G4Media.ro

Angajații Amazon din Germania au intrat în grevă pentru a primi salarii…

Sursa foto: Facebook

Angajații Amazon din Germania au intrat în grevă pentru a primi salarii mai mari și condiții mai bune de muncă

Angajaţii de la unele depozite din Germania ale grupului de e-commerce Amazon au intrat luni în grevă, a anunţat sindicatul Verdi, în cadrul unei dispute mai îndelungate cu gigantul american pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă, transmite Reuters, citate de Agerpres.

Germania este a doua mare piaţă mondială, după SUA, pentru Amazon, iar Verdi, unul dintre cele mai importante sindicate germane din sectorul serviciilor, a organizat mai multe mişcări de protest la depozitele Amazon începând din 2013, din cauza salariilor mici şi condiţiilor nesatisfăcătoare de muncă.

Într-un comunicat de presă difuzat luni, Verdi a precizat că ultima acţiune de protest a fost demarată pentru a cere o majorare a salariilor în linie cu acordurile convenite de sindicat cu firmele din industria de retail şi comenzi prin poştă din Germania. Fără a preciza care este numărul angajaţilor care au răspuns la apelul la grevă, Verdi a informat că angajaţii de la trei depozite Amazon din landurile Saxonia şi Hessa vor intra luni în grevă, în aceeaşi zi în care în Germania se sărbătoreşte Ziua Tuturor Sfinţilor, o sărbătoare publică în unele landuri. Angajaţii de la alte patru depozite Amazon din Germania urmează să intre în grevă marţi dimineaţa, iar grevele vor dura între 24 de ore şi până la trei zile, a precizat Verdi.

„Este inacceptabil ca o corporaţie multinaţională în valoare de miliarde de dolari şi care face o grămadă de bani să refuze în continuare să plătească angajaţilor majorările salariale pe care le plătesc alte companii din industrie”, a declarat reprezentantul sindicatului Verdi, Orhan Akman.

Sindicatul german a precizat că vrea ca Amazon să recunoască acordurile colective convenite în industria de retail şi comenzi prin poştă şi, de asemenea, să ajungă la un acord cu privire la condiţii corecte de muncă. În replică, Amazon a dat publicităţii un comunicat în care susţine că oferă salarii, beneficii şi oportunităţi de carieră excelente.

La începutul acestui an, Amazon a anunţat că va garanta pentru angajaţii de la depozitele sale din Germania un salariu la nivel de începător de 12 euro pe oră începând din luna iulie, care va creşte până la cel puţin 12,50 euro pe oră din toamna lui 2022.

Salariile plătite de Amazon sunt peste salariul minim pe economie din Germania, care în prezent este unul de 9,60 euro pe oră. Însă nivelul salariului minim în Germania urmează să crească la 12 euro pe oră, dacă partidele care formează următoarea coaliţie guvernamentală vor ajunge la un acord cu privire la acest subiect.

Sursa foto: Facebook / Amazon

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...