Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statul ungar a sprijinit 50 de companii în vederea realizării unor proiecte de investiţii în afara ţării, din care cele mai multe (15) au fost anunţate în România, relatează MTI.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, ministrul Péter Szijjártó a înmânat o diplomă de susţinător managerilor Videoton Holding S.A., subliniind în discursul său faptul că funcţionarea acestei companii cu aproximativ 9000 de angajaţi este esenţială şi pentru economia naţională. Grupul de firme care activează în industria electronică a obţinut 430 de milioane de forinţi (1,2 milioane de euro) pentru dezvoltarea uzinei sale din Bulgaria, în cadrul Programului de Sprijin pentru Expansiune pe Pieţe Externe. Costul total al proiectului este de 860 milioane de forinţi (2,4 milioane de euro).
Péter Szijjártó a subliniat că expansiunea internaţională a companiilor ungare este un proces lung, dar vestea bună este că schimbarea dimensiunii economiei a început deja, tot mai mulţi jucători ai economiei ungare realizând investiţii semnificative în străinătate.
Ministrul a subliniat că “strategia de investiţii externe” a guvernului are ca obiectiv tocmai sprijinirea acestor companii. Potrivit informaţiilor prezentate, statul ungar a sprijinit în cadrul acestei strategii 50 de companii, cu fonduri în valoare totală de 70 de miliarde de forinţi (196 milioane de euro), în timp ce companiile vor face, bazându-se pe acest sprijin, investiţii la amplasamentele lor în străinătate în valoare de 140 de miliarde de forinţi (392 milioane de euro).
Lista investiţiilor este condusă de România, unde au fost anunţate 15 investiţii, urmată de Serbia cu 10 proiecte de investiţii.
Videoton se află printre primele trei companii din Uniunea Europeană care furnizează servicii de producţie sau servicii legate de producţie în domeniul electronicii. Aproximativ trei sferturi din producţia companiei se vinde pe pieţele externe.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay
Ungaria e apărată de UDMR împotriva mafiei statale românești.
Sau Ungaria, prin UDMR sustine mafia statala romaneasca
Nu numai Ungaria.
Ungaria e un pitic si va ramane un pitic. Nu ii mai dati importanță.
Ca sa vezi…comparati cu incrajatoarea atitudine fata de DIGI(cu patron maghiar,totusi),nevoita sa renunte la afaceri in Ungaria
NATO sau nu, ăștia sunt in state să intre într-un atac sincronizat cu rușii.
Mulțumim Statului Ungar, rămânem recunoscători și datori!