Atacul american din Venezuela este o lovitură grea pentru China și subminează planul său pentru „marele Sud”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Analiză Corriere Della Sera (Italia), via Rador: Indignată, îngrijorată, dar neputincioasă. Aceasta este poziția Chinei în urma raidului lui Trump asupra Venezuelei. Condamnările sale sunt vehemente, dar Xi Jinping nu poate merge mai departe de protestele diplomatice. Mai mult decât interesele Chinei în acea țară, îl îngrijorează amenințarea la adresa marelui său plan de expansiune economică într-o regiune cheie a planetei.

Marele Sud Global se află în centrul strategiei Beijingului, America Latină ocupând o poziție proeminentă. De peste un deceniu, Belt and Road Initiative (cunoscută sub numele de Noile Drumuri ale Mătăsii) a radiat comerț, investiții, proiecte majore de infrastructură și acorduri pentru exploatarea resurselor minerale și naturale către America Latină. Versiunea actualizată a Doctrinei Monroe pe care o practică Trump, care reafirmă hegemonia SUA pe întregul continent, de la Arctica până la Țara de Foc, sfidează direct planurile Chinei. Și evidențiază vulnerabilitatea sa, atât economică, cât și militară.

Luarea de poziție a fost dură. Guvernul de la Beijing cere eliberarea imediată a lui Maduro și a soției sale, condamnă „actele hegemonice” și „încălcarea clară a dreptului internațional” și cere Statelor Unite să abandoneze încercarea de a răsturna guvernul venezuelean. Dar Xi nu poate face mai mult decât să exprime aceste judecăți. Între timp, liderul chinez vede cum se oprește brusc ceea ce părea a fi o avansare irezistibilă a Chinei pe întregul continent.

Petrolul este doar una dintre problemele sale. China este cel mai mare importator de țiței venezuelean, însă acesta reprezintă doar 5% din totalul achizițiilor sale. Trump a făcut remarci aparent liniștitoare pentru Xi: dacă multinaționalele americane revin la investițiile în Venezuela, capacitatea de extracție a acestei țări ar putea crește, la fel și vânzările către Beijing. Afacerea Caracas, însă, trebuie privită într-un context mai larg.

Criza politică din Iran – un alt furnizor de energie pentru China – exacerbează îngrijorarea. China, dincolo de mitul unei „superputeri verzi”, rămâne de departe cea mai mare economie bazată pe hidrocarburi; dependența sa de combustibilii fosili este enormă și va rămâne așa pentru mult timp. Piața globală a țițeiului și, într-o oarecare măsură, piața gazelor naturale, consideră America drept arbitru: pe lângă faptul că este cel mai mare producător, autosuficient și cu o capacitate de export în creștere, America are o influență de neegalat în Golful Persic, pe care o reafirmă acum și în Venezuela și, în final, are o capacitate la fel de unică de a destabiliza producătorii de energie precum Rusia și Iranul prin sancțiunile sale.

Mai general, întregul peisaj geopolitic și geoeconomic al Americii Latine este cel care amenință interesele Chinei. Hegemonia lui Trump, departe de a izola Statele Unite, este însoțită de o schimbare spre dreapta în mai multe țări: Argentina, Bolivia, Chile, Ecuador. Chiar și statele guvernate încă de stânga, precum Mexicul și Brazilia, iau măsuri protecționiste împotriva invaziei „Made in China”.

Continentul sud-american conține multe dintre pământurile rare și mineralele strategice pe care Xi a putut să-și construiască strategia hegemonică: un semi-monopol, care pune Occidentul la mila unui embargou chinezesc asupra aprovizionărilor esențiale pentru industria tehnologică și nu numai (mai simplu, pământurile rare sunt folosite și în magneții mașinilor noastre). Dar nimic nu durează pentru totdeauna, nici măcar acest monopol.

Administrația Trump a lansat recent o inițiativă cu curiosul nume latin Pax Silica (de la siliciu, materia primă din microcipuri): este o coaliție globală de țări care încearcă să se elibereze de dependența de China, extinzându-se până în Japonia și Australia. Dacă America de Sud revine la hegemonia SUA, controlul chinez asupra anumitor resurse naturale și minerale este în pericol. Și nu numai atât. Trebuie amintit că una dintre primele intervenții „musculoase” ale lui Trump în acest al doilea mandat a fost în Panama, pentru a expulza un operator din Hong Kong de la gestionarea Canalului.

Xi experimentează direct limitele unei „ascensiuni imperiale neterminate”. Expansiunea sa economică a fost formidabilă la nivel mondial, dar nu a fost însoțită de o influență strategică sau o capacitate militară pe măsură, cel puțin până acum. După cum observă Shaun Rein, fondatorul China Market Research Group, în fața raidului american asupra Caracasului, „China nu prea poate face multe; la urma urmei, are doar două baze militare în afara propriei zone geografice, în timp ce Statele Unite au 800”.

Traducerea Rador: Oana Avram