G4Media.ro

Amy Coney Barrett a depus jurământul și a devenit oficial judecător al…

sursa foto: Facebook/ Mike Pence

Amy Coney Barrett a depus jurământul și a devenit oficial judecător al Curții Supreme

Amy Coney Barrett a depus marţi jurământul şi a devenit oficial judecătoare a Curţii Supreme, întărind majoritatea conservatoare din cel mai important tribunal american, relatează dpa.

Barrett a depus jurământul în faţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts în cadrul unei ceremonii private, începându-şi oficial activitatea la Curtea Supremă.

Senatul SUA a confirmat luni numirea lui Amy Coney Barrett cu un vot strâns de 52 la 48, în urma căruia cel mai important tribunal al ţării are o majoritate conservatoare de şase la trei.

Confirmarea ei este o victorie pentru Donald Trump, care a nominalizat-o pe Barrett la puţin timp după moartea fostei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, un simbol al liberalismului.

Republicanii din Senat s-au mişcat repede pentru a ocupa acest loc vacant înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

Democraţii de centru-stânga se tem că Barrett va îndrepta curtea într-o direcţie pronunţat conservatoare, potenţial pentru ani de zile, inclusiv în chestiuni precum accesul la îngrijiri medicale, dreptul la avort, drepturile LGBTI şi controlul armelor.

Partidul de opoziţie a criticat procesul de confirmare, afirmând că niciodată până acum Senatul nu a confirmat un judecător al Curţii Supreme atât de aproape de un scrutin, mai ales în condiţiile în care peste 65 de milioane de oameni au votat anticipat.

Amy Coney Barrett, în vârstă de 48 de ani, o fostă profesoară care a devenit judecătoare federală în 2017, este cel de al treilea judecător al Curţii Supreme numit de Donald Trump în mai puţin de patru ani de mandat.

Luni seară, Casa Albă a organizat un eveniment festiv pentru a marca confirmarea lui Barrett, în pofida preocupărilor privind pandemia de coronavirus.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ Mike Pence

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. Era dreptul Senatului sa voteze. Democratii mananca rahat turcesc cand se plang ca republicanii ar incalca nu stiu ce cutume.
    Barrett este o judecatoare la locul ei, respecta legile si Constitutia si nu constituie nici un impediment faptul ca ea este o femeie pentru care credinta joaca un rol important in viata ei.
    Intr-o functie atat de importanta trebuie pusi judecatori care dau dovada de maxima responsabilitate privind constientizarea obligatiilor care trebuie indeplinite.

    • un loc de caprar pe cinste ii este rezervat crainicului ragusit: kur gol, jean pol trompeta (acu isi spune john pol ca e naspa sa-l stie tovarasii ca ai nick name al unui producator de… trompete:))). Un borac cenusiu cu mintea ferfenita si mult timp la dispozitie, probabil somer sau puscarias, cu pretentii de clarvazator ce posteaza frenetic si fara noima aceleasi texte adulatorii la adresa sefului, in timp ce altu ii reguleaza nevasta in gradina (stil capra, cu capul infipt intr-o claie de fan). El este si unul din cei care sustin cu incrancenare dezvoltarea in prestari de servicii de genul: taierea frunzelor la caini, chibiti in Cismigiu, privitor buimac la televizor, comentator neavizat, caprar de noapte in cluburi deocheate si mai nou natarau sef.

  2. Democratii pleaca de la premisa ca ei vor castiga presedintia si apoi vor face ce modifica legile si constitutia dupa cum vrea muschiul lor.
    Partidul Democrat a ajuns un pericol pentru democratie!
    MAGA!

    • Esti un natarau trist. Lui trumpete ii temura izmenele si are nevoie de judecatori scosi din maneca in caz ca nu iasa si il gasesc astia vinovat pentru escrocheriile facute. Exact cum proceda si Dragnea cand umbla sa schimbe judecatori si alte escrocherii, si tot la puscarie a ajuns. maga my ass.

    • @Vipera Acra
      Feel free sa borasti pina crapi!

    • De borat cred ca a borat matta dupa ce te-a fatat pe tine ma sarantocule.

    • @Vipera Acra
      Your mom is cheap, toti barbatii din oras stiu asta.

    • @Vipera Acra, ești homalău?

    • Lasa netu si fa upgrade creierasului ala
      Traiesti intr un secol darnic dp asta dv, nu arunca sansa asta
      Uitate in jur si vezi cine mai pune botul la Trump
      Zi unu cu creier
      Unu!
      N ai
      Deci te afli in bula bolnava, fa eforturi sa afli de ce

    • @mustar, de ce intrebi, esti in calduri si simti nevoia de fi regulat cu asprime (nu-ti fa griji, I don’t judge). Atunci sextuiestel pe unchi-tu care te-a obisnuit cu asta si iti facea vizite nocturne de cand erai mic.

  3. Felicitari italienilor care le dau cu tarnacoapele in cap satanistilor lor, ca si ai nostri, care le au restrans drepturile, si asteptam cu interes urmatorul lockdown!

  4. Pentru cine a văzut ceva din audierile din Congres… ce femeie! Și democrații păreau să se jeneze să aducă obiecțiile lor idioate și ideologice în fața acestei personalități extraordinare.
    Dar dacă iese Biden, democrații vor crește mai mult ca sigur numărul de judecători, pentru ca agenda progresului social (nu politic!) să continue neclintită, iar drepturile omului să fie impuse – prin bombe, natural – în toate teritoriile bogate în petrol sau litiu ale lumii.

  5. D-na judecator a fost confirmata DOAR cu voturile republicanilor ! Nici un vot de la democrati. Ultimul judecator numit numai cu voturile unui partid s-a intamplat in sec. XiX.

  6. Daca continua sa tina oameni 25 de ani in puscarie ca pe urma sa-i execute, le recomand sa citeasca niste Sam Harris.

    • Cu asa judecatori republicani, toate statele vor implementa pedeapsa capitala. Electric chair for you, so help me God, rope for you, so helpme God. Cu ginsbergi democrati: fascistii care iesisera aseara la proteste pro arme si proprietate privata, trebuiau executati, niciodata nu trebuie sa ii lasam pe fascisti sa puna mana pe putere. Mai tin eu minte de unul de pe la noi, mai mic, mai chel si mai oaches, care tot asa striga la „golanii” adunati in piata: fascistii, legionarii. Asadar, choose your poison.

  7. O femeie adevarata. 7 copii, mereu aranjata, mancarea mereu gata si aburinda, discreta, nu pune intrebari, te venereaza in dormitor seara de seara. Daca ii spui ca ziua in amiaza mare Luna straluceste pe cer si lumineaza ziua, se jura ca asa e fara sa clipeasca. Un boboc de fata. Cum sa n-o iubesti? De asta avem si noi nevoie. Pana cand emancipatele, stiristele, Radulescile? E momentul pentru ceva traditional, care stie sa-ti tina gura (ma rog, afara de dormitor), si stie unde ii este locul si mai ales – cine lord of the manor. Imi place.

    • @Lae
      Esti doar un Lae care a fost invatat sa scrie, atat!

    • Nu cred ca ai vazut in viata ta femeie de aproape. Vai de fundul tau…

    • pinx e o aparitie relativ noua de caprar dar promitatoare. Un futte vant ce munceste pe la cooperativa munca in zadar, idiotenia intruchipata la care mai adaugi ceva iz de parlit rupt in fund dar cu pretentii de intelectual boem. Realitatea care-l macina pe acest nima-n drum este devastatoare din cauza ca lipsa prietenilor, a femeilor si a banilor este tot mai evidenta. Drept urmare se identifica pe forumuri cu personaje pe care tot el improasca cu noroi, si pe care are o invidie acuta si chinuitoare. Se poate vindeca, dar numai dupa ani buni de stat prin pesteri si stihii.

    • Pleaca mai sorbitule cu aberatiile tale si fakenewsurile CNNiste.

    • Alt caprar, tulthy the Borat, care in avantu-i idiotic si presarat cu nervi incordati la maxim bate marunt din picioare in timp ce posteaza toate tampeniile posibile debitate de mintea aflata in stare de deteriorare generala. Un repetent de clasa a doua primara. Ineptia ii orbeste judecata iar transpiratia care-i intra satios in ochi il face sa nu se exprime coerent, dand din maini si picioare violent si haotic pentru a se face inteles, fapt care starneste rasul si cateodata mila. Din pacate in ciuda involutiei ultrarapide si irecuperabile acest exemplar ramane totusi in mijlocul oamenilor, insa departe de civilizatie.

    • Daca te uiti la filme cu borat, ( nici macar in copilarie nu sunt sanatoase capacitatii tale cognitive, dar sa zicem ca e acceptabil la 6-7 ani, glume idioate de anii 30, cand orice insulta crea asa, o aura cel putin amuzanta, de aparenta, dar nici atunci ) si scrii aici pe forum, ai probleme grave la mansarda. Sper macar ca esti o pustoaica de 15- 16 ani, si zic pustoaica, pentru ca pe voi astia, mai de la stanga foii, oricum nu vreau sa va discriminez, sunteti cu toate, mascule*.

    • Ce te iei de mine Tulth? Am scapat de brancardier si vreau sa fac senzatie aici pe sectie

    • @VA fake (80% tulty 20% alt tartan), du-te ma la capre, poate inveti o meserie in loc freci menta pe forumuri. Prostovanule.

  8. tulty raspunsul tau se incadreaza perfect la profil, deci ceteste-ti profilul. Invata-l si tine-l minte, ca asta esti tu.

    • Sa mai dai pe aici
      Umorul asta ma hraneste
      Multam:)

      Forta penetrare flexibilitate informatie verb vână stil clasa intretesere adancime miez si as mai zice

  9. O miscare extraordinara din partea lui Trump si a republicanilor.
    – profesionista fara cusur
    – mama a 7 copii, dintre care 2 adoptati iar unul cu grave probleme de sanatate
    – cei doi copii adoptati sunt negri
    Pur si simplu democratii nu au avut motive de a o ataca.
    Credinta personala a fiecaruia este protejata de Constitutie, tocmai de aceea si Joe Biden a sis ca nu trebuie atacata prntru credinta ei. In plus, toti liderii democratilor isi flutura credinta in fata votantilor pentru a castiga electorat: Biden, kamala, Nancy si Schumer sunt toti auto-declarati catolici practicanti.
    Daca Amy Coney Barrett ii declanseaza asa rau pe stangistii (pana si pe aiai de la noi din tara), este evidenta depravarea morala care ii stapaneste.

    • Alt caprar, kenobiu, zis si neghiobiu, un babuin portocaliu de prin Congo, dar stramutat cu biciul pe niste plantatii din America de Sud. Din cauza neajunsurilor si suferintelor are iluzii si crede ca traieste in sua. Un sarantock falit ce fumeaza tigari facute din muci uscati amestecati cu unghii taiate de la picioare si invelite in hartie igienica folosita. Un neica nimeni. Daca se intampla sa castige alegerile idolul lui, va intra automat in delir din care nu o sa mai iasa pentru tot restul vietii lui de neghiob. Daca se intampla sa nu castige idolul, atunci va fi gasit tap ispasitor si exilat pe o insula nelocuibila unde creste doar matraguna.

  10. Lasa netu si fa upgrade creierasului ala
    Traiesti intr un secol darnic dp asta dv, nu arunca sansa asta
    Uitate in jur si vezi cine mai pune botul la Trump
    Zi unu cu creier
    Unu!
    N ai
    Deci te afli in bula bolnava, fa eforturi sa afli de ce

  11. Multam adminului ca nu sterge commenturile Viperei
    Ai cap, sanatos sa ne fii

    PS. Tipa imi aduce aminte de Raj al Anei Barton. Doar ca ea pare mai vie si mai directa. Place tare.

    • E incurajator sa ai admiratori in conditiile in care majoritatea celor ce posteaza habotnic si obedient pe aici habar nu au pe ce lume traiesc si cine este acest impostor. De aceea sunt 95% convins ca trumpete are sa iasa castigator, pentru ca din pacate si dupa 500 de ani Alexandu Lapusneanu are inca mare dreptate: prosti da’ multi.

    • Prin prosti da multi ma refer la noi doi si ceilalti care ne impartasesc ideile, moarte celorlalti

    • @VA fake, LOL…asta e tot ce poti? vezi sa nu obosesti de atata efort ‘telectual ca ti se ususca unicul neuron. Probabil esti vreunul care te simti, sau te-ai regasit prin topuri de caprari si nu mai ai curajul sa iti dai nick-ul, deci pe langa faptul ca esti un caprar prostovan, mai esti si un fricos (tipic trumpetist).

    • Am uitat sa mentionez ca imi place sa fut capre si de aia nu suport caprarii