Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ 50 de hectare de vegetaţie uscată şi litieră de pădure au ars miercuri la Dumitreşti, 48 de pompieri fiind mobilizaţi pentru stingerea incendiului, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, relatează Agenția de presă Rador.
”Pompierii militari, în cooperare cu pompierii voluntari, intervin de marţi, în comuna Dumitreşti, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie forestieră. Dat fiind că primele forţe de intervenţie au constatat că incendiul se manifestă cu ardere violentă şi dezvoltare rapidă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile provocate de vânt, a fost necesară suplimentarea echipajelor. Astfel, la faţa locului sunt mobilizaţi 48 de pompieri militari care intervin cu mijloace de primă intervenţie şi cu şase autospeciale de intervenţie”, au precizat reprezentanţii ISU Vrancea.
Potrivit sursei citate, în prezent incendiul este localizat, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 50 de hectare. Misiunea pompierilor este dificilă din cauza configuraţiei terenului şi a lipsei surselor de apă.
Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, alături de pompierii militari acţionează şi pompierii voluntari ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Chiojdeni şi Dumitreşti, precum şi echipaje ale Serviciului Public Salvamont Vrancea
Efectul de lupa… soarele e de vina😇