Home » Articole » Atacuri ucrainene în șapte regiuni din Rusia, dar și în Crimeea ocupată / O bază aeriană rusă strategică și o rafinărie de petrol, printre obiectivele vizate

Atacuri ucrainene în șapte regiuni din Rusia, dar și în Crimeea ocupată / O bază aeriană rusă strategică și o rafinărie de petrol, printre obiectivele vizate

2731
Atacuri ucrainene în șapte regiuni din Rusia, dar și în Crimeea ocupată / O bază aeriană rusă strategică și o rafinărie de petrol, printre obiectivele vizate
Captura X, Ministry of Defense of Ukraine
Ascultă articolul

În noaptea de marți spre miercuri, Ucraina a lovit o fabrică de reparații a avioanelor militare din Taganrog, o bază aeriană rusă strategică din regiunea Voronej, precum și o rafinărie de petrol din Tuapse, într-o acțiune amplă de atacuri a căror țintă pare a fi infrastructura militară a Moscovei, transmite MEDIAFAX.

Oficialii ruși au precizat că sistemele de apărare aeriană au interceptat rachete și drone în mai multe regiuni, în timp ce imaginile împărtășite pe rețelele sociale și canalele de monitorizare au arătat incendii și explozii în mai multe obiective strategice, potrivit Kyiv Post.

- articolul continuă mai jos -

Guvernatorul din Sevastopol, Mihail Razvozhayev, numit de Rusia, a declarat că, în cursul nopții, drone ucrainene și rachete Storm Shadow au atacat orașul, una dintre rachete lovind, potrivit unor informații, clădirea Direcției Sud a Băncii Centrale a Rusiei.

Potrivit autorităților locale, impactul a provocat un incendiu la acoperiș și a spart geamurile și balcoanele clădirilor rezidențiale din apropiere. În urma atacului nu s-au înregistrat victime.

În regiunea Rostov din Rusia, guvernatorul Yury Slyusar a afirmat că apărarea aeriană a doborât o rachetă deasupra orașului Taganrog, marți dimineața. Se pare că resturile rachetei au rănit două femei, una dintre ele grav.

Totuși, imaginile analizate de publicația rusă Astra sugerează că lovitura a avut loc în apropierea Uzinei de reparații aeronautice nr. 325, o unitate care asigură întreținerea aeronavelor militare ruse, printre care se numără avioanele de transport An-12 și Il-76, bombardierele Su-24, avioanele de atac Su-25, precum și elicopterele Mi-8 și Mi-24.

Explozii în jurul unui aerodrom militar

Explozii au zguduit și o zonă din jurul aerodromului militar Baltimor din Voronej, unde sunt staționate avioanele de vânătoare-bombardament Su-34 ale Rusiei, intens utilizate în atacurile rusești din Ucraina.

Alexander Gusev, Guvernatorul regiunii Voronej a precizat că „două ținte de mare viteză” au fost distruse deasupra orașului. Potrivit oficialului, resturile căzute au avariat clădiri civile, însă nu au provocat victime.

Rafinăria rusă de petrol Tuapse, situată pe coasta Mării Negre ar fi fost, din nou, ținta unui atac în cursul nopții. Publicația independentă Astra a postat imagini filmate de amatori, cetățeni din zonă. Amploarea pagubelor rămâne încă neclară. Autoritățile locale nu au oferit niciun comentariu.

Ministerul Apărării din Rusia a afirmat ulterior că sistemele sale de apărare aeriană au interceptat și distrus 140 de drone ucrainene deasupra a șapte regiuni rusești și a Crimeii ocupate în cursul nopții, dar nu a fost menționat vreun atac cu rachete.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole