Analiză: De ce Iranul își intensifică pirateria maritimă

Teheranul face un joc periculos. Discuțiile cu SUA cu privire la revenirea la acordul nuclear s-au blocat, iar cele două părți folosesc acum tactici diferite pentru a câștiga influență, arată publicația britanică The Spectator într-o analiză preluată de Rador. Oficialii americani au declarat public că sunt pesimiști în legătură cu discuțiile, în încercarea de a face presiuni asupra liderilor iranieni să accepte un acord mai restrictiv.

Dimpotrivă, Iranul a ales o politică maritimă periculoasă. Această abordare a politicii externe – folosirea acțiunilor agresive care ar putea duce la confruntări militare în încercarea de a obține avantaje în negocieri sau de a forța rezultate diplomatice înainte de a se produce o confruntare – este o practică veche care necesită precizie. Înseamnă să mergi pe marginea prăpastiei fără să cazi.

Marți a avut loc o tentativă de deturnare a unui petrolier în Golful Oman. Potrivit Operațiunilor de Comerț Maritim din Marea Britanie (UKMTO), nouă bărbați înarmați s-au îmbarcat pe un petrolier cu pavilion panamez, înainte de a pleca peste câteva ore – se pare că după ce echipajul navei a sabotat motoarele navei. Marea Britanie consideră că această tentativă de deturnare a fost cea mai recentă dintr-o serie de atacuri maritime comise de Iran sau de una dintre grupările militante pe care acesta le susține în Orientul Mijlociu.

Deturnarea eșuată vine după atacul cu drone, de săptămâna trecută, asupra petrolierului Mercer Street, în Marea Arabiei, care este deținut în parte de magnatul israelian Eyal Ofer. Acest atac s-a soldat cu decesul unui britanic și al unui român aflați la bordul navei. Ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, a arătat cu degetul spre Iran, după ce nava a fost atacată, calificând incidentul ca pe „un atac la adresa lumii”.

În ultimii ani, Iranul a vizat în principal navele având legături cu Israelul. Dar atacurile asupra obiectivelor internaționale devin din ce în ce mai frecvente, decurgând din „războiul din umbră” al Iranului și Israelului, pe mare. Orice răspuns este de obicei întâmpinat cu amenințări din partea Teheranului că represaliile vor fi întâmpinate cu mai multă forță.

Scopul principal al agresiunii maritime a Iranului este de a trimite un mesaj către SUA: reveniți în acord sau în curând vom scăpa de sub control într-un mod periculos. Iranul are nevoie disperată de ridicarea sancțiunilor împotriva sa. Anii de sancțiuni au afectat economia Iranului – o situație agravată după ce președintele american Donald Trump s-a retras din acordul nuclear iranian, în 2018. Exporturile iraniene de petrol au scăzut semnificativ și inflația a crescut, afectând nivelul de trai al majorității populației care și-a văzut veniturile scăzând, iar prețul mâncării crescând. FMI a estimat că rata șomajului este în Iran de cel puțin 12%. Conducerea este îngrijorată de faptul că dificultățile economice vor aduce tulburări politice și tulburări civile care ar putea destabiliza guvernul. Decizia de a-și intensifica agresivitatea pe mare pare o încercare disperată de a forța un acord, chiar dacă riscă atacuri ascunse și la vedere din partea Israelului.

Atacurile Iranului asupra navelor și petrolierelor se produc strategic pe principalele rute de transport maritim pentru petrol și alte mărfuri, amenințând stabilitatea regională și interesele economice ale SUA, Regatului Unit și ale altor puteri occidentale. Aceste atacuri se petrec de câțiva ani. În 2019, Garda Revoluționară a Iranului a confiscat un petrolier britanic lângă strâmtoarea Ormuz, după ce un petrolier iranian a fost oprit lângă Gibraltar, pentru încălcarea sancțiunilor UE. Cu toate acestea, atacul mortal cu drone asupra Mercer Street, de săptămâna trecută, a fost un calcul greșit. Este posibil ca planul să nu fi fost destinat să provoace victime, ci doar să distrugă nava. Dar atacul a înfuriat Marea Britanie, SUA, România și Israelul, fostul șef al forțelor armate britanice, generalul Sir Nick Carter, numindu-l o „mare greșeală” care ar putea duce la escaladare.

Dacă Teheranul continuă strategia actuală, trebuie să evite astfel de greșeli. Provocarea de victime civile atunci la deturnarea petrolierelor poate atrage riposte și poate determina cealaltă parte să-și fortifice pozițiile în continuare. Liderii Iranului, inclusiv fanaticul său președinte anti-occidental Ebrahim Raisi, nu sunt dispuși să facă niciun compromis cu privire la un acord care să plaseze țara sub restricții mai stricte decât acordul nuclear abandonat de Trump. Acordul nuclear din 2015 sau Planul comun de acțiune cuprinzător (JCPOA) a restricționat îmbogățirea uraniului la niveluri prea mici pentru a se putea fabrica o bombă, dar nu a restricționat celelalte amenințări ale Iranului: rachetele sale cu rază lungă de acțiune, sprijinul său pentru terorismul regional și internațional și acțiunile sale care subminează securitatea și stabilitatea regională în locuri precum Liban, Siria, Irak, Gaza și Yemen.

Președintele Biden vrea acum un acord mai puternic cu Iranul. De asemenea, el pare să aibă mai puțină răbdare pentru agresiunea iraniană decât președintele Obama, care a fost dispus să treacă cu vederea activitățile nefaste ale Teheranului, atâta timp cât au fost implementate condițiile acordului nuclear.

Acordul pe care îl vrea Biden nu va face suficient pentru a reduce agenda revoluționară și expansionistă a Iranului. Dar Iranul nici măcar nu va accepta acest lucru și, prin urmare, ambele părți sunt în impas – Iranul este din ce în ce mai dispus să își asume riscuri care fac căile navigabile internaționale ale regiunii mai periculoase și regiunea mai instabilă.

Autor: Limor Simhony Philpott / sursa foto: Wikipedia