Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Confruntată cu o penurie de candidaţi, armata germană ia în calcul recrutarea de specialişti proveniţi din alte state membre ale Uniunii Europene, a explicat joi şeful Statului Major al Bundeswehr (armata germană), Eberhard Zorn, informează AFP, citat de Agerpres.
”Bundeswehr-ul are nevoie de personal (…), trebuie să privim în toate direcţiile într-o perioadă de penurie a muncitorilor calificaţi”, a declarat Zorn grupului de ziare regionale Funke Mediengruppe.
În opinia sa, recrutarea de specialişti străini europeni, îndeosebi a medicilor sau a inginerilor, constituie o opţiune luată în calcul de către armata germană. Acest lucru ar implica o modificare a legii germane care stipulează că un militar care acţionează pentru Bundeswehr trebuie să aibă cetăţenie germană. Această idee este susţinută şi de comisarul parlamentar pentru forţele armate germane, social-democratul Hans-Peter Bartels, potrivit căruia ”numeroşi militari (au deja) origini străine sau dublă cetăţenie”.
De altfel, ”Bundeswehr-ul nu ar fi o excepţie, pentru că de multă vreme avem cetăţeni europeni care activează în poliţia germană”, a mai spus el.
Potrivit Funke Mediengruppe, guvernul german a abordat deja subiectul cu parteneri europeni. Republica Cehă, Suedia, Belgia şi Danemarca nu ar fi împotriva acestei idei, dar Franţa s-ar fi arătat rezervată. Şi Bulgaria, România, Slovenia şi Grecia au formulat îndoieli, temându-se că potenţialii candidaţi din ţările lor ar putea fi atraşi de un salariu mai mare în Germania.
Articolul continuă mai jos
”Trebuie, desigur, să avem grijă să nu intrăm în competiţie cu omologii noştri europeni”, a explicat Zorn.
Bundeswehr-ul se interesează cu precădere de cetăţeni europeni care trăiesc deja pe teritoriul Germaniei. Candidaţii trebuie să cunoască limba germană, să aibă un cazier curat şi să-şi declare loialitatea faţă de statul german, potrivit Funke Mediengruppe.
Contactat de AFP, Ministerul Apărării german a confirmat aceste informaţii.
(Sursa Foto: Pagina de Facebook a Bundeswehr)
Un lucru bun!
Poate angajeaza si specialisti rusi !!
De ce e bun?