Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, desfăşurată la Bruxelles, context în care a subliniat susţinerea României pentru implementarea „rapidă” şi „unitară” a certificatelor digitale COVID la nivel european, relatează Agerpres. Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat coordonarea pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii […]
Viceprimarul Horia Tomescu transmite că au fost deblocate fondurile necesare pentru toaletarea spaţiilor verzi şi întreţinerea curăţeniei, iar de săptămâna viitoare ar urma să înceapă tratamentele pentru combaterea ţânţarilor şi căpuşelor, relatează Agerpres. „Am început curăţenia în toate parcurile din Bucureşti! Împreună cu primarul general, am reuşit să deblocăm fondurile necesare pentru toaletarea spaţiilor verzi […]
Preşedintele american Joe Biden urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin la 16 iunie, în Elveţia, a anunţat marţi Casa Albă, relatează AFP, preluată de News.ro. Acest prim tête-à-tête al celor doi lideri de la instalarea lui Joe Biden la putere intervine într-o atmosferă de tensiuni puternice între Washington şi Moscova, pe […]
În ultimele 24 de ore, 68.820 de persoane au fost vaccinate împotriva Covid, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). Dintre acestea, doar 23.980 au primit prima doză, iar 44.840 – cu cea de-a doua doză. Până acum, 3.271.671 persoane s-au vaccinat cu ambele doze și sunt considerate imunizate, iar 911.649 de […]
Scafandrul militar Pascale Roibu a filmat câteva zeci de căluți de mare – o specie protejată în Marea Neagră. Imaginile postate pe Facebook de scafandrul militar arată căluții de mare agățați de o frânghie în adâncul mării, în zona portului Constanța. Pascale Roibu a lansat mai multe cărți dedicate activității de scafandru și descoperirilor făcute. […]
Compania americană Moderna a anunţat marţi că vaccinul său împotriva covid-19 este ”extrem de eficient” la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, potrivit rezultatelor definitve ale unor teste clinice, şi că intenţionează să ceară ”la începutul lui iunie” o autorizare a vaccinului autorităţilor de ”reglementare din întreaga lume”, relatează News.ro. Alt vaccin […]
0,6% din persoanele vaccinate cu prima doză și 0,1% din cele care au primit și doza a doua au avut un test pozitiv la COVID, potrivit unui raport publicat marți de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). 11.6% din totalul persoanelor testate în intervalul 27 decembrie 2020 – 23 mai 2021, au fost persoane vaccinate. […]
Acoperirea vaccinală anti-COVID în Bucureşti este de 43,48% din populaţia eligibilă (persoane cu vârsta de peste 16 ani), a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, relatează Agerpres. Potrivit medicului militar, judeţul Cluj este pe locul doi la nivel naţional, cu o rată de acoperire vaccinală de 39,95% […]
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că în România au fost imunizaţi circa 19.860 de cetăţeni străini. „Numărul total al cetăţenilor străini, de la debutul campaniei de vaccinare, care au fost vaccinaţi în România este de circa 19.861”, a spus el, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria. Valeriu Gheorghiţă a […]