Home » Articole » Atenţionare de călătorie a Ministerului de Externe pentru Belgia: o grevă naţională a fost anunțată pentru 20 mai / Sunt posibile perturbări ale transportului public din Bruxelles şi din întreaga ţară

Atenţionare de călătorie a Ministerului de Externe pentru Belgia: o grevă naţională a fost anunțată pentru 20 mai / Sunt posibile perturbări ale transportului public din Bruxelles şi din întreaga ţară

Atenţionare de călătorie a Ministerului de Externe pentru Belgia: o grevă naţională a fost anunțată pentru 20 mai / Sunt posibile perturbări ale transportului public din Bruxelles şi din întreaga ţară
sursa foto: Pexels / Dirk De Backer
Ascultă articolul

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Belgia că a fost anunţată o grevă naţională pentru data de 20 mai, context în care sunt aşteptate perturbări semnificative la nivelul transportului public din Bruxelles şi din întreaga ţară, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Principalele perturbări vizează:

-transportul feroviar (SNCB/NMBS): circulaţia trenurilor va fi redusă începând de luni, ora 22:00, până la finalul zilei de marţi, şi se va aplica un program alternativ, disponibil pe site-ul şi în aplicaţia operatorului;

– transportul public în Bruxelles (STIB/MIVB): funcţionarea reţelei de metrou, tramvaie şi autobuze va fi grav perturbată, pasagerii fiind încurajaţi să utilizeze alternative de transport şi să urmărească actualizările curselor alternative;

-transportul în Flandra (De Lijn) şi Valonia (TEC): se preconizează reduceri importante ale curselor de autobuz şi tramvai, iar programele alternative vor fi comunicate prin canalele oficiale ale operatorilor;

– transportul aerian: deşi zborurile nu sunt afectate direct, se recomandă pasagerilor să verifice disponibilitatea mijloacelor de transport public către aeroporturi, Aeroportul Bruxelles Zaventem va funcţiona în regim normal, iar Aeroportul Charleroi nu a anunţat deocamdată eventualele efecte ale grevei.

Cetăţenii români interesaţi sunt rugaţi să urmărească informaţiile actualizate disponibile pe paginile de internet ale companiilor de transport:

-https://www.brusselsairport.be/en/passengers/flights/departing

-https://www.brussels-charleroi-airport.com/fr

– www.stib-mivb.be/visit.html?l=fr

-https://www.letec.be/

-https://www.delijn.be/

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Belgia: +32(0) 497 428663.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.