Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat a rănit trei persoane cu un cuţit joi dimineaţă în gara din oraşul Winterthur, în apropiere de Zurich, înainte de a fi arestat de forţele de ordine, a anunţat poliţia elveţiană, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
„La scurt timp după ora locală 08:30 (06:30 GMT), un bărbat a rănit trei persoane cu un cuţit în gara din Winterthur. Autorul, un elveţian în vârstă de 31 de ani, a fost arestat”, a anunţat poliţia din Zurich într-un comunicat.
Poliţia a declarat că investighează motivele atacului, însă imagini difuzate de mai multe mass-media elveţiene şi pe reţelele sociale îl arată pe agresor, un bărbat brunet cu părul lung, purtând un tricou închis la culoare şi pantaloni scurţi, ieşind în fugă din gară şi strigând „Allahu Akbar”, expresie în limba arabă care înseamnă „Dumnezeu este mare”.
„Cele trei victime, toate cetăţeni elveţieni, sunt în vârstă de 28, 43 şi 52 de ani. Toţi au fost duşi la spital”, a spus poliţia, fără a preciza gravitatea rănilor.
„Au fost luate măsuri în colaborare cu poliţia cantonală din Zurich, poliţia municipală din Winterthur, poliţia transporturilor, serviciile de urgenţă ale spitalului din Winterthur şi serviciul de protecţie şi salvare din Zurich”, a adăugat poliţia.
Winterthur, al şaselea oraş ca mărime din Elveţia, este situat la aproximativ 25 de kilometri nord-est de Zurich.