Furnizarea apei potabile este întreruptă, de joi şi până sâmbătă, în municipiul Zalău şi comunele Hereclean, Bocşa, Mirşid şi Crişeni, ca urmare a unei avarii majore pe aducţiunea Vârşolţ – Zalău, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, întreruperea furnizării apei potabile a fost decisă de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii […]
Irina Tănase, partenera lui Liviu Dragnea, a ajuns la penitenciarul Rahova. La scurt timp după anunțul eliberării lui Dragnea, a postat pe Instagram următorul mesaj: ”Pentru prima dată. Contemplăm lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. […]
Ciprian Ciucu, primarul liberal al Sectorului 6, va candida pentru postul de președinte al organizației PNL București, au declarat pentru G4Media.ro surse politice. Alegerile pentru șefia organizației au loc sâmbătă, 24 iulie, iar termenul-limită pentru înscriere este vineri, 16 iulie. În acest moment, PNL București este condus de Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în […]
62 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit rezultatelor anunțate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), după procesarea a circa 24.000 de teste. În aceeași perioadă au fost raportate trei decese. Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 283. Dintre acestea, 54 sunt internate la ATI. Comunicatul […]
Ambasada Statelor Unite la București a reacționat oficial după ce un elicopter militar american a aterizat forțat în Piața Charles de Gaulle din București. ”Ambasada SUA a luat cunostinta de incident si urmareste indeaproape evolutiile. Intelegem ca nu au existat raniti. Lucram alaturi de partnerii nostri romani pentru rezolvarea situatiei si vom furniza informatii actualizate […]
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în 11 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă până vineri dimineaţa, relatează Agerpres. Potrivit meteorologilor, în perioada 15 iulie, ora 16:00 – 16 iulie, ora 6:00, în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa […]
Ambasada Suediei la București a comentat, pe Facebook, în obișnuita notă ironică, incidentul cu aterizarea de urgență a unui elicopter militar american în centrul Capitalei. „Cine are prioritate în sensul giratoriu de la Aviatorilor? Elicopterul/autoturismul?”, este postarea ambasadei Suediei. Un elicopter militar american a aterizat forțat, joi dimineața, în Piața Charles de Gaulle din București. […]
Austria înregistrează o creștere a infecțiilor cu Covid, al căror număr s-a triplat în ultima săptămână. De fapt, între vineri și sâmbătă au fost constatate 332 de cazuri noi, în timp ce în aceeași perioadă a săptămânii precedente au fost identificate doar 107 infecții, transmite ANSA, citată de Rador. În ultimele șapte zile, s-au înregistrat […]
Comisia Europeană a propus miercuri un pachet ambiţios de măsuri pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE, împreună cu o distribuire a ţintelor naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asupra cărora cele 27 de state membre vor avea dezbateri aprinse, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres. Printre măsurile propuse de executivul […]
Liga I revine de joi, iar primul meci al sezonului 2021/2022 va fi cel dintre FC Botoşani şi FCSB. Programul primei etape: Joi, 15 iulie Ora 20.30 FC Botoşani – FCSB; Vineri, 16 iulie Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Academica Clinceni; Ora 21.30 CFR Cluj – FC U Craiova; Sâmbătă, 17 iulie Ora […]