G4Media.ro

ANPC obligă operatorii economici să afişeze preţul cel mai mare şi preţul…

Sursa foto: Pixabay

ANPC obligă operatorii economici să afişeze preţul cel mai mare şi preţul cel mic al unui produs cu aceleaşi caractere de font, culoare, mărime, în cazul unor oferte

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) obligă operatorii economici să afişeze preţul cel mai mare şi preţul cel mic al unui produs cu aceleaşi caractere de font, culoare, mărime, în cazul unor oferte, iar preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a anunţat că perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare s-a încheiat, relatează news.ro

“Fac public un ordin semnat de mine ca preşedinte, la iniţiativa Directorului General Paul Anghel, legat de preţuri şi afişarea acestora! Perioada în care preţul mare era scris mic şi cel mic era scris mare, pentru a vă atrage şi a vă crea situaţii nedorite şi neaşteptate, s-a încheiat! Mai ales persoanele în vârstă, în unele farmacii, de exemplu, luau de pe raft un produs uitându-se la preţul mic, scris cât raftul de mare, urmând să afle la casa de marcat că pe eticheta era scris mic, mic de tot şi preţul mare, dar real, fără a avea eventual cardul fermecat! De astăzi în 30 de zile, nu va mai exista preţul pentru care trebuia folosită lupa!”, a declarat, marţi seară, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Astfel, ordinul stabileşte condiţiile de informare corectă şi neechivocă cu privire la afişarea preţurilor produselor comercializate, atât prin vânzare directă, cât şi la distanţă, prin utilizarea/intermediul cardurilor de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de către operatorii economici, pentru a facilita compararea preţurilor.

“În cazul unei vânzări directe, operatorii economici sunt obligaţi să informeze consumatorii, prin aplicarea pe produs sau în imediat vecinătate unde este expus produsul, cel puţin a preţului cel mai mare al produsului respectiv chiar dacă este afişat şi preţul redus ca urmare a folosirii unui card de fidelitate sau altor instrumente de fidelizare a consumatorilor emise de operatorul economic, utilizând pentru toate preţurile aceleaşi caractere de font, culoare, mărime şi alte caracteristici”, precizează ordinul ANPC, relatează news.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...