Home » Articole » Andrei Muntean, medalie de argint la paralele, la Cupa Mondială Challenge de la Koper

Andrei Muntean, medalie de argint la paralele, la Cupa Mondială Challenge de la Koper

Andrei Muntean, medalie de argint la paralele, la Cupa Mondială Challenge de la Koper
sursa foto: captura Facebook
Ascultă articolul

Gimnastul Andrei Muntean a obţinut, duminică, medalia de argint în finală la paralele, la Cupa Mondială Challenge de la Koper, relatează news.ro.

Andrei Muntean a fost notat 14.250, cu care a obţinut medalia de argint, după sportivul din Ucraina, Petro Pahniuk (14.400).

În finală la sărituri, Gabriel Burtanete s-a clasat pe locul 5 (medie 14.425), iar fratele lui, Robert, a fost pe locul 8 (13.700).

- articolul continuă mai jos -

În prima finală în care s-au calificat, la inele, Andrei Muntean s-a clasat pe locul 5 (13.400), iar Gabriel Burtanete pe locul 6 (12.400).

Andrei Muntean a revenit în competiţii la un an de la Campionatul European de la Basel.

La feminin, România nu a avut reprezentare la etapa FIG World Challenge Cup de la Koper.

Koper este a treia din cele şase competiţii organizate de FIG, la finalul cărora se vor decide câştigătorii din seria 2022 FIG World Challenge Cup.

După concursul din Slovenia, etapele de Cupă Mondială Challenge continuă la Paris (Franţa, 24-25 septembrie), Szombathely (Ungaria, 30 septembrie-2 octombrie) şi Mersin (Turcia, 7-9 octombrie).

Sursa foto: captura video/Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole