Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ambasadorul Rusiei la București, Vladimir Lipaev, a atacat Biserica Ortodoxă Română cu referire la relația apropiată a acesteia cu Biserica Ortodoxă din Moldova: ”Expansiune agresivă pe un terioriu canonic străin (…) Vor să elimine ortodoxismul rus” susține Lipaev într-un interviu acordat în 14 martie pentru TASS, una din publicațiile de propagandă a Kremlinului.
De reamintit că ambasadorul Lipaev a fost surprins în timp ce ieșea din Arhiepiscopia Tomisului, condusă de Teodosie, în anul 2024, în plin război în Ucraina, declanșat de dictatorul Vladimir Putin. Detalii, aici.
Mai mult, arhiepiscopul Tomisului a fost sancționat de două ori de BOR din cauza pozițiilor pro-Putin și susținerea pentru Georgescu ”trimisul lui Dumnezeu”.
Redăm întrebarea TASS și răspunsul ambasadorului rus la București:
TASS: Cum comentați schisma bisericească din Moldova și rolul României în acest proces?
Vladimir Lipaev: Situația bisericească din Moldova este complicată. Biserica Ortodoxă Română, sprijinită de actualele autorități moldovene, desfășoară activități pentru a elimina ortodoxia rusă și pentru a subordona Biserica Ortodoxă din Moldova așa-numitei Mitropolii a Basarabiei a BOR.
În încălcarea normelor de comunicare interbisericească, această structură acceptă sub jurisdicția sa preoți moldoveni — pretinzând că ei se întorc la „biserica-mamă”, deși nu au aparținut niciodată acesteia. În realitate, astfel de justificări încearcă să acopere o expansiune agresivă pe un teritoriu canonic străin, ceea ce duce la o schismă bisericească în Moldova și afectează unitatea ortodoxiei mondiale.
știre în curs de actualizare