Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, supranumit de social-democrați ”ministrul Grindă”, a fost protagonistul unor scene de umor involuntar după ce, în cadrul unei conferințe de presă, aflându-se în spatele premierului Ludovic Orban, îi copia acestuia aproape fiecare gest. Montajul a fost realizat și postat pe pagina de Facebook a emisiunii România 9 de la TVR, […]
Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că au fost depistate alte 20 de persoane infectate cu noul coronavirus la clubul CFR Cluj, totalul cazurilor la gruparea ardeleană ajungând în acest moment la 26. „Testele efectuate joi de membrii echipei CFR Cluj au adus noi cazuri pozitive. În […]
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi seara, într-o intervenție telefonică la Antena3, că în acest moment nu se pune problema revenirii la starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, însă a lansat un avertisment dur: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la starea de urgență”. Tătaru a spus […]
Vremea va fi caniculară în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice maxime vor ajunge şi la 34 de grade Celsius, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 26 iulie, ora 23:00, regimul termic va fi unul canicular, cu preponderenţă la orele amiezelor, când disconfortul […]
PSD solicită Guvernului PNL să facă „tot posibilul” ca anul şcolar să înceapă în siguranţă, adăugând că educaţia online este „imposibilă” în multe zone şi, chiar dacă se poate desfăşura, studii „solide” arată „cât de complexe şi grave sunt urmările asupra copiilor”. „Copiii trebuie să meargă la şcoală, iar Guvernul PNL trebuie să facă tot […]
Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, în vârstă de 64 de ani, a fost spitalizat timp de o săptămână, în primăvara acestui an, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19, iar de atunci s-a vindecat complet, informează People, preluată de News.ro. Gibson a fost diagnosticat în luna aprilie şi a fost tratat într-un spital din […]
Cea mai scăzută disponibilitate în spitalele din Uniunea Europeană a aparatelor de tomografie computerizată (CT) în raport cu numărul locuitorilor s-a înregistrat în 2018 în România (0,8 scanere CT la 100.000 de locuitori), urmată de Franţa (1,2), Polonia, Olanda şi Slovenia (toate cu 1,4), arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). La […]
Un renumit doctor stomatolog din România a murit infectat cu coronavirus la vârsta de 49 de ani. Chemal Taner era internat de mai mult timp în spital iar în ultimele zile a fost transferat la terapie intensivă. Medicul din Constanța, de etnie tătară, era specialist în implantologie avansată, chirurgie orală, parodontologie și stomatologie digitală și […]
Criteriile de identificare a pacienţilor COVID-19, dar şi cele de externare în cazul lor au fost stabilite de Ministerul Sănătăţii printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial. Aceste criterii sunt prevăzute în planul privind modalitatea de aplicare de către unităţile sanitare a măsurilor în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu […]