G4Media.ro

Aproape 8.000 de locuitori evacuaţi la Berlin, după descoperirea unei bombe din…

sursa foto: Pexels

Aproape 8.000 de locuitori evacuaţi la Berlin, după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial în estul orașului

Circa 7.800 de locuitori din Berlin au fost evacuaţi miercuri după ce o bombă datând din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperită în estul oraşului, relatează dpa, citată de Agerpres.

Două magazine de mobilă, două grădiniţe, două şcoli şi un magazin de bricolaj se aflau pe o rază de 500 de metri în jurul locului din cartierul Hohenschönhausen unde a fost găsită bomba.

Bomba a fost descoperită pe un şantier miercuri dimineaţă şi a fost examinată de o echipă de genişti. Potrivit poliţiei, dispozitivul exploziv este probabil de origine sovietică.

Pentru evacuare au fost mobilizaţi în jur de 180 de poliţişti care au anunţat locuitorii mergând din uşă în uşă şi, de asemenea, cu ajutorul difuzoarelor din maşini. De asemenea, poliţia a postat mesaje pe Twitter, cerând oamenilor să părăsească zona.

Poliţia a anunţat pe Twitter miercuri seara că bomba a fost dezamorsată cu succes.

Trei şcoli au fost folosite ca adăposturi de urgenţă.

Autorităţile germane estimează că, la aproape 80 de ani de la încheierea războiului, peste 4.500 de bombe au rămas neexplodate în oraşul Berlin. În timpul războiului împotriva Germaniei naziste, Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică au lansat peste 45.000 de tone de explozibili asupra Berlinului, conform istoricilor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...