Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Traficul pe DN1, pe ruta Ploieşti – Braşov, este intens joi, în zonele Comarnic, centura oraşului Sinaia, Buşteni, circulându-se în coloană: ”Valorile de trafic au început să crească pe DN 1 Ploieşti – Braşov, pe raza localităţii Comarnic, judeţul Prahova, unde se circulă în coloană pe sensul de urcare spre Braşov, între kilometrii 101 – 107, precum şi în zona centurii Sinaia, pe tronsonul kilometric 123 + 500 de metri – 125 + 800 de metri, şi, de asemenea, în acelaşi sens de deplasare, între kilometrii 128 şi 131, pe raza staţiunii Buşteni”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, citat de News.ro.
Se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe tronsonul kilometric 92+600 de metri – 95+600 de metri, pe sensul către Braşov al DN 1, pe raza localităţii Cornu.
Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului.
Şoferii sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor, să adapteze viteza condiţiilor de trafic şi de drum, să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule, să manifeste respect pentru ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, semnalizând totodată această intenţie. De asemenea, se recomandă folosirea rutelor alternative.
Ar trebui introdusa o taxa de drum pe drumurile de la bucuresi la statiuni deoarece:
-asta ar duce la decongestionarea traficului
-cei care merg la statiuni au bani, deci pot fi taxati, nu e ca cum ai pune taxa unuia care merge la munca
-asta ar duce la cresterea numarului ce calatori la cfr, ceea ce ar duce la rentabilizarea cefereului, deci la scaderea suventiilor de la stat, adica de la noi
Foarte corecta observatia
Taxa de drum exista deja. Se numeste „Rovinieta”. Pot introduce o taxa de intrare in statiune, dar ce te faci cu cei care vor sa ajunga de la Campina la Brasov? Cum ii deosebesti de cei care care vor sa ramana in statiune?
O taxa turistica „de statiune”, pe noapte de cazare, ar fi poate un pic mai utila, dar nu vad cum ar rezolva problema aglomerarii. Din contra, dai mai mult si nu primesti nimic in plus? In privat asa ceva intra la categoria hotie si inselaciune.
In primul rand, este necesara cresterea numarului de curse CFR (momentan sunt pline trenurile care merg la munte in weekend). Apoi a calitatii lor. Ca sa poata concura cu masina personala, CFR trebuie sa fie comod, curat, cald, punctual… lista e deschisa.
Apoi, pentru a „redirectiona” o parte din traficul auto, introduci taxe de parcare foarte mari si construiesti parcari supraetajate la intrarea in statiuni.
„Pentru hipsteri / tefelei:
Ați fost blocați pe șosele de revelion și vreți autostrăzi?
N-aveți decât să convingeți „multinaționalele” pe la care lucrați să renunțe la ingineriile financiare prin care își declară profit zero și să plătească impozite în consecință.”
Subscriu, deasemenea ar trebui introdusa pentru ecologizarea statiunilor, in urma poluarii provocate de turisti
Blocaj pe DN1? Complet neasteptat.
PSD e de vina ca la Guvern e PNL.
Atata timp cat lumea se inghesuie nu o sa se schimbe nimic. Faptul ca stai in masina in coloana si te vaiti doar incurajeaza asta
Ia luat prin surprindere. :)))
Stirea este cand nu e aglomeratie!
Pentru hipsteri / tefelei:
Ați fost blocați pe șosele de revelion și vreți autostrăzi?
N-aveți decât să convingeți „multinaționalele” pe la care lucrați să renunțe la ingineriile financiare prin care își declară profit zero și să plătească impozite în consecință.
Horica tata,se pare ca ti-a mai ramas ceva.
Mai departe de damigeana.