G4Media.ro

Andronescu, ministrul Educaţiei despre cazul de la Caracal: Eu am învăţat de…

Andronescu, ministrul Educaţiei despre cazul de la Caracal: Eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină

Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, s-a contrazis cu Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, joi seară, la o emisiune de la Antena 3, legat de cazul Alexandrei, victima criminalului de la Caracal care a luat-o în maşina sa, la ocazie.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a afirmat, pe parcursul emisiunii de la Antena 3, că Alexandra nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie, susţinând că pe „vremea ei“ fetiţele erau educate de către părinţi să se nu urce cu străinii în maşină şi că atunci când purtau cheia la gât, copiii erau învăţaţi în cadrul familiei şi al şcolii să fie mult mai responsabili.

„Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”, a declarat ministrul Educaţiei. Declaraţii controversate ale ministrului Educaţiei au stârnit o reacţie fermă din partea deputatei PNL Adriana Săftoiu, invitată, de asemenea, în emisiune. „Eu nu ştiu la ce vreme din perioada comunistă s-a referit doamna Andronescu, însă pe vremea mea, adică prin anii ’87- ’89, eu obişnuiam să merg cu autostopul. Să nu idealizăm perioada comunistă. Şi adulţii fac autostopul”, a declarat Adriana Săftoiu, pentru Adevărul.

Citește integral pe Adevărul.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. In absolut are dreptate. Dar era un reportaj ca dupa vreo saptamana in care lumea nu se mai urcase la ocazie in Caracal, iar au luat-o de la capat, pe motiv ca se grabesc. Microbuzul statea mai incolo asteptand sa se umpla. E un cerc vicios, daca nu se umple nu pleaca si daca nu pleaca lumea prefera sa ia altceva. Ar trebui sa plece oricat de gol e dupa un orar fix. Ce, tramvaiul 35 pleaca de la Basarab doar daca e plin?

  2. Dna Andronescu, v-ati gandit ca poate unii in tara asta nu au incotro?

  3. katiusha ibarurri. prin venele ei curge partidul!

    mai presus de orice pentru ea e partidul!

    • 100% correct. Euglena este o relicva senila cu apucături comuniste. Toți retardații psdisti discuta despre efecte, nu cauze. Sunt incapabili de mai mult, incompetenta și prostia ii definesc.

  4. La sfarsitul lui 2012 i-am scris acestei patzachine, pe atunci sinistru al educatiei, sa ii retraga diploma frauduloasa „magna cum fraudae” „horroris cauza” (sau „honoris pausa”) lui Loser-Clampanel Ponta. Nu mi-a raspuns. Am creat o scrisoare in care am descris si scandalul de plagiat, si universitatile frauduloase si toate nenorocirile pe care aceasta bestie ticaloasa le-a adus invatamantului Romanesc, si le-am trimis la universitarii din toata lumea care lucreaza in chimie, fizica materialelor sau stiinta materialelor, ca si la editurile stiintifice prestigioase. Am trimis cam doua mesaje pe zi. Acum escroaca asta este binecunoscuta in toata lumea stiintei!

  5. stiti de ce e hemoragia de „doctori” cu doctorate majoritatea plagiate ?
    sporul de 20%! care este injust.
    katiusha, dati un doctorat la angajare fiecarui bugetar, ce va tot incurcati ?
    oricum, nimeni nu vorbeste de sporurile bugetarilor. care sunt enorme!

  6. Deci madame, ca reprezentant al statului mafiot ne spui să avem grijă de noi pentru că statul nu poate face asta, nu? Poliția e doar ca să vă protejeze pe voi. Voi care aveți mașină de serviciu, șofer, etc…Păi atunci de ce #%&# vă mai plătim? ? DEMISIA!

  7. Raspunsul corect: Daca Romania avea transport in comun pus la punct, nu era nevoie ca tinerele sa faca autostop. Hai PSD, fa-l din asta o prioritate ca sunteti sociali democrati, nu? Ecaterina e doar o expirata, cu ganduri anocronice, ca altii in viata publica

  8. Intr-o tara normala ar fi trebuit sa-ti dai demisia imediat dupa tampenia asta, nenorocito cu mercedes la scara! Si din cauza ta a murit fata asta!

  9. Pe vremea lu’ Ceasha nici nu prea erau masini pe strada… Si normal ca ti-a spus sa nu te urci in masini straine… ca sa nu pleci din RepublicaSocialistaROmania..

    • La Malovat in Mehehehedinti sau de unde e asta, nu era nici drum. Poate sa nu se urce pe magari necunoscuti, ca sa nu ajunga sub ei!

  10. Cu această remarcă, ”Doamnă” ați pus în cârca fetei toată vina ! De ce nu mă mir ?

    • E din categoria: femeia violata daca ramane insarcinata inseamna ca i-a placut.
      …Sa poarte si fustele alea mai de-o palma sub genunchi si nu cu bluzele alea decolatae si nici cu pantaloni de tipa pe cur, si mai se si vopsesc pe la ochi … ca de-aia inebunesc violatorii aia saracii sis-si pierd controlu’!

      Tovarasa cati! trageti-va basmaua peste fata, sa nu patiti vreo rusine!

  11. Mă întreb de câte ori doamna a luat un taxi.

  12. va mai amintiti ? sinistrul tudorel era chemat din japonia de vasilica s-o demita pe kovesi. indivizi din familia cosma aveau „probleme de viata si de moarte”. cata mobilizare!

  13. ba andro da’ sa nu furi te învățară? da sa nu te inhaiti cu mafioți si proxeneți nu te invatara? sau te faci ca nu știi ce se întâmpla la Belina, PSD? da tu știi ca in țara asta exista si oameni săraci? ba, tu știi ce înseamnă sărăcie? ba, tu știi ce înseamnă ca ești un NIMIC pt statul RO? așa cum si fetița aia e?

  14. Nesimțire la nivel de ministru, deh.
    Păi bine măi abramburico, dacă colegii tăi de guvernare nu ar fi făcut tot posibilul să dispară transportul civilizat intre localități, sigur Alexandra ar fi folosit o cursă locală.
    Te mulțumești să aduci cu nesimțire acuze părinților care au crescut-o, cu afirmația ”Eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”.

  15. Aceasta imbecila trebuie sa dispara cat mai repede de la minister.

  16. Și mie mi-a spus mama acasă ca prostii și incompetenții nu ajung departe decât in comunism. Vaco, fraza pe care nu trebuia sa o spui, ai spus-o.

  17. doamna ministru insinuează că e copilul de vina? si familia lui???? niciodata autoritatile care nu asigura conditii de siguranta a traiului de zi cu zi????
    e o ingramadita si mult mai mult!!!!

    • Am căutat mult prea mult pentru acest comentariu. Și eu am înțeles exact la fel: vinovata că a fost sechestrată, probabil violată și ucisă, a fost adolescenta, că s-a urcat în mașina unui străin. Deci, doamna (fost) ministru nu înțelege de ce toată lumea se ia de instituțiile statului! Abject!

  18. Oprea masina ????

  19. Daca babacii androneascai aveau masina in acele timpuri si progenitura stia sa nu se urce in masina la necunoscuti poate face ea ceva acum, dupa 60 de ani de binefaceri comunisto-pesediste, sa ajute copii de la tara ai caror parinti nu au posibilitatea sa-si cumpere masina ca sa le asigure ei transportul propriilor copii, pentru ca statul de azi nu ajuta cu nimic transportul in provincie!!! Doamne, ce jeg de femeie, o fi cumva si bunica, iaiiiii!?!

  20. Ce suflet negru trebuie sa aiba sa spuna asa ceva ACUM. Cat cinism sa arunce vorbele astea la televizor când parintii fetei sufera atat de mult. In urma cu cativa ani, individa asta promova cu cinism o lege de crestere a salariilor cadrelor didactice, cu toate ca toti spuneau ca nu erau bani, insa fiind an electoral legea a fost aprobata si… niciodata aplicata. Pentru ca nu erau bani. Cinismul ipocritei a atins acum un noul nivel.

  21. „Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”, a declarat ministrul Educaţiei.
    Ecaterina Andronescu e nascuta in Comuna Malovăț, jud Mehedinti, in Anul 1948!
    O comuna care azi are vreo 2700 locuitori.
    O ştiți, nu??!!
    E acea micuță comună Malovăț(Azi PSDista 99,99%), unde in anii ’50-’60 circulau MUUULTE masini, dar parintii ei au invatat-o sa nu se urce in masina cu un necunoscut!!!!