Asediat în Belarus, Lukașenko se uită spre Putin. Orientarea spre Moscova survine într-un moment de criză pentru ”ultimul dictator al Europei”, care deseori a asmuțit Rusia împotriva Occidentului

După ce, timp de câteva săptămâni, a pretins că Rusia plănuiește să îl răstoarne de la putere, sâmbătă, președintele Aleksandr Lukașenko a cerut Kremlinului să îl ajute ca să reziste în fața valului de proteste și de greve care a atras violența poliției după disputatele alegerile prezidențiale.

Agenția de presă a statului belarus, Belta, a transmis că Lukașenko a discutat la telefon cu președintele Vladimir Putin și a obținut promisiunea acestuia de a-i oferi asistență în materie de securitate în cazul în care Belarus o va cere. Citându-l pe Lukașenko, aceeași agenție a relatat că Putin a promis că, dacă va fi nevoie, “va oferi o solidă asistență pentru a asigura securitatea Republicii Belarus“.

Totuși, în comentariul pe aceeași temă făcut de Kremlin, nu a existat niciun semn din care să reiasă că Putin ar fi oferit vreun sprijin concret și nici că ar fi existat o susținere clară a rămânerii la putere a lui Lukașenko.

Potrivit agenției de presă din Belarus, Putin a oferit asistență “pentru a asigura securitatea Belarusului în eventualitatea unor amenințări militare externe“, ceea ce a dat de înțeles că orice ajutor din partea Rusiei nu ar însemna și o protecție a securității în fața unor pericole din țară, cum ar fi cele legate de protestatari.

În propria sa declarație referitoare la convorbiri, Kremlinul a afirmat că Putin a convenit cu liderul belarus că este necesară  “o întărire a relațiilor bilaterale“ pentru a împiedica niște “forțe distrugătoare“ să profite de tulburările politice din Belarus pentru  “a afecta beneficele relații bilaterale dintre cele două țări“. Potrivit Kremlinului, Putin și Lukașenko “s-ar arătat convinși că toate problemele existente se vor rezolva în curând“.

Nu mai târziu decât luna trecută, Lukașenko acuza Moscova că pune la cale niște comploturi menite să-i răstoarne guvernul și că a trimis chiar și mercenari în Belarus pentru a perturba alegerile prezidențiale, organizate duminica trecută.

Confruntat cu cea mai gravă criză apărută în cei 26 de ani de guvernare după ce și-a proclamat victoria în ceeea ce, potrivit guvernelor occidentale și în opinia multor belaruși, au fost niște alegeri trucate, Lukașenko pare acum să fi realizat că Rusia îi oferă cea mai mare speranță de supraviețuire.

Indignată de reprimarea violentă a protestatarilor de către forțele de securitate ale lui Lukașenko, vineri, Uniunea Europeană a anunțat că se pregătește să impună noi sancțiuni Republicii Belarus, iar liderii din Estonia, Letonia și Lituania au cerut țării să organizeze noi alegeri, care să fie “libere și corecte“.

Lukașenko, despre care s-a spus deseori că ar fi “ultimul dictator al Europei“, a făcut decenii la rând echilibristică între Rusia și Europa Occidentală, asmuțindu-le una împotriva celeilalte în timp ce el se lupta în continuare să mențină economia țării pe linia de plutire și să rămână la putere.

La Minsk, capitala din Belarus, mii de oameni au venit cu flori la stația de metrou Pușkinskaia, pe care le-au depus în memoria lui Aleksandr Taraikovski, un protestatar care, în cursul săptămânii, a murit acolo în timpul unora dintre cele mai dure ciocniri cu poliția.

În ultimele trei zile, protestatarii și forțele de intervenție s-au abținut de la confruntări, nemaisemnalându-se ciocniri violente de felul celor de la începutul săptămânii.

“A dat ordin să ne permită să ieșim și să mai strigăm puțin“, a declarat Vitalii Karajan, referindu-se la Lukașenko. “La un moment dat, va trebui să scoată din nou poliția. Nu vrea să renunțe la putere și nu are la dispoziție altă cale decât una sângeroasă“.

Karajan, care este inginer specializat în aparatură medicală, a spus că se teme că s-ar putea ca Lukașenko să ceară Kremlinului să vină cu întăriri ca să îi sprijine brigăzile de poliție, acum înpuținate și extenuate.

“Dacă nu ar fi fost Putin, acum el ar fi fugit deja din țară“, afirmă Karajan. “Fabricile sunt în grevă – unde să se ducă să ia bani ca să-ți hrănească aparatul de securitate?“

Kremlinul a anunțat că, vineri, Belarusul i-a eliberat pe cei 32 de ruși care fuseseră arestați la sfârșitul lunii iulie, când forțele de securitate ale lui Lukașenko au pretins că au deconspirat un complot menit să perturbe alegerile prezidențiale prin niște forțe de mercenari numărând vreo 200 de oameni. Sâmbătă, Kremlinul a declarat că eliberarea rușilor demonstrează că “aceste importante departamente din cele două țări” – respectiv, cel de securitate și cel de informații – se află acum într-o “strânsă cooperare”.

Semnalându-și schimbarea bruscă de macaz față de Rusia, Lukașenko le-a spus oficialilor săi din Minsk că a trebuit să vorbească cu Putin din cauză că tulburările din țara sa “nu mai sunt un pericol doar pentru Belarus”, ci pentru ambele țări.

Părând să facă un efort ca să mascheze necazurile din țară prin presupuse amenințări din afară, Lukașenko declarase anterior că e îngrijorat de manevrele NATO la care participă Lituania și Polonia – vecinii din vest care au calificat victoria sa în alegeri drept frauduloasă. El a spus că, de-a lungul frontierei belaruse, s-a semnalat o “escaladare și o întărire de ordin militar“ din partea NATO, de care “armata noastră e îngrijorată“.

El a acuzat totodată protestatarii că acționează după manualul “revoluțiilor colorate“, făcând astfel aluzie la revoltele populare din trecut, ovaționate de Occident, semnalate în Ucraina, Georgia și în alte foste teritorii sovietice, și pretinzând totodată că “au apărut deja semne ale unui amestec din afară“.

Afirmând că opozanții săi ar fi agenți sprijiniți de Occident ai unor eventuale revoluții colorate, Lukașenko a reiterat o teorie a conspirației de multă vreme reclamată de Kremlin, potrivit căreia tulburările din fostele teritorii sovietice nu au fost niciodată provocate cu adevărat de localnici, ele fiind întotdeauna rezultatul unor mașinații ale serviciilor occidentale de informații.

“Apărarea de azi a statului Belarus nu înseamnă decât apărarea întregului nostru spațiu“, a declarat Lukașenko, referindu-se la așa-zisul Stat-Uniune, o micuță confederație din care ar face parte Rusia și Belarus, care a fost anunțată spre sfârșitul anilor ‘90, dar care nu s-a realizat niciodată întrutotul.

În trecut, Lukașenko s-a chinuit să obțină energie ieftină din partea lui Putin. La rândul său, Putin s-a folosit de dependența Belarusului de petrolul și gazul rusesc pentru a revigora muribundul plan de unire a celor două țări.

Reorientarea de sâmbătă a lui Lukașenko spre Rusia în căutarea unui ajutor – cea mai recentă piruetă dintr-un dans mereu repetat de la venirea sa la putere, în 1994 – a dat de înțeles că liderul din Belarus duce lipsă de idei noi ca să se mențină pe poziție.

După alegeri, când protestatarii au ieșit în stradă, forțele de securitate au ripostat cu o uimitoare brutalitate, bătându-i dur pe demonstranți chiar și după ce căzuseră la pământ și apelând la gloanțe de cauciuc, gaze larcrimogene și, cel puțin o dată, la muniție de război.

Totuși, violența poliției “a ricoșat“, reușind să îi indigneze chiar și pe unii dintre susținătorii lui Lukașenko. Vineri, grevele din zeci de întreprinderi de stat au izbuncit una după alta, dând astfel de înțeles că opoziția față de președinte s-a extins dincolo de tineretul din Minsk orientat spre Occident și a pătruns adânc în ceea ce altă dată era considerată drept baza de beton a sprijinului față de Lukașenko.

Sursa: The New York Times / Articol de Andrew Higgins și Ivan Nechepurenko / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)