G4Media.ro

Agențiile de turism din România asigură pentru refugiații din Ucraina culoare de…

Sursa foto: Pixabay

Agențiile de turism din România asigură pentru refugiații din Ucraina culoare de transport în interiorul UE sau către state în care operează curse charter

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) asigură culoare de transport în interiorul Uniunii Europene sau către state în care membrii ANAT operează curse charter, pentru a putea ajuta la reunirea cât mai multor familii afectate de războiul din Ucraina, a anunţat marţi organizaţia.

„Taberele de refugiaţi pot prelua şi asigura condiţii minime de trai pentru cel mult 72 de ore pentru cetăţenii ucraineni, însă aceasta este doar o soluţie temporară. ANAT încearcă să ofere o mână de ajutor acelor persoane care au rude în străinătate, pe teritoriul UE sau în alte state în care membrii ANAT operează curse charter în această perioadă, pentru a se reuni cu familiile lor. În acest sens, am creat campania „ANAT face punte către cei dragi”, prin care ne propunem să asigurăm culoare de transport în interiorul UE sau către state în care membrii ANAT operează curse charter, astfel încât să putem ajuta la reunirea cât mai multor familii afectate de război, cu persoanele dragi din străinătate. Pentru preluarea solicitărilor avem la dispoziţie 3 numere de telefon, în ucraineană şi alte câteva limbi de circulaţie internaţională, care vor asigura asistenţă şi consiliere pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a tuturor cazurilor, respectiv +4 0742 070 509 – limba ucraineană, +4 0730 195 789 – limba română, engleză, franceză, spaniolă şi +4 0740 942 720 – limba maghiară„, se menţionează într-un comunicat al ANAT remis Agerpres.

Mai mulţi membri ANAT au asigurat transferul către aeroporturile din ţară şi asistenţă pentru rezervarea biletelor de avion. De asemenea, organizaţia colaborează cu companiile aeriene care şi-au arătat deja disponibilitatea de a pune la dispoziţie bilete de avion gratuit pentru refugiaţi.

Potrivit sursei citate, toate solicitările sunt adresate în mod individual, pentru a se găsi soluţia cea mai eficientă atât din punct de vedere al costurilor, cât şi al timpului. Totodată, cei care doresc să participe cu sprijin financiar la această campanie pot dona în contul special deschis pe numele Patronatului ANAT la Banca Transilvania în acest scop: IBAN RO21BTRLRONCRT0589519301. Sumele strânse vor fi folosite pentru suportarea costurilor cu cazarea pe teritoriul României şi transportul către destinaţia solicitată a persoanelor care nu dispun de resurse proprii.

„Membrii ANAT au creat culoare de transport PRO BONO pentru familiile ucrainene care doresc să ajungă la familiile lor care muncesc în turism, în Egipt sau Turcia şi au pus la dispoziţia refugiaţilor cazare şi cu servicii de catering. Principala problemă cu care ne confruntăm este aceea că mulţi refugiaţi care au nevoie disperată de ajutor pentru a-şi continua călătoria către alte ţări unde-i aşteaptă membrii familiei (şi pe care membrii noştri i-ar putea ajuta acoperind costurile deplasării) nu posedă documentele de identitate necesare şi în consecinţă nu pot fi îmbarcaţi în cursele de avion, nu pot trece frontierele terestre către statele din jur”, susţin reprezentanţii ANAT.

ANAT mulţumeşte tuturor colegilor care se implică în acest efort şi solicită autorităţilor abilitate urgentarea şi simplificarea procedurilor de emitere a actelor de identitate necesare.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Saracii de ei! Daca sunt de culoare, ii adapostesc eu, ma ingramadesc cu ei in pat.