Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șase spectacole de teatru vor fi prezentate, marţi şi miercuri, pe scena Teatrului „Nottara”, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Multiart pentru Deţinuţi „Dana Cenuşă – Descătuşare prin cultură”, ce reuneşte artişti şi trupe de actori-deţinuţi din penitenciarele Bucureşti – Jilava, Bucureşti – Rahova, Ploieşti – Târgşorul Nou, Timişoara, Vaslui şi Centrul de Detenţie Craiova.
Spectacolele incluse la ediţia din acest an a festivalului sunt „Treapta a noua”, adaptare după Tom Ziegler, regizor Patricia Katona (Penitenciarul Ploieşti – Târgşorul Nou); „Recuperări”, autor Radu Crăciun, regia Alexandru Berceanu şi Paul Pristavu (Penitenciarul Bucureşti-Jilava); „Libertate”, autori şi regizori Marius Lupoian şi Cristina Lupoian (Penitenciarul Timişoara); „Din timp”, autori şi regizori Anca Tecu şi Laurenţiu Nicu (Centrul de Detenţie Craiova); „12 oameni furioşi”, adaptare după Reginald Rose, regia Onciu Lucian (Penitenciarul Vaslui); „Salonul nr. 6”, adaptare după nuvela lui A. P. Cehov, regia Iulian Gliţă (Penitenciarul Bucureşti-Rahova), informează Teatrul Nottara.
Juriul ediţiei îi va avea în componenţă pe Andreea Neagoe, comisar şef de poliţie penitenciară – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, actriţa Crenguţa Hariton, actorul Gabriel Costea, şi criticii de teatru Monica Andronescu şi Silvia Dumitrache.
În debutul festivalului va fi vernisată o expoziţie de tablouri şi sculpturi realizate de persoanele private de libertate custodiate în unităţi ale sistemului penitenciar.
Festivalul reprezintă o bună oportunitate de cunoaştere şi demonstrare a potenţialului creativ al deţinuţilor, interpretarea rolurilor având chiar valenţe terapeutice, recunoscute, de altfel, în domeniul psihodramei, precizează organizatorii.
Eveimentul se adresează, deopotrivă, deţinuţilor şi comunităţii, din dorinţa de a evidenţia misiunea socială a instituţiei penitenciare şi importanţa reabilitării persoanelor care execută pedepse privative de libertate, subliniază ANP.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis AGERPRES, unităţile penitenciare participante au colaborat cu nouă regizori.