Parlamentul din Rusia a aprobat un proiect de lege care extinde atribuțiile președintelui Vladimir Putin, permițându-i să autorizeze intervenții militare în afara granițelor țării în numele protejării cetățenilor ruși, relatează Politico. Potrivit noii legislații, autoritățile de la Moscova pot desfășura trupe în străinătate atunci când cetățeni ruși sunt arestați, anchetați sau judecați de state, instanțe […]
Ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a declarat că SUA au suspendat rotația trupelor către Europa, în contextul în care Pentagonul își revizuiește planurile de desfășurare pe continent, relatează Bloomberg. Ministrul apărării s-a bazat pe informații preliminare disponibile după ce Wall Street Journal a scris miercuri că Pentagonul a anulat brusc desfășurarea unei brigăzi blindate […]
Angajați ai Meta au distribuit marți pliante în mai multe birouri din Statele Unite, protestând față de introducerea unui software care monitorizează mișcările mouse-ului pe computerele de serviciu, potrivit imaginilor consultate de Reuters. Materialele au fost amplasate în săli de ședință, lângă automate și chiar în spații comune precum grupurile sanitare, îndemnând personalul să semneze […]
Sam Altman a declarat în fața unui juriu federal din Oakland că Elon Musk a încercat să obțină controlul asupra OpenAI și ar fi sugerat chiar că influența asupra companiei ar putea fi transmisă copiilor săi după moarte, notează BBC. Mărturia lui Altman a fost făcută în cadrul procesului în care Musk îl acuză că […]
Instituțiile financiare din Statele Unite se confruntă cu o presiune crescută pentru a remedia rapid vulnerabilități ale sistemelor IT, după ce au început să utilizeze instrumentul de inteligență artificială Mythos, dezvoltat de Anthropic. Potrivit mai multor surse citate de Reuters, platforma identifică un volum ridicat de breșe de securitate, ceea ce forțează bănci majore să […]
CIA ar fi extins în Mexic o campanie clandestină împotriva cartelurilor de droguri, care ar include și participarea la operațiuni letale, potrivit unui reportaj realizat de CNN, ce citează surse familiarizate cu aceste activități. Una dintre operațiunile menționate l-ar fi vizat pe Francisco Beltran, cunoscut sub numele „El Payin”, considerat un membru de nivel mediu […]
Noile generații de ochelari inteligenți stârnește tot mai multe îngrijorări legate de viața privată, în contextul în care marile companii tehnologice accelerează dezvoltarea și comercializarea acestor dispozitive, scrie BBC. Modelele dezvoltate de Meta, în parteneriat cu EssilorLuxottica sub brandul Ray-Ban, sunt în prezent cele mai populare de pe piață, reprezentând majoritatea vânzărilor de ochelari inteligenți. […]
Preşedintele american Donald Trump a postat marţi pe platforma sa Truth Social un desen înfăţişând Venezuela în culorile Statelor Unite, cu textul „al 51-lea stat”, în timp ce lidera de la Caracas, Delcy Rodriguez, a afirmat că ţara sa „nu a luat niciodată în considerare” să devină americană, relatează AFP, transmite Agerpres. Republicanul se laudă […]
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra unor posibile valuri de atacuri cu drone rusești pe tot parcursul zilei de miercuri, afirmând că peste o sută de drone se aflau în spațiul aerian al Ucrainei, întrucât Moscova și-a schimbat tactica pentru a lansa tot mai multe atacuri în timpul zilei, notează Reuters. „Rusia își continuă […]
Directorii Ryanair și Wizz Air repetă același apel către călători de săptămâni întregi: „Cumpărați-vă zborurile acum, pentru că prețurile biletelor vor crește și mai mult”. Companiile aeriene low-cost EasyJet și Vueling lansează o inițiativă de „vară sigură” și îndeamnă călătorii să „rezerve fără griji”, deoarece zborurile programate nu vor fi anulate din cauza lipsei de […]
Sistemul futurist de apărare antirachetă „Domul de Aur” al președintelui american Donald Trump va costa aproximativ 1,2 trilioane de dolari pentru dezvoltare, implementare și operare pe o perioadă de două decenii, estimează Biroul pentru Buget al Congresului (CBO), o instituție independentă, potrivit BBC. Această cifră este semnificativ mai mare decât suma inițială de 175 de […]
Industria auto electrică din China continuă să se extindă rapid la nivel global, însă accesul pe piața americană rămâne limitat, în pofida interesului tot mai mare din partea consumatorilor din SUA, notează NBC News. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, producătorii chinezi au generat aproximativ două treimi din vânzările globale de vehicule electrice în 2024. În […]
Serbia şi NATO au lansat pentru prima dată exerciţii militare comune în această ţară din Balcani care a fost bombardată de Alianţa Nord-Atlantică în timpul războiului din Kosovo, a anunţat marţi Ministerul sârb al Apărării, transmite AFP, citată de Agerpres. Cooperarea cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord rămâne un subiect sensibil în Serbia, o ţară […]
Șefa Uniunea Europeană ar putea decide să îşi extindă misiunea navală din Marea Roşie către Strâmtoarea Ormuz, însă numai după ce războiul din Orientul Mijlociu se va termina, a declarat marţi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, relatează AFP, citată de Agerpres. „Operaţiunea Aspides aduce deja o contribuţie esenţială la protejarea navelor din Marea Roşie, dar […]