Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Saudi Aramco avertizează că piața globală a carburanților riscă să intre într-o zonă critică în această vară, dacă blocajele din Strâmtoarea Ormuz continuă, potrivit Financial Times.
Directorul general al companiei saudite, Amin Nasser, susține că stocurile mondiale de benzină și combustibil pentru avioane se reduc rapid, în timp ce rezervele disponibile nu mai pot compensa pe termen lung perturbările din aprovizionare.
Potrivit șefului Aramco, de la începutul conflictului cu Iran și al restricțiilor severe asupra traficului prin Ormuz, piața globală ar fi pierdut aproximativ un miliard de barili de petrol.
În plus, fiecare săptămână în care ruta rămâne blocată ar însemna alte aproximativ 100 de milioane de barili scoși din circuitul global.
„Stocurile sunt singura rezervă disponibilă în acest moment”, a avertizat Nasser, precizând că acestea au fost deja consumate într-un ritm accelerat.
Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante artere energetice ale planetei. În mod normal, prin această rută tranzitează aproximativ 20% din livrările globale de petrol.
Blocarea parțială a traficului a afectat puternic piețele asiatice și occidentale. Unele state din Asia au redus consumul, în timp ce economiile occidentale au început să utilizeze rezerve comerciale și strategice pentru a stabiliza aprovizionarea.
În ultimele săptămâni, piața petrolului a traversat fluctuații majore. Cotațiile au urcat până la 126 de dolari pe baril la finalul lunii aprilie, înainte de a coborî din nou spre pragul de 100 de dolari.
Oscilațiile au fost alimentate inclusiv de semnalele venite din partea administrației Donald Trump privind posibilitatea unei soluții diplomatice în conflictul dintre SUA și Iran.
JPMorgan Chase estimează că stocurile comerciale de petrol din economiile dezvoltate ar putea ajunge la niveluri de stres operațional chiar de la începutul lunii iunie.
Analiștii băncii consideră că această presiune ar putea accelera negocierile dintre Washington și Teheran. În lipsa unui acord, există riscul unei noi explozii a prețurilor la carburanți și al amplificării inflației la nivel mondial.
Nasser avertizează însă că piețele supraestimează cantitatea de petrol care poate fi extrasă rapid din depozite. O parte importantă a rezervelor este blocată în infrastructura tehnică a sistemului energetic global, inclusiv în conducte și în nivelurile minime operaționale ale rezervoarelor.
Agenția Internațională a Energiei coordonează în prezent cea mai amplă eliberare de rezerve strategice de petrol din istoria sa, însă capacitatea efectivă de extracție rămâne limitată.
Potrivit estimărilor Aramco, Europa și Statele Unite pot introduce pe piață cel mult aproximativ două milioane de barili pe zi din rezervele strategice.
În paralel, Saudi Aramco analizează extinderea exporturilor prin portul Yanbu, situat la Marea Roșie, într-o încercare de a reduce dependența de Strâmtoarea Ormuz.
Compania a raportat o creștere a profiturilor în primul trimestru, susținută atât de prețurile mai ridicate ale petrolului, cât și de redirecționarea unei părți a exporturilor din Golf către rutele din Marea Roșie.
Amin Nasser avertizează că, dacă perturbările din Ormuz vor continua până la jumătatea lunii iunie, instabilitatea piețelor petroliere s-ar putea prelungi inclusiv în 2026.