G4Media.ro

Apple lansează primele laptopuri MacBook Air cu cipuri M3

Sursă foto: Unsplash

Apple lansează primele laptopuri MacBook Air cu cipuri M3

Cea mai ieftină serie de laptopuri MacBook face trecerea la cea mai nouă serie de cipuri Apple, după un an lipsit de update-uri, transmite News.ro.

Apple a anunţat două noi laptopuri MacBook Air, cu ecrane de 13 inch şi 15 inch. Principala noutate a acestora o constituie trecerea la cipul M3.

Rezervat până acum pentru seria MacBook Pro, M3 aduce un spor semnificativ de performanţă, în comparaţie cu generaţia anterioară.

Conform testelor sintetice, acesta are un procesor mai rapid cu 17% în sarcini cu un singur nucleu şi cu 21% în sarcinile la care participă mai multe nuclee.

Similar este şi sporul de performanţă oferit de soluţia grafică integrată, care este cu 15% mai rapidă decât cea folosită de M2.    

Prin trecerea laptopurilor MacBook Air la M3 se reduce diferenţa de performanţă dintre acestea şi MacBook Pro, deşi acestea au în continuare avantajul versiunilor mai performante ale cipurilor M3.

Altfel, nu există schimbări majore faţă de generaţia anterioară de MacBook Air. Preţurile pentru cele două noi modele vor începe de la 1.100 de dolari, respectiv 1.300 de dolari.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...