Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţia finlandeză a anunţat luni că rusul Aleksandr Bolşunov, campion olimpic la schi fond, este vizat de o plângere din cauza comportamentului nesportiv pe care l-a avut împotriva unui concurent finlandez în timpul probei de ştafetă pe echipe ce a avut loc în weekend la Lahti, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Incidentul a făcut obiectul unei plângeri”, a declarat luni Tuomas Kuure, un purtător de cuvânt al poliţiei locale. „Facem o primă evaluare ca să vedem dacă există dovezi pentru a începe o anchetă preliminară”, a menţionat el în legătură cu această neobişnuită procedură extrasportivă.
Între Rusia şi Finlanda a fost o luptă foarte strânsă pentru locul doi până pe ultima linie dreaptă în timpul etapei de Cupă Mondială de duminică.
Bolşunov l-a şicanat atunci pe finlandezul Joni Maeki, lovindu-l cu băţul de schi şi încercând să repete gestul. După trecerea liniei de sosire, Bolşunov nu a încetinit şi a schimbat traiectoria pentru a se ciocni intenţionat de Maeki, care sărbătorea obţinerea locului 2 împreună cu ceilalţi componenţi ai echipei Finlandei. Rusul s-a dus câteva secunde mai târziu să-şi ceară scuze.
Federaţia finlandeză de schi a indicat că Maeki nu este la originea acestei plângeri. Poliţia nu a dorit să precizeze cine a depus-o.
Dacă se va ajunge la urmărire penală, Bolşunov riscă o amendă sau o pedeapsă de până la doi ani de închisoare în Finlanda.
Pe plan sportiv, ştafeta Rusiei a fost descalificată din cauza „comportamentului nesportiv” al lui Bolşunov.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: Captură video
Un animal needucat, comportament grobian, asa cum vedem ades, chiar si in fruntea unei tari.
Numai educatia ne salveaza !
sa cunosti sa deosebesti capsuna de sparanghel nu-i usor
Mujicul este descendent al trofeului de vanatoare : Moartea Alba
https://en.wikipedia.org/wiki/Simo_Häyhä
Acest Erou Finalndez a Mantuit cu Buna Credintza Mujici
mujici retardati. sa il excluda pe animal pe 4 ani din toate competitiile sportive europene, mondiale si olimpice.
Nici finlandezul nu a fost foarte sportiv pe final, i-a închis rusului trasa deși nu era cea mai scurtă. Rusul s-a trezit băgat in mantinela fără să mai poată să depășească. A fost frustrat și si-a pierdut cumpătul. Ar trebui analizat si comportamentul finlandezului, care a forțat o intrare in fața rusului.
Mi se pare normal ca victima sa fie de vina!
Uite aici: https://www.youtube.com/watch?v=4A8ooR06OtI&ab_channel=JohannM%C3%BChlegg poate iti schimbi parerea
Nu-i așa că finlndezul are și un ochi în ceafă, cu care vede ce face cel aflat în spate?
Eu cred că așa sunt învățați rușii, că n-au voie să piardă. Vă amintiți concursul la care Nadia Comăneci a primit notă mică fiindcă trebuia să câștige o rusoică?
Pe zdrahonii astia vreau sa ii vad cum alearga pentru salvare de vieti omenesti . Nu pentru bani si faima .
@Radu – Mulțumim. Așa este. Sportivul rus avea dreptate. La final și-a pierdut cumpătul.