Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 70 de profesori de matematică din toată țara, majoritatea din licee de prestigiu, lansează un apel public către cetățeni să iasă la vot pe 18 mai 2025, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Semnatarii susțin că votul este „mai important ca oricând în ultimii 35 de ani”, evocând memoria celor care au murit în decembrie 1989 pentru un drum democratic și european al României, scrie Edupedu.ro.
„România nu s-a abătut în ultimii 35 de ani de la parcursul său european, al cărui sens, inițiat de aceste jertfe, este acum în pericol”, avertizează profesorii în apelul lor, publicat pe grupul public de Facebook al Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM).
„Bugetarii nu sunt paraziți, ci parte a progresului României”
Profesorii resping etichetele politice care divizează societatea și fac apel la respect pentru categoriile profesionale din sectorul public: „Bugetarii (din învățământ, sănătate, ordine publică și apărare etc.) nu sunt «paraziți», ci mulți dintre ei contribuie, uneori pro bono, alături de românii care activează în sfera privată, la bunul mers al lucrurilor în această țară, la progres”.
Articolul continuă mai jos
Totodată, ei avertizează asupra riscului de marginalizare a presei responsabile: „Jurnaliștii responsabili nu sunt și nu trebuie să ajungă să fie pe cale de dispariție”.
Context. Apelul vine cu 5 zile înaintea turului al doilea de alegeri prezidențiale de duminică, 18 mai, la care candidați sunt George Simion, liderul partidului extremist AUR și Nicușor Dan, independent pro-european.
Nu toti… doar o parte din ei.