorloth, autor al unui hat-trick, anunță Mediafax.
Atletico a deschis scorul în minutul 23, când Sorloth a câștigat duelul fizic cu fundașul advers și l-a învins pe Mignolet cu un șut pe jos. Brugge a revenit însă în joc în minutul 36, prin golul lui Joel Ordóñez, care a marcat cu capul după o fază fixă.
Belgienii au avut chiar ocazia să intre în avantaj la pauză, dar portarul Jan Oblak a intervenit salvator, menținând egalitatea.
Imediat după reluare, Johnny Cardoso a readus-o pe Atletico în avantaj (47’), cu un șut puternic din interiorul careului, marcând primul său gol pentru echipa antrenată de Diego Simeone.
Finalul le-a aparținut în totalitate gazdelor. În minutul 76, Sorloth a finalizat o fază rapidă de contraatac pentru 3-1, iar în minutul 87 a reușit hat-trick-ul, stabilind scorul final, 4-1.
Atletico s-a impus la general cu scorul de 7-4.
Atletico obține astfel calificarea în optimile Ligii Campionilor pentru a 11-a oară în ultimele 13 sezoane sub comanda lui Simeone.
În optimile de finală va întâlni pe Liverpool sau Tottenham.