Facebook a anunţat luni că a cumpărat un start-up care încearcă să facă posibilă controlarea directă a computerelor şi a altor dispozitive şi aparate doar cu ajutorul creierului, nu prin intermediul unui mouse sau al mişcărilor degetelor, informează AFP. Prin această achiziţie a CTRL-labs, reţeaua de socializare americană îşi consolidează ambiţia de a crea o […]
Tradiţia liberală este slabă în Rusia. Însă am dat recent peste una dintre cele mai însufleţitoare proclamări ale ideii liberale pe care le-am citit vreodată, în opera unui mare romancier rus, Vasili Grossman. Într-un moment în care dreapta şi stânga sunt deopotrivă tot mai obsedate de drepturile de grup, argumentul lui Grossman pentru primatul individului […]
Suntem în toiul unui colaps climatic, şi ei nu pot vorbi decât despre bani şi despre basme privind o creştere economică eternă. Nimic din toate acestea nu este normal. Eu nu ar fi trebuit să fiu aici. Ar fi trebuit să fiu la şcoală, pe celălalt mal al oceanului. Şi tot voi apelaţi la mine […]
Șomajul în rândul persoanelor cu studii superioare care au vârste între 25 și 64 de ani era de 1,8% în România, în anul 2018, potrivit datelor Eurostat analizate de Edupedu.ro. Cea mai mică valoare a șomajului, dintre țările Uniunii Europene, pentru cei cu educație de nivel universitar a fost în Cehia 1,1 procente, urmată de […]
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni, la New York, un acord de cooperare în domeniul militar cu omologul său polonez Andrzej Duda, ceea ce va conduce la creşterea numărului de trupe americane pe teritoriul statului central european, transmite Agerpres. „Este de aşteptat o creştere cu aproximativ 1.000 de militari americani în viitorul apropiat” a […]
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a anunţat luni înfiinţarea unui Comitet Constituţional pentru Siria, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului şi opoziţiei şi care urmează să lucreze la o Constituţie siriană şi să deschidă o cale către alegeri, relatează AFP, citată de News.ro. ”Cred ferm că lansarea unui Comitet Constituţional, organizat şi condus […]
Preşedintele american Donald Trump s-a strecurat la summitul ONU privind climatul, o apariţie surpriză care nu era în programul său, şi a luat loc în sală pentru a asculta discursurile despre criza climatică, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres.ro. Trump a fost însoţit cu acest prilej de vicepreşedintele Mike Pence. Preşedintele SUA a fost […]
Partidul Laburist britanic a promis luni că, dacă ajunge la putere, va adopta o serie de măsuri sociale, printre care se numără sporirea drepturilor sindicatelor, salariul minim de 10 lire (12 euro) pe oră, eliminarea costurilor reţetelor medicale, servicii de îngrijire personală gratuită pentru persoanele care au nevoie de ajutorul lucrătorilor sociali, precum şi reducerea […]
Cu cât este mai mare creșterea productivității, cu atât să fie mai mare și creșterea salariilor. Nu văd niciun motiv pentru care, dacă ar crește productivitatea, să nu crească și salariile! În consecință, structura stimulentelor trebuie să favorizeze creșterea productivității, pentru a putea accelera corespunzător creșterea salariilor în economie. Impozitarea progresivă restricționează mai puțin consumul […]
Craig Mazin, creatorul serialului „Cernobîl” a confirmat că nu va realiza un al doilea sezon al producţiei, în ciuda succesului înregistrat la gala Emmy de anul acesta, scrie Deadline, potrivit News.ro. Mazin a fost premiat la gala Primetime Emmy pentru scenariu, iar serialul s-a impus şi la categoriile „cea mai bună regie a unei miniserii” […]
Marile companii globale acceptă provocarea ambientală. Cu ocazia summitului ONU Climate Action, marile companii se angajează să lupte împotriva efectului de seră și pentru obiectivele durabilității, transmite Ilsole24ore citată de Rador. Google a anunțat ca va face „cea mai mare achiziție vreodată” în domeniul energiei regenerabile. Amazon tocmai a terminat lansarea unei strategii ample dorite […]