Analiză Wall Street Journal: Opțiunile urâte ale lui Biden în Ucraina

Analiză THE WALL STREET JOURNAL, preluată de Rador:

Suntem de abia în a șasea săptămână a războiului lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, dar conflictul s-a stabilizat deja într-un tipar familiar. Se întâmplă frecvent ca ambele tabere să intre în război cu o teorie despre obținerea victoriei, însă abia după ce ambele teorii eșuează începe să se contureze adevărata formă a războiului. În Al Doilea Război Punic (218-201 î.e.n.) Hannibal a crezut că, dacă va reuși să-și treacă armata în Italia și va obține apoi câteva victorii răsunătoare, celelalte orașe-stat italiene, nemulțumite sub cârmuirea Romei, se vor revolta și-i vor permite să distrugă puterea Romei pentru totdeauna. Romanii credeau că legiunile lor, superioare ca spirit de luptă și disciplină, îi vor demonstra rapid lui Hannibal cine e mai puternic.

Ambele tabere au descoperit că strategiile lor inițiale nu funcționează. Romanii au fost șocați de o serie de înfrângeri dezastruoase și se confruntau cu cea mai mare amenințare din istoria Romei. Hannibal și-a îndeplinit obiectivele inițiale, reușind să-și treacă armata peste Alpi și obținând un șir de victorii atât de remarcabile încât mai sunt studiate chiar și azi de tineri ofițeri ambițioși de pe cuprinsul întregii lumii. Însă strategia lui a eșuat. Chiar și după covârșitoarea victorie de la Cannae, numai câteva orașe-stat italiene au trecut de partea lui. Puterea Romei supraviețuise, iar războiul s-a prelungit.

Foarte similar a început și Primul Război Mondial. Și francezii și germanii plănuiseră atacuri decisive. Francezii direct peste granița estică, iar germanii aveau planul Schlieffen care presupunea un atac prin Belgia finalizat cu capturarea Parisului. Ambele ofensive au eșuat, lăsând țările blocate într-un conflict pe care nici una dintre ele nu știa cum să-l câștige – și pe care nici una nu era dispusă să-l piardă.

Ceva similar pare să se întâmple și cu războiul lui Putin. Planul rusesc inițial era să frângă statul ucrainean prin cucerirea rapidă a capitalei și a altor orașe mari precum Harkiv. A eșuat. Ucraina spera că șocul eșecurilor militare combinat cu sancțiunile economice masive fie îl vor forța pe Putin să accepte o pace favorabilă Kievului, fie vor duce la răsturnarea lui de la putere. Și acest plan pare să fi eșuat, cel puțin deocamdată.

Acum ambele tabere sunt blocate într-un război pe care nici una dintre ele nu știe cum să-l câștige și e dificil de văzut chiar și conturul unei păci de compromis acceptabile pentru ambele părți. Ucraina nu poate accepta o pace care o lasă expusă la noi agresiuni rusești și care ar implica noi sacrificii teritoriale, iar Putin nu poate pune capăt războiului în lipsa unor dovezi palpabile că i-a smuls ceva Ucrainei. Logica războiului pare că a prins acum cele două tabere într-un conflict militar, economic și politic în formă continuată, poate chiar mai intensă, în timp ce ambele caută o cale spre victorie. Rusia își reorientează efortul militar spre est și-și intensifică violența atât pe câmpul de luptă cât și împotriva civililor pentru a-i determina prin teroare pe ucraineni să accepte dominația Rusiei. Ucraina își întețește apelurile către Occident pentru noi ajutoare militare și sancțiuni economice mai dure.

În timp ce cele două tabere bâjbâie în căutarea căii către victorie, administrația Biden are de ales între trei opțiuni urâte.

Prima, să ajute Ucraina să învingă, este cea mai atractivă din punct de vedere emoțional și cu certitudine cea mai justificată din perspectiva morală și cea mai benefică din perspectivă politică – însă riscurile și costurile presupuse sunt ridicate. Rusia nu-și va accepta înfrângerea până când nu-și va fi epuizat toate tacticile, oricât de brutale, și, eventual, toate armele, oricât de letale. Pentru a forța Rusia să-și accepte eșecul din Ucraina, administrația Biden va trebui să treacă literalmente la o mentalitate de război, implicând poate chiar și acel gen de brinkmanship [a merge cu escaladarea crizei până în pragul războiului nuclear, în speranța că adversarul va ceda primul – n.trad.] cum nu s-a mai văzut de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962. Cum și China și Iranul sunt angajate în erodarea puterii americane prin orice mijloace disponibile, o confruntare cu puterile revizioniste în frunte cu Rusia ar constitui cea mai dificilă provocare cu care s-a confruntat o administrație americană după apogeul războiului rece.

Dar și celelalte două opțiuni sunt rele. O victorie a Rusiei ar da o lovitură teribilă prestigiului SUA și sănătății NATO, mai cu seamă dacă Vestul va lăsa impresia că obligă Ucraina să cedeze în fața revendicărilor Rusiei.

Înghețarea conflictului ar fi și ea periculoasă, întrucât e de presupus că va lăsa în mâna Rusiei chiar și mai multe teritorii ucrainene, pe lângă cele capturate prin invaziile din Crimeea și Donbas din 2014. Oricâte eforturi propagandistice s-ar depune, ar fi dificil să prezinți o asemenea situație oricum altfel decât ca o victorie parțială a Rusiei – iar Putin ar rămâne liber să reia ostilitățile în orice moment ales de el.

Eșecul descurajării unui atac al lui Putin împotriva Ucrainei nu este doar eșecul administrației Biden. Donald Trump, Barack Obama și George W. Bush trebuie să împartă și ei vina. Acest eșec s-ar putea dovedi a fi chiar și mai costisitor decât eșecul de a preveni atentatele de la 9/11, iar locul președintelui Biden în istorie atârnă de abilitatea lui de a gestiona consecințele acestui război tot mai incalificabil și impredictibil.

Recomandate

De ce face George Simion „nuntă cu poporul”, ca liderul Mișcării Legionare? Politologi: „Copiază nunta lui Corneliu Zelea Codreanu” / „Puternice rădăcini în comportamentul legionar” / „Nu mireasa contează, ci uniunea conducătorului cu poporul său”

Articol de Walter Russell Mead / Traducere Rador: Andrei Suba / sursa foto: Facebook/ Joe Biden