Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Islanda, unde are loc o nouă erupţie vulcanică în Peninsula Reykjanes. În aceste condiţii, se recomandă evitarea vizitării locului şi evitarea zonelor cu risc de alunecări de teren sau căderi de pietre, transmite News.ro.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Islanda că se înregistrează activitate vulcanică crescută în proximitatea oraşului Grindavik, pe peninsula Reykjanes, în sud-vestul ţării.
”Din cauza situaţiei incerte şi a posibilităţii degajării de gaze periculoase, MAE recomandă cu insistenţă evitarea vizitării locului erupţiei. De asemenea, din cauza activităţii seismice crescute, MAE recomandă evitarea zonelor cu risc de alunecări de teren şi a zonelor unde pot apărea căderi de pietre”, arată ministerul.
Sfaturile şi instrucţiunile autorităţilor islandeze (în limba engleză) sunt disponibile la https://www.ruv.is/english/2025-07-16-ninth-eruption-on-the-reykjanes-peninsula-beware-of-hazardous-gases-448677 şi https://safetravel.is/.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon ale Ambasadei României la Copenhaga: +45 39 40 71 77, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Regatul Danemarcei: +45 27 35 55 37.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet https://www.ruv.is/english/2025-07-16-ninth-eruption-on-the-reykjanes-peninsula-beware-of-hazardous-gases-448677, https://twitter.com/Vedurstofan, www.mae.ro.