G4Media.ro

Anunț oficial privind acordul între Israel, Austria şi Danemarca pentru dezvoltarea de…

Sursa foto: Captură video

Anunț oficial privind acordul între Israel, Austria şi Danemarca pentru dezvoltarea de noi generaţii de vaccinuri anti-COVID-19, în ciuda disensiunilor din UE

Israel, Austria şi Danemarca au anunţat joi seara oficial o alianţă al cărei scop este dezvoltarea şi producerea de noi generaţii de vaccinuri împotriva COVID-19, transmite AFP, citată de Agerpres.

‘Nu ştim cât timp vaccinul va rămâne eficace. Este vorba despre şase luni, un an, doi ani, mai mult sau mai puţin, nu ştim şi, de aceea, trebuie să ne protejăm populaţiile împotriva resurgenţei pandemiei sau a mutaţiilor’, a declarat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, într-o conferinţă de presă împreună cu cancelarul austriac Sebastian Kurz şi cu premierul danez Mette Frederiksen.

În acest scop, cele trei ţări vor lansa ‘un fond de cercetare şi dezvoltare’ şi ‘începe eforturi comune pentru producerea de viitoare vaccinuri’, a afirmat Netanyahu, fără a da detalii despre suma implicată sau despre capacitatea de producţie dorită.

‘Întreprindem toţi cercetări promiţătoare care vor deschide calea spre viitoarea generaţie’ de dezvoltare biomedicală, a subliniat Mette Frederiksen, arătând că noua alianţă ‘va explora posibilitatea de cooperare în privinţa testelor clinice”.

Franţa a criticat deja acest proiect de alianţă, apreciind că cel mai adecvat pentru garantarea ‘solidarităţii’ în UE rămâne ‘cadrul european’.

‘Trebuie să cooperăm în acest dosar în cadrul Uniunii Europene (…) dar trebuie să cooperăm şi la scară globală’, a replicat la Ierusalim cancelarul austriac, remarcând că Israelul este ‘prima ţară din lume care face demonstraţia că virusul poate fi învins’.

Graţie unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer, Israelul mizează pe o aprovizionare rapidă cu vaccinuri în schimbul furnizării de date medicale despre efectul lor asupra populaţiei sale.

Acest acord a permis administrarea cel puţin a primei dozei de vaccin unui procent de peste 50% din cei 9,3 milioane de israelieni şi efectuarea unei serii de teste pe scară largă ce au confirmat, până în prezent, eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNtech.

Sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. S au gasit cele mai „puternice” tari sa faca ele o treaba! Noaptea mintzii!

  2. Primiti si Romania in grupul vostru? Se stie ca cele trei țări sunt foarte bogate si au toate resursele necesare pentru a produce un nou vaccin. Israel este lider mondial in tehnologii medicale. Vreau sa ma vaccinez cu vaccinul produs de Israel!

  3. Un microcristal Swarovski ce contine un ARN mesager. Ce poate fi mai romantic?