Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Alina Gorghiu, vicepreședinte a Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților, dezminte informațiile apărute în mass-media, conform cărora ar fi pus la cale ”un puci” împotriva liderului PNL, Ilie Bolojan.
Ea a fost prezentă în Israel, alături de o delegație din care au făcut parte mai mulți parlamentari, inclusiv președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Totodată, trebuie menționat că în cadrul votului de susținere a lui Bolojan, în cadrul PNL, ea, alături de Hubert Thuma (președintele CJ Ilfov) și Rareș Bogdan au fost singurii care au votat împotrivă.
”Delegație oficială în Israel. Puci… doar în imaginația unora. Particip zilele acestea la o delegație oficială a Parlamentului României în Statul Israel, condusă de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, alături de reprezentanți ai tuturor partidelor politice parlamentare – USR, UDMR, PNL, reprezentantul minorității evreilor și PSD.
Atașez documentul oficial cu componența delegației, pentru cei care preferă faptele în locul zvonurilor.
Și totuși, aflu cu uimire că în Israel aș fi pus la cale un puci cu PSD despre cum să-l dăm jos pe Ilie Bolojan
Precizez clar: Este doar un alt fake news„, a scris ea pe Facebook.
Gorghiu a mai transmis că deplasarea este oficială, transparentă și aprobată, stabilită cu mult timp înainte și că Ilie Bolojan și secretarul general al partidului au fost informați cu două săptămâni înainte despre participare ei în delegație. ”Răspunsul a fost clar: nu e nicio problemă”, explică Gorghiu.
”Unul dintre subiectele discutate cu speakerul Knesset-ului, Amir Ohana, este expoziția dedicată suferinței femeilor din 7 octombrie, organizată de comisia pe care o conduc, împreună cu Ambasada Israelului în România.
Dar, ca să fie tabloul complet, l-am prins și pe Netanyahu în acest „puci” imaginar.
După noi, la întâlnire a intrat și emisarul lui Trump. Dacă apărea o poză, probabil aflam că am rezolvat totul la nivel global”, a mai scris Alina Gorghiu.
Haimanaua USL-ista nesatula a lui Iohannis si Chuma
Șefa la mafia din PNL!
Blonda am fost, blonda sunt „anca”!