Antisemitismul (anti-iudaismul) – cea mai veche ură din istoria omenirii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Odiosul atentat terorist antisemit de la Bondi Beach, Sydney, din ziua sărbătorii iudaice Hanuka, nu este deloc surprinzător. Au spus-o imediat câțiva supraviețuitori, amintind climatul de ură împotriva evreilor din Australia, mai ales după atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie și războiul din Gaza. Atentatul sângeros de Hanuka se petrece la numai două luni după cel de la Manchester, Marea Britanie din ziua de Yom Kipur, cea mai sfântă din calendarul iudaic.

Dar aceste atentate sunt doar forma extremă și actualizată a celei mai vechi uri din istoria omenirii: antisemitismul.

Sursa Foto: Wikipedia

Termenul de antisemitism a fost folosit pentru prima oară în 1879 de un publicist german, Wilhelm Marr (1819 – 1904), într-o broșură intitulată “Calea spre victoria germanismului asupra iudaismului”. Marr este primul care folosește acest termen cu referire la evrei ca grup etnic și nu cu privire la religia iudaică, așa cum fusese până atunci.

Antisemitismul ca ură împotriva evreilor este documentat încă de acum 2.600 de ani. Deportarea în masă a evreilor din regatul Iudeea în Babilon de către Nabucodonosor în 586 înaintea erei creștine are toate atributele unui genocid și el a fost urmat de alte crime în masă motivate predominant religios împotriva evreilor, instigate de lideri ca regele seleucid Antioh Epifanes (secolul II îd Hr, care stă la originea sărbătorii Hanuka), comandantul militar roman Titus (70 d Hr) sau împăratul Hadrian (132 – 135 d Hr).

Clișeul fondator al antisemitismului este cel religios – anti-iudaismul, în care prima acuzație împotriva evreilor este aceea de deicid – ei l-au omorât pe Isus (Evanghelia lui Matei 27,25 – Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!). De fapt, acuzația principală era că ei l-au văzut și nu l-au recunoscut, nu au înțeles că el era Dumnezeu.

De-a lungul celor două milenii de creștinism mai mulți teologi au lansat critici violente la adresa evreilor, bazate pe religia lor și mai ales pe încăpățânarea de a nu se lăsa convertiți, printre ei Marcion, Ioan Gură de Aur, Augustin și mai ales Martin Luther, care în secolul XVI-lea a folosit un limbaj din care s-au inspirat și naziștii 400 de ani mai târziu.

Și Coranul folosește, mai ales în partea sa finală (Coranul Medina), invective împotriva evreilor, care au la origine refuzul evreilor de a se converti la Islam, după ce profetul Mahomed s-a inspirat copios din Biblie ca sursă a noii religii.

Antisemitismul biologic

La mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu marile colonizări, contactul europenilor cu alte civilizații dă naștere rasismului. Un francez de origine daneză, Joseph-Arthur de Gobineau, scrie cartea care este considerată “Biblia rasismului”, care cuprinde 11 volume, primul fiind publicat în 1851 și care se numește “Eseu despre inegalitatea raselor omenești”. Ca rasă într-o anumită schemă generală, cel mai sus erau plasați arienii, care erau germanii și nordicii – Gobineau numărându-se printre aceștia – urmează apoi ceilalți europeni și în ultimă instanță evreii și negrii.

Sursa Foto: Wikipedia

Odată cu rasismul se dezvoltă și antisemitismul biologic, care abandonează complet anti-iudaismul și se concentrează pe evrei ca grup etnic cu anumite trăsături specifice. Aici se remarcă, printre alții, profesorul de fiziologie de la Universitatea București, Nicolae Paulescu (1869 – 1931), care a încercat în câteva lucrări să justifice inferioritatea biologică a evreilor (Degenerarea rasei jidănești, Tălmăcirea Apocalipsului, Soarta viitoare a jidănimii, Filosofie fiziologică: Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria).

Alături de profesorul de drept A.C. Cuza, considerat patriarhul antisemitismului românesc, Paulescu a fost unul dintre teoreticienii antisemitismului românesc, care i-a inspirat pe Corneliu Zelea Codreanu sau Ion Antonescu și a dus în final la Holocaustul din România.

Antisemitismul biologic, spre deosebire cel religios, avea ca scop final nimicirea fizică a evreilor. Pe vremea Inchiziției, evreii care se converteau la creștinism aveau o șansă de supraviețuire, sub Hitler și naziști, ca și sub aliații lor, printre care și Antonescu, ei nu mai aveau nicio șansă de a scăpa anihilării.

Anti-sionism, negaționism, antisemitism

După Holocaust și crearea statului Israel, antisemitismul a căpătat forme noi, dar esența sa nu s-a schimbat. În ultimii circa 58 de ani, după războiul arabo-israelian din 1967, anti-sionismul a căpătat un loc proeminent în narațiunea antisemiților de dreapta și mai nou, a celor de stânga.

Foto: Wikipedia

Alianța Internațională a Memoriei Holocaustului (IHRA) a adoptat o definiție a antisemitismului care include responsabilizarea evreilor din toată lumea pentru acțiunile statului Israel, dar această definiție este puternic contestată, mai ales în cercurile de stânga.

O altă formă de antisemitism este negarea Holocaustului, care a fost incriminată de unele state europene. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat mai multe decizii prin care a hotărât că negarea Holocaustului nu se poate bucura de protecția libertății de exprimare, întrucât reprezintă incitare la ură. Cu alte cuvinte, negaționiștii nu exprimă opinii cu privire la un eveniment istoric dovedit prin mărturii și documente de netăgăduit, ci incită la ură împotriva evreilor.

Va dispărea vreodată antisemitismul? Mă îndoiesc. Antisemitismul este o ură irațională care nu ține neapărat de nivelul de educație (exemplele de personalități antisemite abundă), dar asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la combaterea lui. Și cel mai bun mod de a-l combate este informarea corectă, bazate pe fapte.

În acest sens vă recomand filmul Denial care este o dramatizare a procesului de calomnie din anul 2000 intentat de negaționistul David Irving împotriva istoricului Deborah Lipstadt, care l-a acuzat de negarea Holocaustului și antisemitism. Pledoaria avocatului lui Lipstadt, Richard Rampton (jucat în film de Tom Wilkinson) ar trebui să fie un model de combatere a antisemitismului, în care intelectul are prioritate asupra afectului.

Acest articol a apărut inițial pe site-ul santinela.net