Analiză Stratfor: Ar putea reporni războiul rece în America Latină? / Cum transformă Moscova tensiunile sociale în arme pentru a sabota structurile occidentale de putere din regiune

America de Sud e din nou în flăcări. Un val de proteste antiguvernamentale a făcut ravagii în ultimele luni pe străzile din Ecuador, Chile, Bolivia și Columbia. Evident, un asemenea haos nu este ceva nou pentru regiune. Din anii ’60 până în anii ’90, grupuri teroriste și insurecționale au instigat o serie de bătălii atroce prin interpuși ale războiului rece. Însă cu această repetare, pe care eu o numesc „Războiul Rece 2.0” în America Latină, nu grupările înarmate de interpuși ci tensiunile sociale deja existente sunt cele pe care Moscova le transformă cu iscusință în arme pentru a sabota structurile occidentale de putere din regiune.

De fapt, cum amenințările de la periferia Rusiei sunt mai descurajante ca niciodată, se poate argumenta că din perspectiva Moscovei războiul rece nu s-a încheiat vreodată cu adevărat. Dar, indiferent dacă actualele acțiuni ale Rusiei din America Latină constituie un al doilea război rece ori numai o simplă revigorare a conflictului original, este evident că mulți dintre aceiași actori sunt implicați activ în tulburările care se desfășoară în ograda din spate a Washingtonului – și, în mare, din aceleași motive.

Moștenirea sovietică din America Latină

În încercarea ei de a făuri o utopie comunistă globală, URSS a încurajat exportul revoluției sale în străinătate pentru a „elibera” muncitorii din întreaga lume. Dar, cum SUA și aliații lor s-au unit pentru a îngrădi expansiunea comunistă, URSS a început să se simtă amenințată de structurile de alianțe care o înconjurau, cât și de prezența trupelor și armelor americane la periferia ei. Drept răspuns, sovieticii au îmbrățișat revoluția cubaneză și au încercat să detașeze rachete nucleare în Cuba – un gambit care a dus în cele din urmă la Criza Rachetelor Cubaneze. Dar, chiar și după ce sovieticii și-au retras rachetele din Cuba, ei au continuat să folosească insula ca pe un cap de pod în emisfera vestică, de unde și-ar fi putut extinde influența din Canada până în Chile – susținând partidele comuniste din Americi, și concomitent instruind, finanțând și înarmând o varietate de grupări marxiste teroriste sau insurecționale de pe tot cuprinsul regiunii.

În special acțiunile Moscovei din America Centrală și de Sud se derulau în mare parte prin intermediul aliaților lor cubanezi deja căliți în luptă, după cum o demonstrează nefericita incursiune a revoluționarului Ernesto „Che” Guevara în Bolivia la sfârșitul anilor ’60. Sovieticii priveau asemenea inițiative nu numai ca pe o cale de a răspândi comunismul în lume, ci și ca pe o modalitate de a contracara acțiunile anticomuniste ale SUA din alte regiuni. Provocând probleme în chiar ograda Washingtonului, acțiunile sovietice au distras atenția și resursele SUA de la alte acțiuni. Creșterea influenței comuniste în regiune a încurcat guvernul SUA, implicându-l în evenimente puternic mediatizate precum lovitura de stat din Guatemala din 1954, invazia eșuată din 1961 în Golful Porcilor din Cuba și sprijinul pentru milițiile Contras din Nicaragua în anii ’80.

Activitățile actuale ale Rusiei

Să derulăm însă rapid până în prezent și vom vedea că amenințarea americană la adresa influenței rusești nu a devenit decât mai acută. Zona-tampon de securitate de la periferie care proteja odinioară Rusia de Europa s-a erodat considerabil în urma colapsului URSS în 1991. Fostele state membre ale Pactului de la Varșovia precum Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și România au devenit între timp membri NATO, la fel ca și fostele republici baltice de sub ocupație sovietică, Letonia, Estonia și Lituania.

Frica tot mai mare de încercuire din Rusia a dus într-un final la ascensiunea președintelui Vladimir Putin în 2000. Dar, în ciuda promisiunilor lui Putin de a restabili fosta putere a țării, zona-tampon strategică a Rusiei a continuat să încaseze lovituri. Căderea conducătorilor rusofili din Ucraina în urma protestelor Maidan din 2014 și în special ca urmare a Revoluției Portocalii din 2005 nu a făcut decât să amplifice neliniștea Rusiei. Pentru a mai atenua din pierderea unui teritoriu de frontieră atât de important, Putin a anexat Crimeea și a invadat sud-estul Ucrainei. Rusia mai resimte încă fără nici o îndoială usturimea pierderii profunzimii strategice a Pactului de la Varșovia și a blocului sovietic care i-au protejat atât de multă vreme călcâiul lui Ahile.

Slăbirea controlului ei în regiunile învecinate determină acum din nou Rusia să apeleze la vechi trucuri în America Latină. Între acestea se remarcă sprijinirea regimului eșuat al lui Nicolas Maduro din Venezuela anul trecut, cu ajutorul partenerilor cubanezi ai Moscovei. Cuba a fost un partener crucial în domeniul securității pentru regimurile din Venezuela încă de la scurt timp după venirea la putere a fostului președinte Hugo Chavez în 1999. Vasta rețea cubaneză de agenți și active de spionaj care a infiltrat societatea din Venezuela încă de atunci a informat regimul Maduro cu privire la potențiale amenințări și a menținut concomitent opoziția dezbinată și într-o stare conflictuală. Pe de altă parte, asistența financiară, militară și cu tehnică de spionaj a Rusiei – pentru a nu mai menționa și protecția contractanților militari ruși – au fost și ele esențiale pentru regimul Maduro în ultimii ani. De fapt, aș merge chiar atât de departe încât să afirm că Maduro ar fi fost îndepărtat demult dacă n-ar fi existat ajutorul Rusiei și Cubei.

Dar activitățile Rusiei și partenerilor ei cubanezi nu se limitează la Venezuela. Pe 13 noiembrie autoritățile din Bolivia au arestat patru cubanezi sub acuzația că finanțaseră proteste antiguvernamentale în sprijinul fostului președinte socialist al țării, Evo Morales. Un aliat al regimului Maduro susținut de Rusia, Morales a fost silit să se refugieze în Mexic după ce victoria sa la niște alegeri aparent măsluite provocase proteste ample. În ultimele săptămâni Organizația Statelor Americane (OAS) a acuzat de asemenea Cuba și Venezuela că au instigat proteste antiguvernamentale în Ecuador, Chile și Columbia. Tot așa cum sovieticii au finanțat activitățile paramilitare cubaneze din America Latină în cursul primului război rece, e clar că Rusia încă mai finanțează aceste activități, întrucât atât Cuba cât și Venezuela au deficit grav de lichidități și nu și-ar fi permis să desfășoare aceste operațiuni externe pe cont propriu.

Folosirea nemulțumirii sociale pentru câștig politic

Sovieticii și rușii au avut o vastă experiență în folosirea protestelor pentru a sabota poziționarea la putere a adversarilor lor occidentali. În SUA există probe că mâna Moscovei a intervenit atât în protestele anti-război din anii ’60 cât și în cele anti-nucleare din anii ’80, dar și în mișcările anti-fracturare hidraulică și Occupy de dată mai recentă. Și, desigur, mai există și intervenția Rusiei de la referendumul pentru Brexit din 2016 din Regatul Unit, urmată de cea de la alegerile prezidențiale din SUA în același an.

De fapt, de-a lungul deceniilor, Rusia a devenit tot mai pricepută în a exploata sentimente și chestiuni sociale cât se poate de reale pentru a-și atinge propriile obiective politice. În tandem cu aliații ei din Cuba și Venezuela, Rusia s-a dovedit a fi foarte iscusită l-a amplificarea tensiunii de-a lungul unor falii sociale autentice din aceste țări. Rusia nu fabrică pur și simplu din neant probleme generatoare de instabilitate; mai degrabă ea asigură „scânteia” care inflamează nemulțumiri economice și sociale deja existente în substrat, care fierbeau la foc mic sub capac de ani de zile în acele țări.

Rusia are de asemenea acum o vastă experiență în a folosi rețelele sociale pentru a disemina pe internet dezinformări, la fel cum a făcut înainte de votul pentru Brexit în Regatul Unit și la alegerile prezidențiale din SUA în 2016. În ultimii ani Moscova a apelat la campanii similare de propagandă online și în Germania, Ucraina și țările baltice. Și există indicii că ar încerca același lucru și înaintea următoarelor alegeri americane din 2020. Ne putem prin urmare aștepta să vedem aceste instrumente de dezinformare la lucru și în alte țări ale regiunii în sprijinul aliaților socialiști și împotriva guvernelor democratice, mai orientate către piața liberă sau, în orice caz, aliate cu SUA.

Interese străine în colimator

Având în vedere tenta socialistă, anarhistă și anti-capitalistă a multor mișcări antiguvernamentale, nu e deloc surprinzător că protestatarii au început deja să ia în colimator interese comerciale din regiune. Peste 100 de magazine deținute de o subsidiară a Walmart din Chile, de exemplu, au fost jefuite și incendiate în contextul amplificării manifestațiilor anti-capitaliste din țară. Cum protestele fac ravagii pe tot continentul, companiile americane și europene care operează în aceste țări vor continua probabil să fie vizate, între care e posibil să se numere companii miniere și energetice, hoteluri, bănci și birourile companiilor aeriene. Clădirile diplomatice și ONG-urile americane care operează în regiune ar putea fi și ele atacate. Un număr de companii și ONG-uri și-au retras deja personalul din Bolivia în urma recentului avertisment de călătorie al Departamentului de Stat american, care i-a îndemnat să plece și pe cetățenii americani stabiliți acolo.

Dată fiind nevoia Rusiei de a submina creșterea influenței SUA în vecinătatea lor, dar și pe plan global, Moscova va face orice îi stă în putere pentru a se asigura că protestele vor continua în ritm susținut chiar în pragul Washingtonului. În consecință, companiile și organizațiile din toată America de Sud vor trebui să monitorizeze îndeaproape dinamica instabilității din America Latină în următoarele săptămâni, pe măsură ce ea va evolua și, posibil, se va amplifica. Altfel ele s-ar putea trezi curând prinse în focul încrucișat al unei noi bătălii prin interpuși de tipul războiului rece.

Articol de Scott Stewart (Stratfor) / Traducere: Andrei Suba (Rador)