G4Media.ro

ANALIZĂ Acești comici care ne guvernează

ANALIZĂ Acești comici care ne guvernează

Comicul Vladimir Zelenski a câstigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Ucraina în aprilie, devenind, la 41 de ani, cel de-al șaselea șef al statului din fosta republică sovietică. Victoria sa în fața lui Petro Poroşenko, actualul lider de la Kiev, a surprins prin scorul zdrobitor obținut de starul de televiziune devenit politician (73.22% de voturi pentru Zelenski, în comparație cu doar 24.45% strânse de fostul oligarh cunoscut sub numele de „Regele Ciocolată”). Mulți observatori sunt însă de acord că ascensiunea lui Zelenski nu este deloc o întâmplare. Așa cum a explicat pentru G4Media.ro Dr. Sophia A. McClennen de la Pennsylvania State University, trendul comicilor sau al oamenilor de televiziune care candidează pentru diferite funcții, pe care le și câstigă, este unul semnificativ la nivel mondial.

Iar exemplele ultimelor ani ne arată că fenomenul este în creștere, alegătorii dezamăgiți și frustrați căutând o alternativă la politicienii de profesie care le-au înselat așteptările. Ce-i face însă pe votanți să respingă candidaturile unor politicieni de carieră și să-și pună încrederea în comici și vedete ale filmului sau sportului?

Zelenski, un novice în ceea ce privește scena politică, a devenit cunoscut în Ucraina pentru rolul lui Vasil Petrovici Holoborodko din seria de televiziune satirică Sluha Narodu (Slujitorul Poporului), în care personajul său – un modest profesor de istorie la liceu – ajunge accidental președinte după ce o înregistrare video în care critică vehement corupția politicienilor devine virală. Pentru o țară în care banii și oligarhii puternici au dominat scena politică de ani de zile, conceptul profesorului ajuns șef al statului a fost unul seducător. Iar faptul că viața a bătut filmul și Zelenski, interpretul unui președinte ficțional, chiar a ajuns liderul Ucrainei a dat întregii povești un aer și mai interesant.

„Nu vă voi dezamăgi niciodată,” le-a spus Zelenski suporterilor entuziasmați în seara victoriei sale istorice în fața lui Poroşenko. Fără să anunțe vreo agendă clară sau să promită termene concrete de realizare a unor obiective. Adică exact cum a făcut de-a lungul campaniei electorale, când avocatul, actorul, scriitorul, regizorul, fanul declarat al memorabilului Monty Python și milionarul din spatele companiei de producție Kvartal 95 a evitat interviurile serioase și discuțiile despre politică, preferând, în schimb, să posteze videoclipuri pline de umor pe canalele de socializare media.

Cu doar câteva zile înainte de inaugurare, comedianul-transformat-președinte încă nu pare să simtă presiunea problemelor complexe care îl așteaptă atunci când se va instala în fotoliul prezidențial și care includ, printre altele, conflictul mocnit din estul țării cu rebelii sprijiniți de Moscova sau „scurgerea de creiere” care afectează societatea ucraineană. Nici faptul că a fost și este constant luat peste picior de cei care îi reproșează lipsa de experiență politică, care ar putea, în opinia lor, să îl atragă spre orbita de influență a Rusiei.

Deocamdată, Zelenski pare că nu vrea să fie decât „slujitorul poporului” care l-a ales în urma unei campanii inedite, care s-a concentrat pe diferența față de ceilalți candidați, mai degrabă, decât pe ideile politice concrete și pe promisiunea că va „curăța” scena politică de la Kiev.

De altfel, experții spun că susținătorii lui, frustrați de politicienii de carieră, de nepotismul deșănțat și de direcția luată de Ucraina sub conducerea lui Poroşenko, au fost energizați de carisma lui Zelenski și mesajul său anti-corupție. Astfel se explică de ce votanții nu au ținut cont de criticile celor care s-au declarat sceptici față de abilitățile comicului devenit candidat și care și-au exprimat îngrijorarea față de legăturile sale strânse cu oligarhul miliardar Ihor Kolomoiski (în mod cert, calcâiul lui Ahile pentru Zelenski). Mai mult, alegătorilor nu le-a pasat nici de cei care au pus sub semnul îndoielii că Zelenski va putea, atunci când situatia o va cere, să-i facă față președintelui rus, Vladimir Putin. Toate acestea au contat mai puțin. În final, oamenii au votat în primul rând un candidat din afara sistemului, după ce, de ani de zile, sistemul în care și-au pus încrederea a dat atât de multe rateuri.

Când viața bate filmul

Vladimir Zelenski a ajuns așadar președintele Ucrainei în urma unei campanii originale bazată pe faptul că el e diferit și sfidează convențiile. Candidatul partidului Slujitorul Poporului, preluat de la titlul filmului în care el a interpretat un președinte, a evitat să ia parte la mitinguri oficiale și să țină discursuri politice. Zelenski a făcut din ignoranța sa politică o calitate și a recunoscut în mod deschis că nu are opinii politice puternice. „Fără promisiuni, fără dezamăgiri” a fost, de altfel, unul dintre sloganurile pe care le-a reluat de-a lungul lunilor de campanie.

Cei care au urmărit cu atenție ascensiunea sa fulminantă sunt de acord că alegerea lui nu a fost un accident al istoriei. Așa cum a mărturisit și Zelenski înainte de alegeri, „oamenii doresc ceva nou, vor să aleagă o persoană cu o față umană.” Soluțiile sale la diferitele probleme cu care s-a confruntat în campanie au fost practice și ingenioase. De exemplu, după câteva performanțe dezastruoase în cadrul unor reuniuni cu diplomați străini, el a cooptat în echipa sa consilieri cu credibilitate pentru a încerca să-i liniștească pe ucrainieni că, chiar dacă habar nu are ce se întâmplă, va fi înconjurat de oameni inteligenți și va primi cele mai bune sfaturi. Cine râde la urmă, râde mai bine, pare că și-a spus Zelenski.

Așa cum au remarcat analiștii, Vladimir Zelenski nu este primul și, foarte probabil, nu va fi nici ultima vedetă de televiziune sau din lumea spectacolului care reușește să câstige alegeri cruciale în țara de origine. De exemplu, Ronald Reagan a fost actor la Hollywood timp de două decenii înainte de a ajunge guvernator al Californiei și președintele Statelor Unite pentru două mandate. Tot în California, actorul Arnold Schwarzenegger a trecut de la platoruile de filmare de la Hollywood la funcția de guvernator republican al Californiei, cel mai bogat și mai populat stat american, în fruntea căruia s-a aflat între 2003 și 2011.

În Filipine, Joseph Estrada, care a jucat în aproximativ 100 de filme, a intrat în politică în 1969, devenind primar, senator și vicepreședinte. El a fost ales președinte în 1998, dar a fost alungat din funcție în 2001 în urma unei revolte populare declanșate după apariția unor acuzații grave de corupție.

În Guatemala, Jimmy Morales, un fost comic TV fără experiență politică anterioară, care a făcut campanie cu o agenda anticorupție, a fost ales președinte în octombrie 2015. Producător de filme și personalitate TV, Morales este renumit pentru filmul său „Un președinte într-un sombrero” din 2007, în care joacă un cowboy pe nume Neto, care aproape accidental este ales președinte (similaritățile cu destinul lui Zelenski sunt evidente).

Un alt actor popular de film și teatru, Salvador del Solar, a devenit ministrul Culturii din Peru în 2016, înainte de a fi numit prim-ministru în martie 2019.

Dar lista celebrităților ajunse politicieni nu se limitează doar la actori, ci include moguli media precum italianul Silvio Berlusconi, oameni de afaceri ca Donald Trump (de departe, cea mai faimoasa vedetă ajunsă în fruntea unei țări, fosta gazdă a emisiunii „The Apprentice” devenind cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite în urma unor alegeri care au șocat opinia publică mondială), muzicieni precum lituanianul Vytautas Landsbergis și haitianul Michel Martelly (ambii aleși președinți în țările lor), campionul olimpic Pal Schmitt (devenit liderul Ungariei în 2010), faimosul fotbalist George Weah (ales președinte al Liberiei în decembrie 2017) sau fostul campion la crichet Imran Khan (idolul a milioane de pakistanezi, ales premier al țării sale în august 2018).

De ce votăm cu comedianții?

Dincolo de lipsa sa de experiență politică și de campania inedită pe care a desfășurat-o, mulți analiști cred că Vladimir Zelenski este parte a unui trend la nivel global în care un număr din ce în ce mai mare de comici candidează pentru posturi de conducere și câstiga.

În afară de guatemalezul Morales și de ucraineanul Zelenski, în această lista tot mai numeroasă mai pot fi incluși comediații Marjan Sarec, ales premier al Sloveniei anul trecut, Jon Gnarr (primar al capitalei islandeze Reykjavik pâna în 2014) sau italianul Beppe Grillo, care a fondat Mișcarea Cinci Stele.

Ce-i face însă pe aceștia să fie aleși de alegători în detrimentul politicienilor de profesie? Observatorii au oferit câteva explicații:

* Comicii tind să respingă valorile și autoritatea puterii existente – indiferent de forma pe care această instituție o poate lua. Campania lui Morales a fost construită pe sloganul „Ni corrupto, ni ladrón” – Nici corupt, Nici hoț -, atrăgând atenția asupra guvernărilor succesive afectate de coruptie. În Ucraina, Slujitorul Poporului și-a atras simpatia electoratului după ce a ridiculizat guvernul și politicienii. Asemenea personajului pe care îl interpreteaza, Zelenski a spus că obiectivul său va fi acela de a combate corupția.

* Într-un moment în care doar jumătate din populația la nivel mondial are încredere în guvernul propriu sau în mass-media, potrivit celui mai recent Barometru Edelman Trust, acest lucru este cu siguranță un vid pe care cei care se declară anti-elite au reușit să îl umple.

* Nu este de neglijat nici avantajul psihologic pe care comedienii îl au atunci când apeleaza la public. Umorul este de obicei un semnal social pozitiv, iar oamenii îi îndragesc pe cei care îi fac să râdă și să se simtă bine. Într-un moment în care schimbările globale, economice și tehnologice au dus la modificări dramatice și la o stare de incertitudine, este de înțeles că alegătorii sunt atrași să voteze cu candidați care le oferă o stare de bine, mai ales prin glumele pe care le fac și umorul la care apelează constant. Candidații din această categorie sunt văzuți ca oameni cu o abordare sinceră, anecdotică și lipsită de griji, care ar putea să ajute populația să treacă peste momente dificile. Așa s-a întâmplat cu comicul Jon Gnarr, care a ajuns extrem de popular în urma crizei financiare din Islanda din 2008. Formațiunea sa Besti flokkurinn (Cel mai bun partid), compusă în principal din fani ai muzicii rock și punk, a dus o campanie în care, printre altele, a promis prosoape gratuite în toate piscinele și un urs polar pentru grădina zoologică din capitală.

* De asemenea, satira este un instrument de comunicare subtil. Deseori, cel mai eficient mesaj este unul amuzant, iar o glumă (sau o înțepătură la adresa adversarului) nu numai că provoacă râsete, dar reprezintă și o strategie eficientă de deturnare a discursului politic considerat „prea serios.” Acest lucru a devenit mai evident odată cu creșterea influenței canalelor de media socială, care amplifică farmecul umorului prin GIF-uri și meme. Și, deoarece știrile politice devin tot mai mult bază pentru divertisment, acest lucru avantajează candidații originali, care folosesc deseori glumele, satira și chiar limbajul fără perdea. Acest lucru a fost demonstrat de campania prezidențială a lui Donald Trump pentru Casa Albă în 2016, care a captat atenția presei prin atacurile la adresa adversarilor săi politici și a utilizării frecvente a umorului.

* Comicii care sunt deja cunoscuți și care recurg la auto-promovarea masivă pe canalele de media socială (Zelenski are 5.4 milioane de urmăritori pe contul său de Instagram) se află într-o poziție mai avantajoasă pentru a profita de nemulțumirile alegătorilor dezamăgiți de clasa politică. Alegătorilor le este greu să reziste farmecului unui povestitor charismatic, mai ales atunci când clasa politică este văzută ca fiind ruptă de realitatea de zi cu zi. Chiar dacă umorul nu este neapărat un semn al unui lider eficient și experimentat, alegătorii preferă de multe ori farmecul acestuia în detrimentul unui politician rigid care le-a înselat așteptările în mod repetat. În acest caz, comedia poate juca un rol important pe scena politic, atât prin confruntarea apatiei alegătorilor, cât și a fricii și disperării care tind să domine știrile zilnice.

Nu este de aceea de mirare că alegătorii preferă tot mai mult să ia în serios comicii și artiștii, în timp ce le întorc spatele politicienilor. Comedia este carismatică și explică într-un fel de ce comicii au ajuns să aibă mai mult succes în universul politic decât politicienii profesioniști. Este ceea ce crede și Dr. Sophia A. McClennen, directoare la The Center for Global Studies și profesoare de afaceri internaționale și literatură comparată la Pennsylvania State University în Statele Unite, care a fost rugată de G4Media.ro să comenteze victoria lui Zelenski și cum se raportează ea la carierele politice ale altor vedete de televiziune, așa cum a fost de exemplu Ronald Reagan.

„Nu cred că povestea lui Zelensky are multe în comun cu cea a lui Reagan,” a afirmat McClennen, adugând: „Dar ea este legată cu o tendință din ce în ce mai mare de a-i lua în serios pe comici și pe politicieni ca pe o glumă. În Statele Unite a fost epoca lui Jon Stewart și a lui Stephen Colbert de pe canalul Comedy Central care i-a consacrat pe comici drept o sursă de știri serioasă și de încredere și ca niste indivizi profund angajați în instituțiile noastre democratice. În timp ce politicienii au mințit, iar mass-media era dominată de senzațional și de exagerări, încrederea oamenilor în comici a devenit din ce în ce mai mare. Studiu după studiu a demonstrat că comicii satirici s-au bucurat de o mai mare încredere din partea publicului și au fost foarte buni în a menține publicul informat.”

Dr. McClennen, care este expertă în relația dintre politică și lumea spectacolului, s-a referit și la trendul comicilor deveniți politicieni de succes, despre care a afirmat: „Această tendință s-a dovedit a fi una globală. Și nu mă aștept decât să crească în importanță.”

Surse: BBC, Foreign Policy, AFP, The Odyssey Online, Yahoo News

Foto: Vladimir Zelenski / Sursa Facebook

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

10 comentarii

  1. Pentru un bun conducator conteaza integritatea, temperamentul si iscusinta nu profesia.

  2. Titlu înșelător stil Antena 3, care sugerează un articol de politică internă. Se îndesesc lucrurile îndoielnice pe acest site

  3. Oamenii din intreaga lume nu vor hoti si ticalosi la conducerea tarii, ci oameni cinstiti, desi imperfecti.

    Gata, am explicat tot.

    • Doar daca unu’ n-a avut ocazia sa fure, nu înseamnă nimic – ai tu vreo garanție că fiind „cu mana-n brânză”, tot așa va fi?! Poate sa fie și „maica Tereza”, acolo va fi luat de sistem – poate nici să nu fure el, dar, cu siguranță va închide ochii, amagindu-se că „doar așa, măcar așa, pot face măcar puțin pt aia care m-au votat”. Și, pe deasupra, venind de afara, cu o oarecare naivitate, normală, va fi si mai ușor de ocolit de către rechinii și vulpoii experimentati din politică. Emil Constantinescu e cel mai bun exemplu!

    • Ar trebui sa te-ntrebi de ce se bucura Putin (și de ce nu i-a pus deloc bețe în roate in campanie, ba din contra), că iese asta și nu Porosenko! Mă cam îndoiesc că Putin si ar dori undeva vr’un sfânt!

  4. Eu cred că succesul popular al comedianților în politică are a face în primul rând cu starea mizerabilă a politicii exersată de politicienii consacrați apropape peste tot în lume și cu vidul de încredere al oamenilor care s-a format în acest domeniu. Ajunși în această stare de deznădejde, oamenii sunt închinați să-și bată joc de tot, alegând un bufon care, ajuns la putere se dovedește catastrofal ( să luăm numai cazurile nenumărate de certuri cu legea a lui Beppe Grillo ). Neavând alte soluții, ajungem să înjurăm, să scrîșnim din dinți sau să râdem sardonic când e vorba de politicieni. Să ne uităm lung și critic la politicienii noștri din nultimii 30 de ani și la ”rezultatele” lor. Nu-ți vine să zici că un Păcală ar fi fost mai bun ? Ba da. Și ne-am înșela. Din nou. Singura soluție : să ne impunem pretențiile de calitate cu privire la politicieni. Și la liniile roșii pe care nu au voie să le treacă sub nici o formă. Și poate trimiterea lor la gunoi nu în patru ani, ci imediat ce au încălcat sarcinile lor. Un muncitori este trimis la plimbare imediat pentru o încălcare a disciplinei, dar pe politicieni îi cocoloșim și tropăim în jurul lor. NA că m-am făcut și eu saltîmbanc )))))

  5. Horatiu Malaele?

  6. Rudy Giuliani
    ‏ @RudyGiuliani

    https://www.nytimes.com/2019/05/16/world/europe/ukraine-zelensky-kolomoisky.html?smid=nytcore-ios-share … via @NYTimes

    As soon as he returned he threatened two American citizens. Koloimoisky’s representatives and enemies of Pres. Trump are advising Pres.-elect. Will he be arrested?
    https://t.co/eQzxc3wfDP
    https://twitter.com/RudyGiuliani/status/1129763892438216705

  7. citez din „The strongmen strike back” (care nu am inteses bine daca ar fi o omelie sau mai degraba un prohod… pentru neocon):

    … To many these days, liberalism is just some hazy amalgam of idealisms, to be saluted or scorned depending on whose ox is being gored. …
    https://www.washingtonpost.com/news/opinions/wp/2019/03/14/feature/the-strongmen-strike-back/

    Acu ca stimabilul Kolomoisky se intoarse acasa …. vom vedea de toate culorile si sa speram fara sa mai cada un alt avion cu peste 200 de persoane!?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.